Itinerariul RER

Din Orsay se urca cei din Arad si Timisoara; impart bilete galbene pe care scrie “J’ai deux enfants, aidez moi, que Dieu vous benisse; un ticket restaurant ou une petite piece 1 e ou 2 e”; sau ceva de genul asta; nu stiu de cand a venit moda asta cu cerutul unei piese de 1 euro .. sau a unui tichet restaurant; ca si cum ar fi echivalente (un tichet face minim 7 euro..).

Sunt vreo 4-5, imbracati amarat; cu unul dintre ei, mai sociabil, am mai vorbit; omul a lucrat pe la Romtelecom in tara; aici castiga binisor, in mod evident; altfel nu ar mai sta, nu? ; de locuit locuiesc intr-o casa abandonata(dar faina, noua, ma asigura el), pe langa Stade de France; nu platesc chirie; intr-o vreme(anul trecut) aveau si curent si apa; nu si acum; in vara, cand am stat de vorba, planuiau sa-si faca o soba, sa aiba la iarna; cu apa nu se descurca rau, ca merg si-si umple galetile undeva in apropiere. Haine cica primesc de la Armata Salvarii; haine curate, spalate, uneori noi; daca vreau, imi arata de unde, din Gif sur Yvette, sa-mi iau si eu; mai ales ca stiu limba, nu ar trebui sa am probleme.

Isi repartizeaza vagoanele; coboara de obicei inainte de Palaiseau si iau trenul in sens opus; se feresc de controalele RATP, ca le rup biletele. Nu am intrebat de unde le au, cine le imprima pe calculator, cine le redacteaza.. cert este ca toti au biletele la fel…
De pe la Le Guichet pana spre Les Baconnets, dimineata, dar nu prea devreme, imi sparge urechile o frantuzoaica de vreo 50 de ani; are o voce care arunca reprosuri; zice patetic ca nu cerseste, ci uite, ne vinde niste mici revistute(recuperate de prin centre de reciclare); are, spune ea, de intretinut o fata de 8 ani; si hotelul costa minim 30 de euro pe noapte, asa ca ..

La Bourg La Reine se urca de obicei adevaratii virtuosi; anul trecut, era un cuplu; el canta la acordeon, iar ea la chitara si din gura; Richi e Poveri si alte catonete italiene, cu accent romanesc. Anul asta nu i-am mai vazut; in schimb il recunosc pe un nene cu fata sugubata, genul de Nea Pandele, vecin de bloc; canta la acordeon, maiastru; ce sa mai, chiar imi place.. poate i-as si da cate ceva, dar.. nu imi mai raman bani de paine. Oricum, chiar merita.
Rar, pe la ora pranzului, de pe la Denfert Rochereau si pana spre Chatelet Les Halles, e randul unui mosulica afroeuropean; are un casetofon, la care pune hiturile momentului. Un stil cam ca al lui Ray Charles; hatru, glumet, e un stand-up comedian care stie cum sa-ti aduca zambetul pe buze; are textele sale, lucrate, pe care le schimba periodic;satira, umor, filosofie.. ; DJ-ul RER-ului.

La intoarcere, in jur de 4-5 dupa amiaza, intre Denfert Rochereau si Bourg la Reine, un tip mai tanar canta la chitara; canta misto, energic, sentimental; recunosc “Fotoliul din odaie”, “In gradina lui Ion”, dar si alt cantec pe care nu il stiam “Te-am parasit si-mi pare rau, acuma plang de dorul tau”. Cat despre “Fotoliul”.. imi place mai mult interpretarea asta decat a Mirabelei Dauer; in fine, fiecare cu opinia lui.

De pe la Massy Verrieres catre Palaiseau-Villebon, un albinos ciupit pe fata recita in franceza; nu ne doreste sa ajungem in situatia lui, nu are bani, etc. O moneda, un tichet restaurant sau o tigara l-ar putea ajuta. Eu ii admir adidasii si vestimentatia; il prefer marocanului care facea pe schiopul, cu cateva luni in urma; acela incerca sa faca patetice tururi de magie si sa scoata o esarfa din gura; e drept, depunea mai mult efort dar.. mai ca urla, mai ca te lua de mana, obligandu-te sa te uiti la el si la statutul sau de cersetor prin RER.

Maine e o noua zi; RER-ul ramane acelasi; monoton si agresiv. Noroc cu cei din Arad sa-mi insenineze drumul; ii salut in romaneste, cativa dintre ei se prefac ca nu inteleg; altii sunt fericiti si dau noroc cu mine. Imi strecoara totusi un bilet in fata si-mi zic, indulgenti: “nu-i nevoie sa-mi dai nimic, nu iau de la romani, iti pun biletul asa, sa nu zica francezii ceva”.