Candva, intr-un regat, printesa Arelau tremura de nerabdare; se apropia ziua ei, ziua cand implinea cei 18 ani care o aduceau in sfarsit in lumea adultilor; cu alte cuvinte, era cea mai importanta aniversare a sa; si dorea sa fie unica. Prin urmare il ruga pe Merlin, vrajitorul curtii, sa ii faca un cadou deosebit, care sa ii indeplineasca cele mai dragi dorinte; trebuie sa spunem in apararea sa ca printesa nu era o printesa rasfatata, iar in general capriciile sale nu erau indeplinite de catre tatal-rege decat daca erau modeste sau in interes de stat.

Ganditor si grav, Merlin se apuca de lucru, inchizandu-se in camaruta sa din turn.
In dimineata zilei de nastere, printesa se trezi mai devreme decat chiar slujitorii, si fugi desculta la usa magului. Cu ochii plini de speranta si bucurie, il vazu pe Merlin cum tocmai termina de preparat o potiune aburinda, pe care cu deosebita grija o turna intr-o sticluta de clestar: fix o suta de picaturi de un albastru efemer, si o ultima picatura, verde care se prelinse greoaie pe fundul sticlei, refuzand sa interactioneze cu celelalte.

Apoi Merlin vorbi: “Am aici, mica mea printesa, o substanta magica; e unica, si nu o voi putea recrea nicicand; a fost plamadita din zorii acestei zilei, din suflu de himera si elixir de fericire. Cele o suta de picaturi au darul de a implini o suta de dorinte ale tale; oricare ar fi ele; singurul neajuns e insa efemerul: toate efectele lor vor dura doar pana cand soarele de maine va lumina; dar pana atunci, poti sa ai si sa faci tot ce doresti. Tot ce trebuie sa faci e sa picuri cate o picatura pentru fiecare dorinta. O suta de dorinte intr-o zi sunt mai mult decat are nevoie un om”
“Si picatura verde?” grai Arelau, cu glasul tremurand de incantare.
“Picatura verde este un antidot pentru dorintele tale. Va face sa dispara cu totul de pe firul timpului aceasta zi; va face ca ea sa fie uitata de toti (cu exceptia mea, desigur, care nu tin de acest univers); cel mai important insa, va face ca ziua sa fie uitata mai ales de tine.”

“De ce as folosi ceva atat de oribil? Nu vreau asa ceva” raspunse Arelau, cu glasul tremurand acum de oroare.
“Nu e in puterea mea sa arunc picatura verde deoparte; spre deosebire de universul stiintific si ireversibil, magia cere antidoturi pentru fiecare potiune. Tine de tine sa o folosesti sau nu. Acum pleaca si bucura-te de dorintele tale; ziua e mai scurta decat pare, asa ca … traieste clipa”

Asa ca Arelau incepu cu incantare sa verse picaturi si sa spuna dorinte, unele mai minunate decat altele. Imposibil ar fi sa le enumeram pe toate; stim insa ca Arelau era foarte buna la suflet si grijulie, si ca pentru inceput isi dori pacea mondiala iar apoi isi dori ca efectul de sera si poluarea sa dispara; isi mai dori de asemenea ca toata lumea sa fie fericita, saracii sa devina bogati, iar flamanzii sa fie satui. Ca porumbeii sa zboare pe cerul imaculat, iar copiii sa se joace cu animalele padurii in pace si bucurie. Si lumea o sarbatori pe Arelau asa cum merita, si toti erau fericiti pentru ca aveau o printesa atat de iubitoare si buna. Iar cand vazu ca pe ceilalti i-a multumit si fericit, Arelau se gandi si la ea, si isi dori sa zboare deasupra Pamantului, sa vada minunatiile planetei; sa fie frumoasa si eleganta, imbracata in cele mai frumoase straie ale croitorilor din Orient, impodobita cu bijuterii create pe loc pentru ea de catre marii artisti ai lumii. Sa ia dejunul pe terasa celebrului restaurant “Le Rouge”, alaturi de prietenii sai, sa isi faca siesta intr-un pat de trandafiri, si sa calareasca inorogi pe plajele inspumate ale Atlantidei.

Cand seara se apropie, isi dori sa cunoasca dragostea in persoana unui tanar semizeu, care o purta in Olimp, unde printesa se simti in al noualea cer. Iar spre sfarsitul noptii, istovita de atata fericire, printesa isi dadu seama ca avusese o zi de basm; o zi perfecta, inegalabila; ca dupa aceasta zi nimic nu va mai fi la fel. Nici pentru ea, nici pentru nimeni de pe Pamant. Isi dadu seama ca atunci cand soarele va rasari, poluarea va reveni, la fel cu saracia, foametea, razboiul si nedreptatea intre oameni. Isi dadu seama ca niciodata nu va mai aprecia cadourile primite, care vor pali prin comparatie cu sticluta magica a lui Merlin. Si ca niciodata nu va mai avea sansa de a fi fericita, ci va trai mereu cu amintirea chinuitoare a aceste zile perfecte.

Asa ca, cu clipe inainte de rasaritul soarelui, printesa Arelau scurse si picatura verde, dorindu-si sa nu fi cunoscut niciodata aceasta perfectiune.

Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS . Iti multumesc pentru vizita!