Copilul se trezi din somn. In usa se auzea un zgariat, repetat.
“O fi Sofocle, vrea sa il las inauntru” isi zise, inca in ceata somnului, copilul, inaltandu-se in capul oaselor. Dar se dezmetici repede. “Of, ba nu, nu are cum sa fie el; a murit de mult, saracul. L-au mancat sobolanii..” . Si o lacrima incepu sa se scurga incet printre genele lipite de somn, in amintirea pisicii sale vargate.

Sofocle nu murise mancat de sobolani. La fel cum nu de sobolani murisera nici restul animalelor. Duhul intunecat era cel care venise in oras, in urma multe luni, purtat de colti de rozatoare. Nu dupa mult timp animalele de curte fusesera inghitite de negura sa. Sofocle fusese printre ultimele atinse. Cand il vazusera clatinandu-se, ametit, cu ochii rosii si coltii umezi, parintii lui Danimel nu-l lasasera sa-si ajute prietenul. “Nu trebuie sa il atingi; Sofocle s-a dus deja dintre noi. Ce vezi tu acolo e un duh rau, care ii stapaneste oasele si coltii.” L-au izgonit pe Sofocle din curte, cu bolovani si ciomege, printre sobolanii din afara.

De la usa continuau sa se auda zgarieturi. Ochii lui Danimel lacrimau. Sofocle ramasese ultimul sau prieten de joaca, dupa ce duhul cel rau ii tintuise in pat pe ceilalti copii de pe ulita tabacarilor. Isi amintea, ca prin ceata, tremurand fara sa se poata opri, de Despina, surioara mai mica, care pierise si ea. Intr-o zi, ochii i se tulburasera si buzele incepusera sa tremure. Mama si tata o luasera repede si o dusesera in camera de la drum, unde era mai frig, dar multa lumina. Incuiau mereu usa cand mergeau sa o ingrijeasca, si nu il lasau pe Danimel sa o vada. Ii repetau ca incearca sa o scape din ghearele celui rau, si ca nu trebuie ca duhul sa il zareasca si pe el. Intr-o zi, au scos din camera un sac rosu, legat la gat. L-au aruncat peste gard, si i-au zis lui Danimel ca, de acum, Despina va avea grija de el, de sus, din cer.

Danimel se mai linisti; orice ar fi fost la usa, nu ii va putea face rau; Despina va avea grija sa il apere. Si incepu sa se indrepte, sovaielnic, sper usa. Se opri. Isi aminti de mama si de vorbele sale, tremurate: “Pruncul meu, duhul rau ne va lua si pe noi, in curand. Il simtim, ne da tarcoale. Deja ne-a intrat in ochi si in buze. Sa nu deschizi niciodata usa, pana nu vei auzi rasete de om. Ai in beci destule provizii pentru un an intreg. Nu lasa duhul rau sa se apropie de tine. Sa nu deschizi la nimeni si nimic.”

Zgariatul in usa devenea mai insistent. Dar stia ca nimic nu ii va putea face rau; doar avea in cer pe mama, pe tata, pe Sofocle si pe Despina, care vor avea grija ca duhul sa il crute.
Zgariatul se opri, in timp ce mana mica de copil invartea stangaci cheia in broasca.

Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS . Iti multumesc pentru vizita!