Cappuccino cu inimioara la Coffee Cabinet

Duminica pe la amiaza am purces la plimbare dand curs invitatiei de a vizita si bloga despre o cafenea relativ nou aparuta in capitala, Coffee Cabinet.

interior cafenea
Nu a fost greu de gasit – de la Victoriei am luat-o pe Ion Mihalache; exact inainte de Don Taco’s, vecina cu fast food-ul ala cu strumfi, cateva scaune si mese insirate pe trotuar. Am intrat putin sceptic, cu atat mai mult cu cat pe usa trona mare o reclama de genul “cel mai bun cappuccino din Bucuresti” – stiti si voi cum e cu lauda de sine…

Daca exteriorul era lipsit de pretentii… interiorul a compensat cu varf si indesat. Mobilier sic, aristocrat chiar, candelabre de epoca, tapiterie deosebita, zaharnite intereante, de ceramica, schite in creion inramate pe pereti.

Continue reading “Cappuccino cu inimioara la Coffee Cabinet”

Reverie de iulie dimineata

Stau pe balcon, sorb agale din nesul facut cu apa rece (Bucovina) si privesc in zare. Zarea e limitata la vreo 30 de metri, pana in blocul vecin.

Sunete molatice imi incanta auzul: pickamere si baroase rasuna cu ecou de undeva de pe Camil Ressu; claxoane si scrasnete de frane pe Mihai Bravu; alarme de masini din parcarile blocurilor vecine. Noroc cu ciripitul vrabiilor, ce aduce un ton idilic acestei existente pastorale.

Printre blocuri se strecoara uneori tigani urland “sticle goale, fiare vechi” – ceva de genul asta, oricum nu-i intelege nimeni. Din cand in cand un vecin de sub noi prajeste ceapa. Din fericire nu si in dimineata asta.

Poate ca sa-mi dea mie subiect de scris, un gugustiuc a inceput sa se tanguie in nucul bisericii iar vantul a inceput sa fosneasca printre frunzele plopului din fata balconului.
O punga s-a apucat sa zboare pe langa blocul vecin, purtata de curentii ascendenti. A ajuns pe la etajul 11, a depasit blocul si acum a luat-o razna peste parcare. Mai ceva ca in American Beauty.

Poate ca totusi viata este o reiterare perpetua a povestii cu raiul, marul si alea alea. Am da oricand fericirea placida si fada a prezentului pe incertitudine, visare si mai ales speranta. Schimbam cu ochii inchisi huzurul inconstient cu tumultul lucid. Cred ca asta inseamna sa traiesti.

Dupa amiaza la plimbare..

Cand te duci pe drumul mare La plimbare Este praf de nu te vezi..

De cand lucrez de acasa(in mare de un an, in mic de vreo 3 luni) am inceput sa simt lipsa orasului. Ajung in centrul urbei cam rar, la un restaurant, la cumparaturi sau cu treburi ce tin de upgrade-uri, garantii, reparatii sau vizite.
Uneori, in cate o zi calduroasa si insorita precum asta, imi iau perechea de mana si pornim voiniceste catre centrul boem al capitalei, in explorare si cautare perpetua de coltisoare romantice, sic, boeme sau pur si simplu linistite.

Continue reading “Dupa amiaza la plimbare..”

Acum 1 an..

Astazi se implineste fix un an de cand am parasit teritoriul frantuzesc. Aplaudati-ma sau mirati-va ridicand din sprancene.
Highway
Regret? Nu.
Ii duc lipsa? Da.
Nu imi vine sa cred ca a trecut deja un an de cand i-am vazut ultima data pe prietenii de acolo.

Un an de cand am mancat croissant au beurre de la Chez Paul, boulangeria de pe micuta mea straduta pietonala. De cand am zis pa-pa turnului, de cand am schimbat ultimul ticket resto pe un pranz la Pizza Hut-ul din Charles de Gaulle.my street

Viata la Paris e linistita, plina de tabieturi, promenade, croissante si cafele, pranzuri in braserii sau cine in cartierul latin. Sushi si sashimi la “Comme les poissons”, poulet curry de la Escale 57, mancat pe iarba verde in parcul Trocadero, sandvis-uri infulecate in gradina casei lui Balzac, plimbari cu rolele pe malul Senei sau lancede duminici de stat la soare la umbra turnului.
PICT4648
Da, as fi un mincinos daca as zice ca nu imi lipseste Parisul.

As fi insa un mincinos si mai mare daca as zice ca m-as intoarce sa locuiesc acolo.

Sau, cum spunea Bogart: “We will always have Paris”. Pentru mine, Parisul e o amintire, una dulce si insorita, si ma bucur ca am avut ocazia sa o capat. Ca orice amintire, insa, ii sta bine acolo unde este: intr-un coltisor al capului, de unde sa o scot din cand in cand, pe cand dormitez sub soarele bucurestean. Sunt mai fericit acum decat atunci, dar asta este tine doar de legenda mea personala.

[tags]Paris, repat, Bucuresti, viata mea[/tags]