Eram in gimnaziu cand am gasit, intr-o Gazeta Matematica prafuita, un articol despre tabara Olimpiadei Nationala de Matematica. Participasem pana atunci, cam ca orice elev mai rasarit, la faza locala si judeteana, dar cuvantul “Nationala” nu imi spunea inca nimic.
Articolul acela mi-a infierbantat imaginatia. Mi-i inchipuiam pe Olimpici plimbandu-se agale pe poteci de padure, discutand infierbantati probleme, teoreme, leme si axiome, cam ca pe filozofii greci discutand prin agora. (In paranteza fie spus, cred ca si blogosfera aduce putin cu asa ceva – o piata publica in care se dezbat subiecte filosofice sau de actualitate economico-politico-sociala.) Novic de afara privind, mi-i inchipuiam pe Olimpicii ca pe niste genii cufundate in Matematica sau, undeva la limita, drept tocilari ce habar n-au sa bata mingea sau sa deschida o sticla de bere.
M-am apucat serios de matematica – a rezolva probleme mi se parea mai misto decat un puzzle – o problema buna aducea pe undeva cu o povestire cu detectivi gen Sherlock Holmes – autorul iti dadea indicii, tu cautai calea spre solutie – un proces de tatonari, incercari repetate, intuitie si fler.
Incepand cu clasa a 8-a am luat saptamanal meditatii de mate pentru olimpiada. Domnul profesor Adrian Ghioca m-a sustinut, m-a ghidat si m-a impins catre lumea olimpiadelor. Am ajuns si eu la Nationala, am cunoscut olimpici, am devenit unul dintre ei. Am aflat ca nu toti erau genii ci pur si simplu oameni care, ca si mine, au descoperit placerea de a rezolva probleme si a te compara cu altii la concursuri interjudetene sau nationale. Am aflat ca majoritatea erau tipi(sau tipe) super misto, de viata, care desfaceau beri, jucau biliard pe bani, mergeau in discoteci sau jucau baschet cu aceeasi placere cu care comentau o rezolvare originala.
Placerea matematicii a palit cu timpul pe masura ce aceasta devenea din ce in ce mai grea, si a disparut complet prin anul 1 de Facultate, cand la examene trebuia sa scriem din memorie demonstratii de teoreme; notiuni abstracte precum integrale pe contur sau suprafete Riemann au avut si ele o vina – pur si simplu nu mai era deloc amuzant sa rezolvi probleme, disparuse fiorul detectivistic.
Mi-e dor de olimpiadele din liceu; mi-e dor de matematica de atunci, de problemele interesante de algebra sau analiza. Am uitat 80% din notiunile invatate pe atunci, iar putinele care mi-au ramas sunt pline de goluri; ca om mare ai din ce in ce mai putine ocazii sa faci matematica, iar daca nu esti inginer(neinformatician), analist financiar la vreo mare banca, economist sau cercetator/profesor, nevoia de matematici de liceu devine aproape nula. Dar mie tot mi-ar placea sa mai fac o data liceul, fie si de dragul Nationalelor de Mate.
Ma bucur sa aflu ca echipa Experior.ro, de care
v-am mai povestit anul trecut, a lansat mai nou si o Biblioteca online cu
articole si lectii de matematica de liceu. Atunci cand ma mai apuca dorul, am unde arunca un ochi.
