Poveste de iarna

De fiecare Craciun, batranul incerca sa intre in puscarie.

Incepea sa simta singuratatea candva, spre Ignat. Era frig in casa, iar mancare multa nu mai avea. Copiii erau cu totii plecati, cine stie pe unde. Vecinii? Si ei, dusi, cu grijile lor.

Era frig, si de afara venea miros de porc parlit. Vedea fumul iesind din case, si incerca sa-si aminteasca cand a facut si el focul.
Si atunci isi lua cojocul pe el, si se ducea spre gara. Statea in sala centrala, sprijinit de soba. Era cald si bine, si ar fi stat acolo o vesnicie, daca nu i s-ar fi facut foame.

Isi amintea atunci de ce venise acolo. Se aseza si el, la coada de bilete. Si cand cel din fata sa ajungea la casa si isi lasa bagajul la picioare, ocupat cu biletele, batranul isi facea curaj. Se apleca, lua bagajul, si pleca. Incet, incet, pe peron.

Nepasator la cei din jur. Nepasator cand se auzea strigat din urma. Nepasator cand se pomenea cu un pumn in spate, cand se pravalea pe peron, in zapada. Nepasator cand era tras la sediul politiei.

Era senin, recunostea vina. Politistii erau rai, radeau de el, om batran si fara minte, auzi, sa fure el la varsta asta, nu-i era putin rusine? El zicea ca deh, ii era foame. Cate un plutonier mai inimos ii dadea un covrig si o cana cu apa. Ii faceau dosar, il bagau dupa gratii. Vreo 2-3 saptamani pana la proces, si apoi inca vreo 2-3 luni, pana in primavara.

Il cunosteau procurorul, judecatoarea. Il cunosteau si paznicii de la inchisoare, se bucurau: iar ai venit, mosule? Craciun fericit. Ia de aici un ceai cald.

Si uite-asa trecea batranul nostru iarna.