[ Content | Sidebar ]

Despre hotia din noi

Doua din cele mai interesante lecturi din ultimele luni au fost Freakonomics (Steven D. Levitt and Stephen J. Dubner) si Predictably Irrational (Dan Ariely) [prescurtata in continuare P.I.]. Lucrari inrudite ce povestesc idei oarecum neasteptate despre natura umana; prima, din perspectiva economistului ce extrage, prin analize statistice, concluzii noi din date publice; cealalta din perspectiva sociologului psiholog, care foloseste teste si experimente comportamentale pentru a gasi raspunsuri intrebarilor despre natura umana.

Omul, zic ele, este mult diferit de fiinta rationala si logica visata de economisti sau moralisti. Oamenii sunt lacomi, creduli, naivi, razbunatori, rautaciosi, irationali si predispusi la mici hotii(cata vreme si le pot justifica/scuza). Stiam deja ca suntem inconjurati de lacomie si hotie. Neasteptat este insa ca, asa cum o dovedesc experimentele, oricine(inclusiv studenti de elita sau manageri de succes) este predispus la aceste mici hotii, minciuni sau inselatorii. Poate chiar eu sau tu, cititorule, suntem mai lacomi sau mai venali decat o credeam.

Un vanzator de covrigi prin birourile din Washington, care lasa cosuri cu covrigi dimineata, alaturi de o pusculita goala, si revenea seara dupa cosul gol si bani, este unul dintre eroii Freakonomics. Lasata nesupravegheata, lumea din birouri putea fura fie covrigi, fie bani, fara alt paznic decat propria constiinta. Desi, in mare, oamenii erau relativ cinstiti, furtul de covrigi(neplata acestora) era mai mare in preajma Craciunului, in firme mai mari, pe vreme proasta sau in birourile managerilor (decat in cele ale angajatilor).

Cand au avut posibilitatea sa triseze la teste scrise(in cadrul unui experiment descris in P.I.), studentii de la MIT nu au ezitat sa o faca, mai ales daca primeau o suma modica de bani pentru fiecare raspuns corect. Laudabil este ca nu au trisat “prea tare” ci doar cate un pic(atat cat ii lasa propria constiinta). Paradoxal este insa ca, intr-un experiment similar, atunci cand nu primeau direct banii ci doar jetoane ce puteau fi ulterior transformate in bani, rata trisarii a explodat; daca nu trisau pentru bani ci pentru jetoane, studentii o faceau de multe ori mai usor.

Similar, din frigiderele comune din caminele studentesti, cutiile de Coca Cola plasate de Ariely au disparut peste noapte. Cand insa in locul lor erau plasate bancnote de 1 dolar, nimeni nu s-a atins de ele.

Mie mi se par uimitoare asemenea rezultate, desi de-a lungul timpului am vazut destule cazuri similare. A fura (sau trisa pentru) bani este urat, rau si lumea o face foarte rar; in schimb, a fura(sau trisa pentru) bunuri materiale(Coca Cola) sau abstracte(jetoane ce pot fi schimbate cu bani) este, cumva, o pata mult mai usoara pe constiinta. Cumva, in mintea noastra, nu percepem drept furt sa iei un pix de la birou, sau chiar 10 pixuri, sau chiar topuri intregi de coli de imprimanta. Este insa furt sa furi bani - fie ei 10 centi. Sa fie oare de vina pedeapsa(adesea mai mare pentru bani decat pentru bunuri)? Sau o fi de vina gestul, interzis din frageda copilarie, de a te atinge de banii altuia?

De ce constiinta studentilor MIT sta relaxata cand este vorba de a bea cutia de Coca Cola a altcuiva, dar trage semnalul de alarma cand e vorba de aceeasi valoare in bani? De ce le vine usor managerilor de mari firme americane sa ia covrigi fara sa-i plateasca, dar nu si sa fure din cutia cu bani? De ce niste fosti elevi din liceul meu nu s-ar fi atins de banii altcuiva, dar nu le-a fost jena sa “ia” rucsacii turistilor aflati la catarare pe stancile Bucegilor? Sau de ce, la piata, nu eziti sa mananci, sub ochii vanzatorului, cateva capsuni sau cirese, sub pretextul ca le gusti sa vezi daca merita, dar in ruptul capului nu le-ai baga in buzunar sa pleci pentru a le manca pe furis?

Cred ca sunt intrebari ce nu vor capata un raspuns rezonabil prea curand. Natura umana pare mai complicata si mult mai interesanta decat o credeam. Iar pentru alte anecdote, experimente sau idei despre comportamentul uman, va recomand calduros cele doua carti si in special capitolele din P.I. despre atitudinea oamenilor in fata preturilor, gratuitatilor, reducerilor sau ofertelor speciale.

