10 luni de schimbare

Acum 10 luni, prin noiembrie 2016, o cunostinta care lucreaza in Londra imi scria sa ma intrebe cum mai e prin tara. O batea gandul revenirii.

Isi facuse studiile la universitati de top iar apoi, alaturi de sotul sau, isi cladisera cariere stralucite. Dar acum se gandea ca traise suficient pe alte meleaguri. Devenise mamica, si incepea sa o apese departarea de familie, de prietenii din facultate, si probabil si gandul ca fetita sa nu va cunoaste Romania in felul acela intim in care o cunoscusera ea si sotul sau, roman si el : cu muntii, drumetiile, natura, traditiile si limba.

Se gandeau, asadar, sa renunte la joburile decente si carierele, si sa se intoara in Bucuresti, eventual implicandu-se in scena startupurilor IT locale si aducand cate ceva din know-how-ul deprins prin cele mai mari companii mondiale.

Am un zambet amar cand imi recitesc raspunsul dat atunci. Acum 10 luni:  Continue reading “10 luni de schimbare”

Relaxare la mare

E ultima dupa-amiaza la mare(era sa scriu “pe litoralul insorit al Marii Negre”, dupa cum am fost invatat in anii copilariei ca ar face mai frumoase compunerile; dar nu voi scrie asa, ci ramanem la esential: la mare). Vantul s-a intetit si pe plaja nu mai avem ce cauta; ne ramane o incercare la piscina complexului de casute unde suntem cazati.

Brusc, vajaitul vantului dintre salcii este acoperit de acorduri. De acordeon acordandu-se. La vecinul “La Scoica” incepe o petrecere ; e prea devreme si parca prea duminica pentru o nunta, dar cine stie…. o fi o ciorba tarzie de potroace dupa cea de aseara? Continue reading “Relaxare la mare”

(Sper ca) Ultima despre alegeri

Imi place comic-ul lui Adrian: . Parerea mea despre alegerile din Romania este insa putin diferita:

La fiecare patru ani, cumva-necumva toti incearca sa o dea intoarsa si sa-mi puna MIE in cârcă tot ce e in neregulă in tara asta. EU sunt de vina ca nu merge treaba bine, pentru ca EU nu votez. Din cauza MEA politicienii sunt corupti, pentru ca EU nu mai vreau sa-i votez. EU nu am voie sa ma plang de nimic, pentru ca EU imi manifest sictirul fata de sistemul judiciaro-politico-administrativ romanesc. Huh? De unde si pana unde ar fi vina MEA?

In teorie, Romania ar trebui sa fie o democratie. Dar Romania nu este defel asa ceva.

Continue reading “(Sper ca) Ultima despre alegeri”

Smenuri cu valuta

A fost odata ca nici odata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti, a fost acum vreo doua saptamani si ceva, un fat frumos cu portofel subtire.

Voiam sa scot niste bani de la Western Union; practic, banii castigati din Google Adsense in ultimul an(yep, toti deodata, ca erau prea putini altfel..); si mai practic, bani de bere.
La prima banca in care am intrat mi s-a raspuns ca “fata care se ocupa de Western e in pauza de masa, reveniti mai incolo“. In a doua banca, ca le merge Western, dar nu si Western Quick Cash, ca au ei o problema cu sistemul. La a treia banca era coada, la a patra am avut insa noroc. (Da, vorba povestii, in Dristor intr-o zona de 300 de metri pe 100 isi au salasul doua Banca Transilvania, una bucata BCR, BRD, Piraeus Bank, Credit Europe, CEC, si sigur imi mai scapa una)

Dupa indelungate si complicate probe de rezistenta, implicand xeroxuri de pe buletin, formulare de completat, semnat si contrasemnat, ajung in sfarsit la casieria bancii respective(una din cel sapte de mai sus). Primesc X bancnote de 20 de dolari. Le numar, lucrurile par ok, zic sarumana si ies catre cea mai apropiata casa de schimb (una care avea cursul cu mult mai bun decat la banca). Le inmanez si… primesc inapoi o bancnota de 20 de dolari.

Continue reading “Smenuri cu valuta”

Problemele cu invatamantul…


Exista mai multe probleme ale invatamantului. A gandi simplist zicand “dati-le mai multi bani” sau “ce le mai trebuie, si-asa au destui” nu face un bine decat revistelor de scandal. In realitate problemele invatamantului sunt mult mai multe si mai complicate. Eu ma voi lega doar de trei.

Continue reading “Problemele cu invatamantul…”

Actor impuscat in mijlocul Bucurestiului

Cititi aici povestea asta… adevarata.

