Magia

Tatal meu spunea ca, demult, pe vremurile cand stiinta si vrajitoria se intrepatrundeau, la fel o faceau si universul zanelor, dragonilor, potiunilor magice si pietrelor farmecate.
Ca magia se intindea pe lumea noastra ca stratul cel fin de ulei de pe suprafata supei, sau ca cel de clabuc cand ne spalam cu sapun pe maini.

Dar stiinta a impins magia afara din universul nostru. Pentru ca, vezi tu, stiinta si magia nu pot exista impreuna in acelasi loc - la fel cum electronii, sau magnetii, care se resping reciproc si nu pot sta prea aproape unii de altii. Ambele sunt feluri ce dau sens si inteles lumii, dar incompatibile unele cu altele - una e a gandirii, alta a simtirii.

Tata spunea ca magia ar fi fugit din unviersul nostru, gonita de bula stiintei si logicii care crescuse incet incet pana acoperise toata lumea. Sau aproape toata. Ca magia se ascunde in continuare in universuri apropiate, vecine, baloane de realitati plutind in multivers care se ating din cand in cand si se intersecteaza uneori dupa legi si ecuatii cunoscute doar Creatorilor.


Asa ceva povestea tata cand se apuca, cu ochii pierduti in zare, sa povesteasca despre magie. Pe vremuri il ascultasem, dar dupa o vreme devenise cam plictisitor.
Ma invatasem asadar sa nu mai aduc vorba despre asa ceva - povesti aveam destule, iar ale lui chiar nu erau interesante. Oricum nu putea sa-mi explice de unde are ideile astea - zicea doar ca le intelesese candva, la o margine de vis, cand sufletul pluteste deasupra lumii de suprafata(asa numea el lumea noastra) si, de acolo de sus, vede mai clar raspsunsuri la misterele lumii. Iar, pe cand tata visa cu ochii deschisi despre baloanele de sapun de magie, eu ma uitam la filmulete cu pisicute pe telefonul mamei.

Daca as fi stiut..