V-am povestit(cred) cu alta ocazie despre primul meu calculator. Va povestesc acum despre primul meu mobil.
Spre deosebire de copiii de acum, eu am crescut cu cheia de gat, nu cu mobilul. De altfel nici chiar cu fixul nu ma impacam si inca se vede – sunt un telefonofob declarat, prefer emailul telefonului si intalnirile directe emailului.
Primul meu mobil l-am primit cadou in ‘99 cand am inceput facultatea. Era un Motorola la pachetul Dialog, vreo 34 dolari cu abonament. Cadou de admitere de la ai mei. Il am si acum pe undeva pe acasa, cred ca inca mai merge. Desigur, bateria nu il mai tine decat cateva minute(secunde?). Am renuntat la el prin 2002 cand, exasperat ca desi aveam mobil niciodata nu eram de gasit pe motiv de baterie moarta, patronul firmei unde lucram pe atunci mi-a daruit un altul. Tot un Motorola, aproape din aceeasi generatie, dar cu baterie ceva mai buna.
Si pe asta il am pe undeva acasa.
Jocuri? Duh, evident ca nu aveau. Nici wap, nici ecran color, nici sonerie polifonica(de fapt nici acum nu prea stiu ce inseamna polifonica). Avea agenda telefonica de vreo 30 de numere, memorie de vreo 20 de sms-uri. Cand ma plictiseam si m-as fi jucat pe telefon ca sa imi umplu vremea, dadeam telefon la serviciul clienti si puneam intrebari stupide.
Avea si avantaje. Nu imi era frica sa il pierd. L-am si uitat prin sala de curs de cateva ori, dar l-am regasit repede – nimeni nu dorise sa si-l insuseasca. Era un telefon rezistent. Si greu. Daca mergeai noaptea printr-un gang intunecat, il strangeai strans in mana. Nu am avut ocazia sa-l incerc, dar banuiesc ca la nevoie ar fi fost bun de maciuca.
Mai ca m-a cuprins nostalgia. Vina e doar a lui Cristi Manafu, cel de la care am aflat de un sit concurs sponsorizat de Vodafone si dezvoltat se pare de Kinecto: anume MuzeulGSM. Nu gasesc pe acolo poza primului meu mobil, dar cel de al doilea, ala cu baterie ceva mai buna, e ca asta.
Nu am mai povestit de mult ce face 