Press "Enter" to skip to content

Alex Brie . net Posts

The answer to everything

Azi dimineata pe cand deschideam cutia postala chinuindu-ma sa zaresc vreo scrisoare adevarata printre droaia de pliante de pizza, cataloage carefour si scrisori promotionale de la banci, mi-am dat seama ca, la urma urmei, faptul ca eu arunc sau nu hartiile astea intr-o pubela anume chiar nu conteaza pe scara macro.
Ceea ce conteaza este ca hartia, posta si distributia este prea ieftina, suficient de ieftina incat orice banca si firmulitza isi permite sa trimita zilnic mii de plicuri inutile.
Solutia la poluare, reciclare si paduri amazoniene ar fi ca posta sa fie ceva mai scumpa. Poate nu chiar toata posta. Sa existe o taxa pe volumul trimis simultan. Daca trimit o scrisoare, sa fie ieftin. Daca trimit 10, sa fie ieftin. Cum depasesc un anume prag, sa coste extra, sa coste prohibitiv.

Yahoo si AOL sunt in vorbe sa puna taxa pe email(si nu, nu ma refer la chain-letterul ala dement care zice ca or sa scoata programele de messenger sau alte tampenii). E vorba de o taxa pe urgentza: un fel de email recomandat, in care platesti daca vrei sa fii sigur ca scrisorica va ajunge repede la destinatie si nu va fi filtrata de filtrele de spam. E normal sa ne temem ca poate atunci baietii vor incepe sa faca tampenii, sa filtreze ca spam si emailurile legitime, sa le bage timpi de trimitere prea mari sau sa nu mai filtreze nici un spam si sa lase oamenii prada disperarii, setandu-si spam-filtrele la nivelul paranoic.

Solutia tuturor problemelor spamului prin email ar fi, si acolo, o taxa pe volum. Nu stiu cum ar putea fi implementata, nu stiu daca ar trebui bagata la nivelul ISP sau al furnizorilor de servicii de email, sau chiar al clientilor de email. Dar o taxa pe volum mi-ar usura in mod cert Inboxul, cutia postala, cosul de gunoi si pana la urma nervii. Ca sa nu mai vorbim de padurea amazoniana… 😀

Hai sa o fac…

Hai ca pana la urma intr-un moment de lipsa de chef de munca, mi-am zis sa dau drumul mai departe la mema/jocul propus de Octiliniu despre autocunoasterea personalitatii…
Etichetati-ma asadar aici , si treceti-va in comentariu linkul la profilul vostru(pentru cei pe care ii cunosc si ar vrea sa fie etichetati de mine). Nu numai bloggeri, ci si prieteni/familie/cunoscuti care citesc acest post.
Go ahead, analizati-ma!

De pe mail

Pe grupul de discutii al studentilor de la Ecole Polytechnique Paris, un mesaj genial trimis azi de o fata, S. Sper ca nu se va supara ca ii reproduc cele 9 motive de dor :

Ok, deci eu in dimineatza asta am decis clar ca mi-a luat. De ce?
1) Pentru ca m-am saturat sa ma scol dimineatza si sa vad pe ferestra turla stil 1800 a fundatiei germane in loc de blocul gri si trist de 10 etaje de vizavi
2) pentru ca vreau o ciorba facuta de mama si mi s-a luat de paste
3) pentru ca o sa fie 1 Martie si iar nu o sa primesc nimic :((
4) pentru ca o sa fie 9 Martie si vreau mucenici :((
5) pentru ca s-a luat de vietzii din bucataria comuna si de mirosurile lor imbietoare
6) pentru ca aici toata lumea merge la japonez si vreau si eu intr- un bar dragutz
7)pentru ca vreau la munte cu personalul 🙁
8) pentru ca functionarii Egide suck si spre deosebire de Romania nici macar nu poti sa le strecori o cafea ca sa isi miste fundu 😀

Pentru ca, stupid, dar nu e acasa si cateodata IT SUCKS!!!!

