Reverie de iulie dimineata

Stau pe balcon, sorb agale din nesul facut cu apa rece (Bucovina) si privesc in zare. Zarea e limitata la vreo 30 de metri, pana in blocul vecin.

Sunete molatice imi incanta auzul: pickamere si baroase rasuna cu ecou de undeva de pe Camil Ressu; claxoane si scrasnete de frane pe Mihai Bravu; alarme de masini din parcarile blocurilor vecine. Noroc cu ciripitul vrabiilor, ce aduce un ton idilic acestei existente pastorale.

Printre blocuri se strecoara uneori tigani urland “sticle goale, fiare vechi” – ceva de genul asta, oricum nu-i intelege nimeni. Din cand in cand un vecin de sub noi prajeste ceapa. Din fericire nu si in dimineata asta.

Poate ca sa-mi dea mie subiect de scris, un gugustiuc a inceput sa se tanguie in nucul bisericii iar vantul a inceput sa fosneasca printre frunzele plopului din fata balconului.
O punga s-a apucat sa zboare pe langa blocul vecin, purtata de curentii ascendenti. A ajuns pe la etajul 11, a depasit blocul si acum a luat-o razna peste parcare. Mai ceva ca in American Beauty.

Poate ca totusi viata este o reiterare perpetua a povestii cu raiul, marul si alea alea. Am da oricand fericirea placida si fada a prezentului pe incertitudine, visare si mai ales speranta. Schimbam cu ochii inchisi huzurul inconstient cu tumultul lucid. Cred ca asta inseamna sa traiesti.