Nu imi mai amintesc cum de aparuse tipu ala cu halat alb drept la usa camerei mele. Tinea in maini o casca metalica: o casca ciudata, ca de coafor sau motociclist, cu fire electrice si leduri aprinse. Avea o privire lucitoare si o voce grava:
Cati bani vrei pentru 5 puncte de IQ?
Eram socat. Ce naiba vrea asta de la mine?
Come on.. 5 puncte din IQ-ul tau. Platesc bani grei. Cash.
Nu inteleg ce vrei, dom’le. Care-i problema ta?
Ma numesc Bacher. William Bacher. Cercetator asistent la institutul de neurofizica. Am construit aceasta casca care poate transfera inteligenta. Nu ma pune sa iti explic cum, e o chestie complicata; un dispozitiv revolutionar ce poate acumula si stoca inteligenta unora si o poate descarca in alte creiere. Cam ca un depozit la banca. In premiera mondiala, iti propun tie prima tranzactie de inteligenta. IQ contra bani.
De ce tocmai pe mine? Ce vrea sa zica chestia asta? Si… cam despre ce sume vorbim?
De ce tocmai Tu? Ai fost tras la sorti pe baza profilului psihologic din dosarele facultatii. Un student meritoriu, cam singuratic, nu reusesti sa gasesti parteneri de discutie pe masura.
Practic, esti unul din cei care au primit de la natura mai mult decat si-ar fi dorit. Nu-i asa ca de mult iti doreai sa fii si tu ca ceilalti? Sa te.. integrezi? Noi iti oferim sansa. Fericirea integrarii, plus o suma maricica drept compensatie. Nu risti nimic, aparatul e setat la maximum 5 unitati de inteligenta. Cu alte cuvinte.. in loc de foarte inteligent vei deveni pur si simplu inteligent.
Ce patesti? Aparatul nostru va fura cateva din traseele cuantice ale fluxurilor electromagnetice corticale. De ce le pierzi? Pai efecte cuantice, principii ale interventiei si incertitudinii Heisenberg.. exista o intreaga teorie.
Bun, bun.. si ce faci dumneata cu .. inteligenta mea?
O.. redistribui. Nu te ingrijora, dispozitivul nu iti fura nici amintirile, nici personalitatea. Doar… ceva din viteza de invatare, poate putin din adancimile analitice, o bucatica de concentrare.. Nimic caruia sa-i simti cu adevarat lipsa. Cam aceeasi senzatie ca dupa o bere jumate – mai putin dezechilibrul si dezinhibitia, desigur…
Mda… hmm… nu stiu.. e cam ciudat.. tin destul de mult la creierul meu…
Gandeste-te putin! Bucatica aia de extrainteligenta s-ar putea sa-ti fie inutila pe viitor, ba chiar daunatoare. Stii bine ca cei prea inteligenti nu se realizeaza decat in mediul academic; in rest, sunt oarecum ostracizati. Ceilalti.. au mai mari sanse si in industrie, finante, middle si higher management, etc. Iar compensatia oferita de noi iti va fi o grozava pista de lansare in cariera viitoare. Cine stie.. poate e chiar unica ta sansa la succes si bunastare. 200 000 $ in mana. Mai avem si alti candidati, deci hotaraste-te repede.
Mda.. poate.. nu stiu… ma mai gandesc..
Vreau un raspuns pe loc. Experimentul e contracronometru. Probleme cu finantarea si certificarea..
Pai.. ce sa zic.. cred ca ar fi o idee interesanta.. Hai sa incerc…
Experimentul a fost.. insipid. Nu am simtit nimic de la casca aia. Pe bune. Chiar m-am tot intrebat daca a fost vreo farsa cu camera ascunsa sau nu.
Macar banii au fost buni. Mi-am luat cu ei un Ferrari nou. Rosu. Gagicile vin acum garla dupa mine. Cred ca de la masina o fi… In mod clar, cota de popularitate prin campus mi-a crescut sensibil. Am fost chiar cooptat intr-o fratie; desigur ca nu mai am chiar atata timp sa invat si rezultatele scolare au inceput sa scada putin.. dar ce e drept, ma distrez mai bine ca oricand in viata.
Mai ca as fi uitat povestea asta, as fi categorisit-o drept una din fazele alea de la “Surprize surprize”, daca nu as fi deschis azi ziarul financiar. Se pare ca tipu ala, William Bacher, e noul Bill Gates; un extraordinar geniu al finantelor si investitiilor. I-au facut si teste: un IQ mai mare ca al lui Einstein…
Bravo lui; baiat destept sa se lase de cercetarea in neurostiinte, cu un IQ ca al lui… Ehe, daca m-ar duce si pe mine capul cum il duce pe asta…
Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS 
. Iti multumesc pentru vizita!
Software engineer; master in cercetare algoritmica la Ecole Polytechnique Paris; a lucrat in Paris in software bursier.