Deci nu-mi vine sa cred: George Calin a fost impuscat in cap de catre un angajat al unei cafenele de fitze din Bucuresti. Da, cu pistolul. Da, in cap. Pe la spate.
Atacatorul e in stare de libertate, politaiul a incercat sa convinga victima sa cada la pace….

incercarea OMULUI LEGII de a ma convinge sa cad la pace cu agresorul si de a negocia o suma de bani
[…]
Nu reusesc sa imi adun sentiment cu sentiment si gand cu gand . Nu revad decat flash-uri din momentul atacului : ura cu care agresorul mi-a suierat “te omor ma futu-ti gura matii ” in timp ce apasa pe tragaci , flama care mi-a ars pielea fetei si buzele , mirosul de praf de pusca , singele tasnind din obraz si acea disperare absurda de a-mi strecura limba prin gaura din falca
[…]
Daca nu mintea in declaratie cum ca i-am dat o palma cred ca as fi avut poate si …o urma de iertare . Sa nu va intrebati unde este el acum? Zburda liber . E cercetat in stare de libertate . El isi vede de treaba in timp ce eu alerg pe la spital , IML si politie pentru a imi gestiona situatia . Da , in Romania trebuie sa iti platesti singur expertiza medico-legala si trebuie sa alergi singur cu fisele medicale intre spital si IML . E palpitant. Dar daca nu fac toate astea risc sa ajung din victima …invinuit . Da , pentru ca aceasta specie de avocati nu sta degeaba , lucreaza , si lucreaza murdar…risc sa ajung eu sa ma rog de el sa negociem …dar eu nu am bani sa ii dau …poate ii propun abonament pe viata la toate spectacolele mele ( totusi asta cred ca ar fi pentru el pedeapsa nu despagubire :)) ).

Poate aveti mai multe detalii? A fost arestat intre timp faptasul? Cum poate un criminal (fiindca, da, respectivul a fost la centimetri de a fi un ucigas) sa umble in libertate, cu 3 avocati, in timp ce victima se vantura prin spitale?

Zoso, ai avut dreptate sa pleci, iar eu cred uneori ca am facut o greseala revenind. Incepe sa-mi fie frica sa ies din casa.

[via Eduard]

Aia cu evantaiul

V-am povestit-o p’aia cu evantaiul?

Prin vara lui 2008 eram la Napoli, mergeam sa vizitam Pompeiul. Ne urcasem in tren, un fel de RER(metrou de suprafata) parizian, doar ca la ei se cheama Circumvesuviana.

Caldura mare, trenul cam rablagit(adica te cam coceai), soare puternic. Coafura rezista(drywetertaft). In fata noastra, un cuplu de… italieni.

Vorbeam de-ale noastre, despre Pompei si alte alea. La un moment dat Violeta incepe sa vanture harta pe post de evantai.

Italianca din fata noastra sare ca pe arcuri, isi ia geanta de voiaj si… scoate din ea vreo 3 evantaie chinezesti:
“solo un euro, prego, molto bono”(ma rog, ea a zis mai multe, eu atat am inteles si asta am retinut)
“gratie, no” i-am raspuns

In fine; tipa a tot insistat, noi am tot refuzat. Intr-un final, vazand ca nu o scoate la capat cu noi, femeia schimba tactica:
“Hai mai copii, 3 lei bucata…”. “Da si mie un banut”

M-am uitat mai bine, ala nu era chiar bronz mediteranean. I-am multumit politicos, am refuzat oferta si ne-am mutat. Femeia si-a luat geanta si a inceput sa umble prin tren: “solo un euro, molto bono”

Culmea marketingului

carnati
… sa te intrebe vanzatorul cum e marfa lui. Ca el nu stie.

Eram la “La Fourmi”, cer niste carnati semiafumati caroli, iar vanzatoarea(ma rog, domnisoara de la raionul de mezeluri) isi gaseste motiv de conversatie: “da sunt buni la ceva carnatii astia? Ca eu nu am mai luat de mult de-astia, erau naspa. Banuiesc ca ati mai luat de-astia, nu?

Am ramas fara cuvinte. Asta da marketing.

[foto credits]

Reverie de iulie dimineata

Stau pe balcon, sorb agale din nesul facut cu apa rece (Bucovina) si privesc in zare. Zarea e limitata la vreo 30 de metri, pana in blocul vecin.

Sunete molatice imi incanta auzul: pickamere si baroase rasuna cu ecou de undeva de pe Camil Ressu; claxoane si scrasnete de frane pe Mihai Bravu; alarme de masini din parcarile blocurilor vecine. Noroc cu ciripitul vrabiilor, ce aduce un ton idilic acestei existente pastorale.

Printre blocuri se strecoara uneori tigani urland “sticle goale, fiare vechi” – ceva de genul asta, oricum nu-i intelege nimeni. Din cand in cand un vecin de sub noi prajeste ceapa. Din fericire nu si in dimineata asta.

Poate ca sa-mi dea mie subiect de scris, un gugustiuc a inceput sa se tanguie in nucul bisericii iar vantul a inceput sa fosneasca printre frunzele plopului din fata balconului.
O punga s-a apucat sa zboare pe langa blocul vecin, purtata de curentii ascendenti. A ajuns pe la etajul 11, a depasit blocul si acum a luat-o razna peste parcare. Mai ceva ca in American Beauty.

Poate ca totusi viata este o reiterare perpetua a povestii cu raiul, marul si alea alea. Am da oricand fericirea placida si fada a prezentului pe incertitudine, visare si mai ales speranta. Schimbam cu ochii inchisi huzurul inconstient cu tumultul lucid. Cred ca asta inseamna sa traiesti.