Loc pentru urari

Ca sa nu poluati comentariile altor posturi, iata aici va rezerv un loc pentru mesaje personale. Valabil doar azi! 😉

4 things…

De ceva vreme se invarte pe blogosfera asta o mema cu 4 something, si se pare ca oricat am incercat eu sa ma dau dupa coltz nu am reusit sa scap, iata ca Monica si Ovidiu m-au “taguit”, tocmai cand speram ca s-a mai calmat dracovenia si voi scapa fara sa va dezvalui unele dintre cele mai mari secrete personale… : – P .
Eh, asta este, nu imi ramane nimic altceva de facut decat sa dau drumul la enumerari:

Patru filme preferate – Insirui aici pe cateva dintre cele vazute de mai mult de 5 ori (fiecare):

  • Fight Club (gets my spirit high everytime I’m feeling down…)
  • Shrek
  • Jay and Silent Bob
  • La vita e bella

Patru mancaruri preferate:

  • Pizza (in liceu aveam un “pact” cu mama, imi facea pizza cand luam 10 la mate. Foarte motivanta chestie…)
  • Salade de la mer(vietati marine crude, taiate delicat de securea lui cooking-san ), intr-un delicat sos picant si felii de nu’s ce legume…
  • Placinta cu mere, placinta cu vishine
  • Clisa, pita, ai si palinca, dupa o zi de cosit fan cand mi-i tare foame (ei, glumesc putintel… 😉 )

Patru carti preferate – similar cu sectiunea Filme, voi insirui pe unele dintre cele citite de mai multe ori. Pentru ca de placut sunt multe, sunt un cititor impatimit de pe la 5 ani jumate incoace:

… in fine, mai sunt multicele, daca imi mai amintesc de vreo carte memorabila va zic eu 😛

Patru locuri in care mi-ar placea sa fiu in momentul asta:

  • in pat, sub paturica
  • la ski, acasa
  • in expeditie in Congo sau Amazon
  • la antrenament pe Dagobah fumand o pipa cu fremenii : – ))

Patru locuri in care am fost in vacanta:

  • Salzburg, Viena
  • Platamonas , Grecia ( Hotel Smolikas) 🙂
  • Praga, Cehia
  • Leuven, Belgia

Patru Pagini pe care le vizitez zilnic:

Joburi pe care le-am avut

  • Neuron SRL Bucuresti – programator n stuff (vezi-mi CV-ul)
  • AXLOG Arcueil – R&D internship (vezi-mi CV-ul)
  • Murex Paris – programator n stuff (vezi-mi CV-ul)
  • Ca sa fie 4, il mai pun si pe-ala in care ii m ajutam pe parinti sa vanda jucarii si hainutze la buticul familiei… ( ocazie cu care am fost smecherit de niste cumparatori cu fix profitul meu pe ziua respectiva..)

Patru locuri in care am locuit:

  • Busteni str Erou Moldoveanu
  • Bucuresti P16 509(sau 507??), 409(? – nu mai stiu camera… :(( ), 322
  • Orsay, La Pacaterie 326
  • Paris, rue de l’Annonciation, 16ème

4 chestii cu care imi place cel mai mult sa-mi petrec timpul :

  • blogging, digerati (net addict)
  • zana
  • Tv-Series&Films (in ultima vreme Lost, Scrubs, Arrested Development..)
  • visand la viitoru-mi de antreprenor 😛

Dau mai departe:
Daca ati mai fost tagati inainte, nu va suparati, mema asta a trecut pe la atatia inaintea mea incat am pierdut sirul:

Sambata la Pompidou

Cei care se plimba pe la Centrul Pompidou trebuie sa aiba mare grija. Mai ales daca o fac cu zâna de mâna, ca din cascat ochii in cascat ochii risca sa nu mai apuce sa intre in muzeu.

Cu alte cuvinte, iata rezumatul mini-filmului ad-hoc regizat de unul din street-entertainerii din zona, si “filmat” de sarmana Vio, care ingheta de frig asteptand sa scap de trebulita asta si sa o duc in sfarsit la caldura, in muzeu:

Legenda:

  • personajele: regizorul, gigoloul roumain si sotul francez incornorat (si pe undeva prin zona, ex-sotia franceza care urma sa-l incornoreze)
  • gigoloul calare pe Harley
  • o ia la autostop de d-soara
  • o duce la el acasa, pune muzica, danseaza si se pregateste de atac
  • dar sotul o depisteaza la timp, arunca buchetul de flori si scoate pistolul
  • inutil, intrucat sotia isi reaminteste ca de fapt nu voia decat sa-l bata pe gigolo si sa-l loveasca acolo jos
  • dupa care sotia urmeaza indicatiile regizorale care ii arata cum sa sara in bratele barbatului
  • la sfarsit toata lumea aplauda 😛

PS. Nu am mai intrat la Pompidou, era coada prea mare la bilete

Plecarea în străinătate

Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuşi să plătească şi chiria, ajutat fiind de cele două bătrîne raţe ale sale, şi care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie şi ele primite, cel puţin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un aşa de dulce şi îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie.