February 14th, 2005 at 9:39 pm
Hah… misto… nice twist there in the end
E ciudat de cate ori m-am gandit ca mi-as dori sa fiu altfel, sa fiu ca ceilalti. Mai ales in ultima vreme, avand problemele pe care ai ajuns sa le cunosti, m-am gandit de n ori ca mi-as dori sa am capacitatea de a fi multumita cu putin… sa ma faca fericita distractiile si betiile fara sens, prieteniile trecatoare si superficiale, lipsa de pasiuni si preocupari care sa ma mistuie, lipsa de intrebari existentiale, si de fapt lipsa de intrebari in general… o existenta minora, neglijabila, in care sa caut mereu sa-mi treaca timpul in preocupari fara sens, pentru a nu fi nicodata confruntata cu situatia in care sa raman eu singura cu mine. Expresia perfecta a sintagmei “we’re just born to die”… Dar as fi fericita, nu? As fi poate nu fericita, dar multumita…
Dar ai dreptate, ca sa functioneze chestia asta, ar trebui sa fie ceva scos din mine… sa nu am amintirea “celeilalte vieti”… viata aia mai chinuita si mai trista, dar atat de bogata. The grass is always greener on the other side?.. maybe… but my own grass looks alright tonight… I’m not that keen on green anyway
February 15th, 2005 at 7:08 am
Si oare chiar IQ este cel care conteaza ? De cate ori nu am lasat balta o chestie doar fiindca nu mai aveam chef, sau fiindca alte probleme ne preocupau ?
Poate ar fi mai utila nu o scadare a IQ-ului, ci o redistribuire a “punctelor”, ceva gen Diablo craquit :). Poate in felul asta am putea nu numai atinge bucuria, ci chiar sa fim fericiti lucrand la visele noastre.
Irina, acum este prima oara cand citesc ceva scris de tine, dar (ca orice om care nu te cunoaste am impresia ca parerea mea este cu adevarat semnificativa si importanta in situatia ta
mi se pare ca esti prea melancolica. Intotdeauna “gaina vecinului este mai grasa” si iarba lui mai verde, dar este important daca ai ales iarba ta sau ti-a fost impusa.
Problemele existentiale sunt existentiale deoarece asa le consideri tu. De multe ori am incercat sa ma pun in pielea altor oameni pentru care problemele sunt total diferite. Pentru cineva religios bucuria vine din credinta, pentru cineva sarac bucuria vine din material iar pentru cineva care stie totul bucuria vine din necunoscut. Nu trebuie sa te crezi mereu amarata in ceea ce nu ai, ci bucuroasa in ceea ce ai.
Stiu ca tot ce scriu aici poate fi interpretat ca o aiureala, mai ales daca cineva ma va lua la bani marunti pentru a vedea daca aplic acest lucru. Dar totusi printre momentele cele mai fericite pe care mi le amintesc nu se numara doar realizari profesionale sau stiintifice, ci si dupa-amiezi de vara cu o carte in mana, fuga prin ploaia calda la terminarea unui semestru, primul sarut si suieratul crivatului, si alte zeci de imagini sau momente. Niciodata nu trebuie sa lasi o parte a vietii sa capete mai multa importanta decat celelalte daca nu este cu adevarat ceea ce iti doresti.
Si revenind la povestirea lui Alex (al carei personaj, daca imi aduc bine aminte, nu a facut nici pe departe atatea nazuri in a accepta targul:)), ma gandesc uneori daca Einstein (citat cu nerusinare si fara copyright pentru urmasii sai
nu a stat in cumpana inainte de a publica rezultatele sale… inainte de a deveni cel mai celebru om al secolului si poate al mileniului. Oare s-a gandit vreodata ca ar abandona totul doar pentru a nu fi motivul atator schimbari ?
February 16th, 2005 at 4:46 am
Hm. Da, sunt extrem de melancolica, asta e firea mea, si asta e.
“dar este important daca ai ales iarba ta sau ti-a fost impusa.” Asta e o intrebare? E in orice caz o intrebare pe care mi-o pun si eu extrem de des in ultima vreme.
Nu prea imi dau seama de unde reiese ca singurele momente pe care le consider eu fericite ar fi realizari profesionale sau stiintifice. Eu sunt pe punctul de a da cu piciorul acestor lucruri, tocmai pentru chestiile pe care le-ai enumerat dupa aceea, si pe care cred ca le pot avea doar acasa. Nu e asta centrul discutiei, dar oricum. Nu cred ca exista un standard sau o masura pentru “probleme existentiale”. Cred ca asa cum ai spus si tu, problemele sunt existentiale pentru ca le vad eu asa, dar din moment ce sunt problemele mele, tot ce conteaza e cum le vad eu, nu? Ideea ca pentru altul nu ar fi existentiale, nu le face cu nimic mai putin existentiale pentru mine.
Salutari si nice to meet you
February 16th, 2005 at 5:39 am
He, he, he… Alex noul Bradbury al blogsferei romanesti :). Frumoasa incercare. Tine-o tot asa.
Irina spune: “Eu sunt pe punctul de a da cu piciorul acestor lucruri, tocmai pentru chestiile pe care le-ai enumerat dupa aceea, si pe care cred ca le pot avea doar acasa.”
Ce probabilitate poti da acelui cred din fraza de mai sus? Esti sigura ca un astfel de setup mental nu te impiedica poate sa descoperi lumea din jurul tau, ca sa folosesc un cliseu, inainte de face chiar vreo incercare?
Oricum miscator chiar ceea ce ai scris mai sus. In ambele comentarii.