In oras se inmulteau crucile

Era cald; cald tare; cald ca in “La tiganci” de Mircea Eliade. Cald cat sa te pocneasca caldura in crestetul capului, ca un varf de sabie. Cald cat sa se lipeasca cearceafurile pe tine. Cald.

Eroul nostru adormi, cu cearceafurile lipite pe el de transpiratie. Nici o adiere de vant, doar o zapuseala.
In vis isi visa fratele. Nu avusese niciodata vreun frate. Dar in vis, il avea. Stia ca ii e frate, ca ii e geaman, ca este oarecum tot el. Si fratele il striga.
Cica nu e bine sa raspunzi in vis cand te striga cineva. Cica sufletul iti va fi de atunci bantuit de spiritele din vis. Dar, in vis, ii raspunse. Ca doar il era fratele, nu?
Cica nu e bine sa te intorci sa vezi cine te striga. Dar se intoarse. Si nu vazu nimic. Stia ca, acolo, undeva, era fratele sau. Dar nu vazu pe nimeni. Ceva ceva se intamplase.

In ziua aceea, diavolul aparu in oras. Nimeni nu stia ce se intampla. Dar el stia. Diavolul venise in oras, chemat de raspunsul pe care el il daduse in vis. Ziarele scriau cum caldura din ziua aceea era mai mare decat oricand de pana atunci. Era arsita, si crestea. Pe la apus de soare, erau deja 36 de grade. Pe la 10 noaptea, erau deja 40.

Ziarele scriau ca pe peretele catedralei din oras aparuse un semn cu trei linii. O furca curba, semn al diavolului. Eroul nostru incerca sa ignore acest semn; furca, dupa cum o stia bine, devenise considerata satanica de-abia dupa Biserica Catolica incepuse sa persecute vechile culte. Furca era tridentul lui Neptun; nu avea nimic satanic in ea, nu?

Ziarele scriau cum un preot transilvan curcificase o calugarita posedata. Ce nu prea scriau era cum calugarita spumega la gura si urla cuvinte spurcate catre Dumnezeu si Sfinti. Nu prea scriau nici ca nu fusese crucificata, ci exorcizata. Ca dupa exorcizare fata ii devenise senina, si ca ochii ii iradiau bunatate. Cum se trezise ca dintr-un vis greu, incepuse sa manance, sa bea… sa se roage. Si mai ales cum in rimpul rugaciunii, fata i se transfigurase, raze de lumina ieseau prin porii pielii, si ii crescusera doua aripi. Cum incepuse sa se inalte, acolo, in fata altarului.

Nimeni nu scria cum se prabusise. Cum cazuse deodata, de acolo, de sus, atunci cand razele arzatoare ale soarelui ii aprinsesera aripile de inger. Cum fum ii iesea din aripi, pe cand calugarii o intindeau pe targa. Cum gheare i se zamisleau din degete, gheare otravite din care picura venin.

Eroul nostru nu reusea sa deschida ochii. Stia ca e treaz, auzea zgomotele de la vecini, simtea transpiratia lipindu-l ca un clei de cearceafuri. Dar nu putea deschide ochii.

In oras se inmulteau cazurile de apoplexie. In oras se inmulteau cazurile de schizofrenie. In oras se inmulteau mortii.

In oras se inmulteau crucile.