Copiii zilei de ieri

November 22, 2005

Ne-am nascut din lipsa de prezervative. Copiii uitati ai istoriei, copiii zilei de ieri. Parintii si bunicii au scris istoria. Noi? Noi o citim. O invatam si o recitam pe de rost, la bac. Apoi o uitam, orbiti de grijile prezentului. Copii ai decretului si nu numai, am facut ochi pe cand lumea din jurul nostru si-i inchidea. Am crescut cu scrisori catre mos Gerila, in care il rugam sa ne aduca banane si portocale. Am invatat repede ca cei cu pile la Alimentara erau mai placuti de mosul.

Mintiti in stanga si din dreapta, deziluzionati dupa fiecare Alegere quaternara, ne dam seama ca suntem doar pioni ai istoriei, simple cifre in sondaje, statistici si demografii. Privati de scop, de ideal, de viitor.

5 miliarde de suflete pe planeta. Prea inghesuiti ca sa ne mai gasim si noi locul. Nascuti in nevoie, crescuti in prezentul imediat, ne dorim sa fim bogati, cu vile, masini, celulare si laptopuri. Ne-am dori sa fim puternici, patroni si smenari. Ne visam oricum, cum s-o putea, numai nu anonimi.

Satui sa fim indopati de ProTV si MTV, satui sa crestem in nepasare, simple puncte pe harta. Sa fim surse de impozite, obiecte de propaganda, folositi de toti cei care acum ne scuipa de sus. Visam sa contam. Preferam sa plecam afara, acolo unde macar suntem mai putini. Unde nu ne inghesuim si putem inflori in voie. Unde nu se usureaza cainii pe noi. Unde ne simtim ceva mai importanti. Mai oameni. Ne incapatanam atunci sa tinem legatura cu cei ramasi acasa, chit ca au devenit aproape straini. Continuam sa telefonam, sa scriem. Colindam forumuri, IRCuri, bloguri. Injuram, urlam, plangem, stricam, oftam. Orice, numai sa fim bagati in seama. Sa stim ca nu am fost uitati. Ca scriem o istorie, fie ea si perisabila.

Sa stim ca nu traim in van. Nu avem nevoie de vreun ideal, ci de realitate. O realitate pe care sa o putem lovi. Sa stim ca, in bine sau in rau, contam.

Am crescut in indoiala. Uneori ne-ar placea sa credem povestea oficiala si sa ne simtim vii. Sa ne descoperim printr-o minune legenda personala si sa ne urmam visul. Poate chiar sa murim pentru el. Dar visele noastre se risipesc odata cu dimineata.

Caci odata cu zorii ne trezim. Ne dam seama ca zbuciumul nocturn a fost degeaba. Citim ziarele sau deschidem televizorul. Ne enervam. Bagam un meci, bagam o bere, bagam un film si o tigara, ca sa ne treaca. Ca sa treaca timpul pe langa noi. Poate totusi nu ne-o baga in seama. Poate nu ne-o scoate la tabla. Poate trece ora, poate trece anul. Poate trece viata, pe langa noi.