Sute de oameni citesc zilnic acest blog. Daca nu esti unul dintre ei, aboneaza-te prin email, Google Reader, Bloglines sau  orice altceva! Este gratis! :)

  1. Chis Florinel

    Similar ne comportam si in viata de zi cu zi, atunci cand luam decizii legate de bani / bunuri…

    Daca sa zicem mergem la teatru si in buzunar avem 100 roni si un bilet de 100 roni… si pierdem biletu si ne dam seama cand ajungem… Ce faci mai departe? iei alt bilet sau te intorci?… Se pare ca preponderent nu mai luam alt bilet…

    Dar daca situatia se schimba si avem 2 x 100 roni si mergem la teatru, pierdem 100… majoritatea tot isi iau bilet la teatru ca de aia au mers, nu?…
    (ex e luat dintr-un speach pe TED, nu mai stiu care)

    06/01/2009 @ 4:13 pm

  2. Ignat Andrei

    Desi, teoretic, e mai usor de identificat ca ai furat un rucsac deci 100 de lei …

    06/01/2009 @ 4:23 pm

  3. Andrei

    Excelent post-ul.

    Dar, am incercat link-ul de la PI si nu merge, oricum cred ca gasesc cartea pe Amazon… o sa o pun in wishlist sa pot face de o comanda. (de-abia astept sa vina)

    06/01/2009 @ 4:38 pm

  4. Lucian Ancu

    Excelent postul. Freakonomics am citit-o si eu cand aparuse in state… foarte buna cartea. Va mai recomand “The Undercover Economist” .

    Exemplu cu cei 100 de lei ( asa cum ar trebui sa vb corect ….) este din Benjamin Wallace: Does happiness have a price tag?

    06/01/2009 @ 4:43 pm

  5. Adrian

    E posibil ca furtul mancarii sa se justifice intr-un mod inconstient. Instinctul iti spune sa “strangi” ce e de mancare, chiar daca e pe biroul altuia sau in copac. De asta unii iau mai usor mancare decat bani.

    La bani, dupa cum ai zis, e datorita educatiei bariera. Stii de mic despre bani si ca oamenii muncesc pentru bani, deci banul devine cu timpul in subconstientul unora o chestie foarte importanta.

    Oricum, motivele variaza…

    06/01/2009 @ 4:57 pm

  6. selfhelp

    exemplu similar:

    ai 30 lei in buzunar si vrei sa ajungi cu taxiul acasa. taxiul costa 20 lei.
    esti in dubiu, sau te gandesti daca chiar se merita sa dai mai mult de jumate din suma din buzunar pe taxi, in loc sa iei metroul sau ratb care te costa de 10 ori mai putin facand acelasi timp.

    daca, in schimb ai 300 lei in buzunar (sau mai mult), ti se par un fleac, sa dai 20 lei pe taxi, cu toate ca valoarea calatoriei ramane neschimbata, dar perceptia mintii nu.

    de multe ori nici nu suntem constienti de aceste situatii, si chiar cand suntem constienti tot suntem pusi in dificultatea de a alege solutia optima.

    06/01/2009 @ 5:04 pm

  7. E State

    Domnu’, ma scuzati ca va-ntreb, ca va vad intelectual finutz, nu cumva “mineaza” in romana inseamna a pune mine (terestre sau maritime)? To mine din engleza se traduce in romana prin a extrage (minereu).

    06/01/2009 @ 7:05 pm

  8. Alexandru Giurca

    Eu nu cred ca toata lumea fura.

    06/01/2009 @ 7:07 pm

  9. CH

    Am citit si eu cartea lui Ariely, mi s-a parut foarte proasta. Majoritatea experimentelor sunt explicate extrem de simplist si tonul cartii care se vrea “cool” dar nu reuseste te calca pe nervi destul de repede.
    Un exemplu de experiment explicat simplist este introducerea de cutii de Coca-Cola alaturi de cutii cu monezi de 25 de centi (?????) in frigiderele caminelor de la MIT. Faptul ca cutiile de Coca-Cola au disparut iar cutiile de bani au ramas poate insemna foarte multe lucruri, cum ar fi ca valoarea unei cutii de Coca Cola rece cand iti este sete si cand te uiti la televizor este mai mare decat valoarea aceleasi cutii pe piata (care este exprimata in monedele de 25 centi puse langa ea), sau ca penalitatile impuse pentru furtul de bani sunt mai mari decat penalitatile pentru furtul de produse, sau ca extragerea de cutii de Coca Cola este mai putin vizibila decat extragerea cutiilor de bani - ceea ce inseamna ca valoarea cutiei de Coca-cola in frigider este mai mare decat valoarea ei pe piata cand factorul de risc este indexat - , sau foarte multe alte lucruri, toate tratate in economica “clasica”.
    Ariely arunca toate acestea la o parte pentru a trage subiectul pe felia lui, felie destul de subtire la urma urmei pentru ca se margineste a numerota niste experimente in loc sa dezvolte subiectul.
    Carte asta e o injghebare grabita de experimente simpliste explicate sumar si imbracata intr-un ton “cool” insuportabil (experimentul care transforma Dr Jekyll in Mr Hyde este scris de parca ar fi fost downloadat de pe referate.ro). Una sau doua chestii sunt interesante, dar nu merita 20 USD.
    Ce pacat ca nu poti trimite cartile inapoi la Amazon…

    06/01/2009 @ 10:12 pm

  10. Dever

    Mi se pare numai mie sau Dan Ariely seamana o tura cu Ecostin ? :)

    07/01/2009 @ 3:37 am

RSS Comments