Good bye my disk, my little one…
You brought me joy and helped me copy the sun…

Mda… “Seasons in the sun” nu prea merge parca la ora asta. Asa ca o sa fiu mai clar: ieri, pe cand aduceam ceva ordine in haosul de pe masa cu scule calculatoresti, am tras de calculator putintel mai mult decat trebuia.

Calculatorul conectat la un cablu, cablul scurt si conectat la hard-discul extern de 250 de giga. Hard disc cumparat cu multa truda acum vreo 2-3 luni, umplut cu migala si pasiune pe jumate cu multe filme, o groaza de seriale, muzici si alte bunatati.

Acum hardul e bun de metronom. Cand il pun sub tensiune face pacpacpacpacpacpacpacpac……………………….pacpacpacpac….

Sper sa fie ceva temporar si ca sistemul sau imunitar sa il repuna repede pe picioare. Dar… nu stiu de ce, nu trag foaarte mari sperante… 🙁
Odihneasca-se in pace

Andressa filozofeaza despre noua generatie, adaptata lumii moderne

Ei isi formeaza sistemul imunitar fumand in spatele liceului si band alcool, stand treji nopti intregi si alergand dupa autobuz. Nu se joaca in fan vara si nu merg cu vacile la pascut. Dar asta nu ii face idioti. Ii face europeni ai secolului 21.

Nu, nu ii face idioti, ii face intr-adevar europeni ai secolului 21, dar nu inseamna ca e bine.
Vorbeam alaltaieri cu Cristian, prieten si coleg de munca, despre copiii din ziua de azi, etc. Despre parintii care desi au crescut alergand in picioarele goale prin tzarana de la bunici, nu si-ar mai lasa copiii prin parc nesupravegheati. Despre copilariile in care ne purtam singuri de grija pana veneau parintii de la munca, aveam cheia legata de gat si ne incalzeam singuri mancarea. In lumea de acum parintii angajeaza baby-sittere sau isi trimit copiii la cat mai multe meditatii, numai sa le poata umple timpul mai mult si sa nu ii lase in spatele blocului cu golanii. Si au dreptate si ei.
Mi-e frica la gandul ca intr-o zi voi avea copii si probabil ii voi creste la oras. Ca nu or sa aibe bunici la tzara, unde sa se joace cat e vara de lunga, si ca pana si “la tzara” s-a schimbat, nu mai vezi mai pe nimeni alergand in picioarele goale in praf pe ulitza, furand cirese de la vecini sau manand cu nuiaua vaca spre casa. Ca nu or sa aibe sistemul imunitar calit de zgarieturile pisicilor, muscaturile cainilor, cazaturile din copaci sau culesul porumbului. Ca o sa trebuiasca sa-i indop cu vitamine, doar pentru a-i mentine cat de cat normali. Ca or sa se dezvolte inalti dar firavi, or sa poarte ochelari din liceu si or sa faca apendicita in gimnaziu.

Sa revenim la eseul Andressei: Cu atata patima urasc progresul asta, copiii urbani care nu stiu ce-i aia Viata la Tara decat din lecturi obligatorii din a 9-a, si care cred ca merele se cumpara si nu se sterpelesc… 😀
Cu atata patima urasc progresul asta, dar asa de greu imi e sa ma ridic din fatza calculatorului… 😛

Azi am avut iesirea bilunara la o bere (ok, marturisesc, data trecuta am chiulit ca eram prea obosit/sictirit ca sa ies din casa, iar acum doua dati a fost Revul si eram pe alte meleaguri). Si mai marturisesc si ca au fost doua beri, Stella la halba ca e mai ieftina (5 euro in loc de 7), in Tennessee’s pub.
Am facut cunostinta cu un tanar vlastar al natiei franceze, o studenta prin anul 2-3 care vorbea romaneste. Si nu cate un cuvant, doua, cum fac colegii’mi de birou (care in afara de “salut”, “ce mai faci”, “bine”, “copilul merge la scvala” si inca un cuvant pe care mi-e rusine sa-l scriu dar pe care l-au tot auzit pe cand injuram compilatorul. Ci vorbea limba noastra cea “o comoara”, mai bine ca multi ambasadori in Romania n stuff, cu un accent ardelenesc de mai mare hazul. Si toate astea dupa un an de studii la Cluj.
Sa ne pice plombele, nu alta, cand ne povestea cat de mult i-a placut, cat de aproape se simte de cultura romaneasca, si cum e intr-o dilema existentiala mare, ca ar vrea sa se stabileasca in Romania; in Cluj, mai precis…
Ei, deh, asta e, fiecare cu bibilicile sale, dar berea a fost buna.

Multi si-au pus intrebari asupra caracterului romanilor. De ce sunt ei incapabili sa evolueze spre o democratie aparata de lege, cu institutii statale de sine statatoare conlucrand la un bine comun.
Nu cred ca raspunsul sta in istoria recenta. Nu cred ca un Ceausescu, Iliescu sau Nastase sunt unice cauze ale problemelor nationale. Cred eu ca exista, undeva, inradacinat in spiritul rural si nu numai, o mentalitate specifica. Mostenita din stramosi.
O atitudine vis-a-vis de societate, viata, univers si orice altceva. Nu o cunosc. Nu imi sta in puteri sa o descriu. Dar stau si eu sa cuget si sa incerc sa scriu cateva trasaturi evidente.
(more…)

Prin “Tai-Pan” de James Clavell parca, era descrisa o tortura chinezeasca infioratoare: prizonierului i se cerea sa aleaga ce parte a corpului sa-i fie amputata in ziua urmatoare. Un “informator” ii spunea acestuia ca ajutorul salvator e pe drum, si ca in cateva zile va fi eliberat. Plin de sperante, prizonierul alegea un membru minor, a carui lipsa sa-i permita totusi o viata decenta pe viitor. Dar ajutorul promis nu venea la timp. Mutilat, prizonierul afla, de la “informator”, ca ajutorul va intarzia putin. Tortionarii ii impuneau, de asemenea, sa aleaga o noua parte a corpului pentru o noua amputare. Si asa mai departe. (more…)

Sociologii au studiat si identificat generatii: s-au perindat in ultimul secol generatia interbelica; generatia “baby boomers”; generatia hippie; generatia youpie; generatia X; generatia Y.
Parintii nostri au fost generatia de sacrificiu. Ei s-au chinuit cu comunismul pe model chinezesc antedecembrist. Apoi cu tranzitia; cu entuziasmul postdecembrist; cu nesiguranta zilei de maine; cu Caritasul, Bancorexul, FNI-ul. Cu inflatia, cu criza economica. Cu totul si nimic.
Apoi am venit noi.

(more…)

Din Orsay se urca cei din Arad si Timisoara; impart bilete galbene pe care scrie “J’ai deux enfants, aidez moi, que Dieu vous benisse; un ticket restaurant ou une petite piece 1 e ou 2 e”; sau ceva de genul asta; nu stiu de cand a venit moda asta cu cerutul unei piese de 1 euro .. sau a unui tichet restaurant; ca si cum ar fi echivalente (un tichet face minim 7 euro..).
(more…)