Sentimentul puternic şi neînvins de tată îl trase însă înapoi la ţărm, unde, cu o mişcare distrată şi nervoasă şi în mijlocul poporului iubit, îşi cusu două tampoane de sugătoare pe căptuşala mucegăită a smokingului său, şi imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furişă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curţii, trecînd la religiunea mozaică.

Urmuz pe Wikisource . Mii de multumiri pentru link lui Chronic

Good bye my disc, my trusted friend…

Good bye my disk, my little one…
You brought me joy and helped me copy the sun…

Mda… “Seasons in the sun” nu prea merge parca la ora asta. Asa ca o sa fiu mai clar: ieri, pe cand aduceam ceva ordine in haosul de pe masa cu scule calculatoresti, am tras de calculator putintel mai mult decat trebuia.

Calculatorul conectat la un cablu, cablul scurt si conectat la hard-discul extern de 250 de giga. Hard disc cumparat cu multa truda acum vreo 2-3 luni, umplut cu migala si pasiune pe jumate cu multe filme, o groaza de seriale, muzici si alte bunatati.

Acum hardul e bun de metronom. Cand il pun sub tensiune face pacpacpacpacpacpacpacpac……………………….pacpacpacpac….

Sper sa fie ceva temporar si ca sistemul sau imunitar sa il repuna repede pe picioare. Dar… nu stiu de ce, nu trag foaarte mari sperante… 🙁
Odihneasca-se in pace

Copiii zilei de azi

Andressa filozofeaza despre noua generatie, adaptata lumii moderne

Ei isi formeaza sistemul imunitar fumand in spatele liceului si band alcool, stand treji nopti intregi si alergand dupa autobuz. Nu se joaca in fan vara si nu merg cu vacile la pascut. Dar asta nu ii face idioti. Ii face europeni ai secolului 21.

Nu, nu ii face idioti, ii face intr-adevar europeni ai secolului 21, dar nu inseamna ca e bine.
Vorbeam alaltaieri cu Cristian, prieten si coleg de munca, despre copiii din ziua de azi, etc. Despre parintii care desi au crescut alergand in picioarele goale prin tzarana de la bunici, nu si-ar mai lasa copiii prin parc nesupravegheati. Despre copilariile in care ne purtam singuri de grija pana veneau parintii de la munca, aveam cheia legata de gat si ne incalzeam singuri mancarea. In lumea de acum parintii angajeaza baby-sittere sau isi trimit copiii la cat mai multe meditatii, numai sa le poata umple timpul mai mult si sa nu ii lase in spatele blocului cu golanii. Si au dreptate si ei.
Mi-e frica la gandul ca intr-o zi voi avea copii si probabil ii voi creste la oras. Ca nu or sa aibe bunici la tzara, unde sa se joace cat e vara de lunga, si ca pana si “la tzara” s-a schimbat, nu mai vezi mai pe nimeni alergand in picioarele goale in praf pe ulitza, furand cirese de la vecini sau manand cu nuiaua vaca spre casa. Ca nu or sa aibe sistemul imunitar calit de zgarieturile pisicilor, muscaturile cainilor, cazaturile din copaci sau culesul porumbului. Ca o sa trebuiasca sa-i indop cu vitamine, doar pentru a-i mentine cat de cat normali. Ca or sa se dezvolte inalti dar firavi, or sa poarte ochelari din liceu si or sa faca apendicita in gimnaziu.

