Din franturi de jurnal

Era epoca in care invatasem sa fumez si ma mandream cu noua mea maturizare. Eram la mare, faceam nebunii si in sfarsit ma simteam asemeni celorlalti ; aproape ca uitasem ca eram un intarziat. Aproape ca uitasem ca intr-o vreme tu erai motivul pentru care zilnic mergeam cate un kilometru, doar ca sa iau autobuzul de intoarcere spre casa din acelasi loc ca tine.

Totul era calm, prea calm, prea tacut si prea inert in acea seara.
Iti amintesti ? Trecusem pe langa casa parasita si dupa toate probabilitatile bantuita de pe faleza ; acum aruncam cochilii in mare, si vorbeam de omul cu mii de fete, de diavol si de pocherul cu numarul Satanei. Vorbeam de destin si de tragedii grecesti. Luna isi arunca complice lumina rece. Atat de rece incat ti s-a facut frig si ti-am pus geaca mea pe umeri. Doar tu ramasesei in lumea mea; eram acolo, o plaja intreaga doar pentru noi.

Ne intorceam incet pe plaja; nu mai recunosteam locurile. Cat de complicat poate fi oare sa recunosti o bucata de nisip? Dar plaja noastra era schimbata; simboluri magice scrise cu pietre albe ne indicau destinul; pentru a le interpreta trebuia insa sa cunosti Kanji, Katakana sau macar Hiragana. Trebuia sa fii expert in Cabala si I-Jing. Sau poate era suficient sa stii sa nu le deranjezi. Plaja noastra devenise un loc fantastic, in care sentimentele prindeau viata.
Inspaimantator era ca nu din cauza ta. Simteam apasari din alte lumi, venite odata cu vantul de vest. Tu te-ai grabit atunci spre barul in care prietenul tau te astepta. Eu m-am intors in camera, sa imi plang de mila si sa beau, udat de furtuna starnita din senin.