Sa revenim la eseul Andressei: Cu atata patima urasc progresul asta, copiii urbani care nu stiu ce-i aia Viata la Tara decat din lecturi obligatorii din a 9-a, si care cred ca merele se cumpara si nu se sterpelesc… 😀
Cu atata patima urasc progresul asta, dar asa de greu imi e sa ma ridic din fatza calculatorului… 😛

Iesire la o bere

Azi am avut iesirea bilunara la o bere (ok, marturisesc, data trecuta am chiulit ca eram prea obosit/sictirit ca sa ies din casa, iar acum doua dati a fost Revul si eram pe alte meleaguri). Si mai marturisesc si ca au fost doua beri, Stella la halba ca e mai ieftina (5 euro in loc de 7), in Tennessee’s pub.
Am facut cunostinta cu un tanar vlastar al natiei franceze, o studenta prin anul 2-3 care vorbea romaneste. Si nu cate un cuvant, doua, cum fac colegii’mi de birou (care in afara de “salut”, “ce mai faci”, “bine”, “copilul merge la scvala” si inca un cuvant pe care mi-e rusine sa-l scriu dar pe care l-au tot auzit pe cand injuram compilatorul. Ci vorbea limba noastra cea “o comoara”, mai bine ca multi ambasadori in Romania n stuff, cu un accent ardelenesc de mai mare hazul. Si toate astea dupa un an de studii la Cluj.
Sa ne pice plombele, nu alta, cand ne povestea cat de mult i-a placut, cat de aproape se simte de cultura romaneasca, si cum e intr-o dilema existentiala mare, ca ar vrea sa se stabileasca in Romania; in Cluj, mai precis…
Ei, deh, asta e, fiecare cu bibilicile sale, dar berea a fost buna.

Boierii din Voievodatele Romaniei

Multi si-au pus intrebari asupra caracterului romanilor. De ce sunt ei incapabili sa evolueze spre o democratie aparata de lege, cu institutii statale de sine statatoare conlucrand la un bine comun.
Nu cred ca raspunsul sta in istoria recenta. Nu cred ca un Ceausescu, Iliescu sau Nastase sunt unice cauze ale problemelor nationale. Cred eu ca exista, undeva, inradacinat in spiritul rural si nu numai, o mentalitate specifica. Mostenita din stramosi.
O atitudine vis-a-vis de societate, viata, univers si orice altceva. Nu o cunosc. Nu imi sta in puteri sa o descriu. Dar stau si eu sa cuget si sa incerc sa scriu cateva trasaturi evidente.

Tortura chinezeasca si reteta de guvernare

Prin “Tai-Pan” de James Clavell parca, era descrisa o tortura chinezeasca infioratoare: prizonierului i se cerea sa aleaga ce parte a corpului sa-i fie amputata in ziua urmatoare. Un “informator” ii spunea acestuia ca ajutorul salvator e pe drum, si ca in cateva zile va fi eliberat. Plin de sperante, prizonierul alegea un membru minor, a carui lipsa sa-i permita totusi o viata decenta pe viitor. Dar ajutorul promis nu venea la timp. Mutilat, prizonierul afla, de la “informator”, ca ajutorul va intarzia putin. Tortionarii ii impuneau, de asemenea, sa aleaga o noua parte a corpului pentru o noua amputare. Si asa mai departe.

generatia de afara

Sociologii au studiat si identificat generatii: s-au perindat in ultimul secol generatia interbelica; generatia “baby boomers”; generatia hippie; generatia youpie; generatia X; generatia Y.
Parintii nostri au fost generatia de sacrificiu. Ei s-au chinuit cu comunismul pe model chinezesc antedecembrist. Apoi cu tranzitia; cu entuziasmul postdecembrist; cu nesiguranta zilei de maine; cu Caritasul, Bancorexul, FNI-ul. Cu inflatia, cu criza economica. Cu totul si nimic.
Apoi am venit noi.

Jérôme (part 1)

Jérôme était méconnaissable; je l’avais jamais vu dans un tel état. Ses mains tremblaient, sa voix aussi. Il avait l’air bouleversé, comme s’il n’avait dormi depuis des jours. Il avait l’air malade; un malade furieux.

Itinerariul RER

Din Orsay se urca cei din Arad si Timisoara; impart bilete galbene pe care scrie “J’ai deux enfants, aidez moi, que Dieu vous benisse; un ticket restaurant ou une petite piece 1 e ou 2 e”; sau ceva de genul asta; nu stiu de cand a venit moda asta cu cerutul unei piese de 1 euro .. sau a unui tichet restaurant; ca si cum ar fi echivalente (un tichet face minim 7 euro..).

Despre cumparaturi

Cand eram mic ma tot miram de superficialitatea americancelor din filme pentru care “going shopping” reprezenta un mod de distractie, de umplut timpul sau pur si simplu de iesit in oras(va amintiti de beverly hills, sau de tipele de prin salvati de clopotel).