Prin “Tai-Pan” de James Clavell parca, era descrisa o tortura chinezeasca infioratoare: prizonierului i se cerea sa aleaga ce parte a corpului sa-i fie amputata in ziua urmatoare. Un “informator” ii spunea acestuia ca ajutorul salvator e pe drum, si ca in cateva zile va fi eliberat. Plin de sperante, prizonierul alegea un membru minor, a carui lipsa sa-i permita totusi o viata decenta pe viitor. Dar ajutorul promis nu venea la timp. Mutilat, prizonierul afla, de la “informator”, ca ajutorul va intarzia putin. Tortionarii ii impuneau, de asemenea, sa aleaga o noua parte a corpului pentru o noua amputare. Si asa mai departe.

Este o tortura inumana aceasta, a sperantelor desarte. Un prizonier care stie ca nu mai exista scapare ar putea trece la masuri disperate. Tentative de evadare, de revolta. Sau impacare sufleteasca, zen, stoicism. Dar plin de speranta ca ajutorul de afara va veni, el isi amana efortul pentru ceva mai tarziu, cand va fi nevoie. Fara sa-si dea seama ca atunci va fi prea tarziu, ca atunci va fi incapabil sa mai schimbe ceva.

Bunicii nostri priveau cerul, asteptand sa vina americanii. Asteptand ca ajutorul sa vina de afara, sa ii scape de comunisti. Ajutorul nu a venit. Au murit ascultand Radio Europa Libera si rugandu-se sa vina salvarea.

Ca sa ii iei cuiva orice speranta, trebuie sa ii dai cat mai multe sperante false. Pana cand va fi prea tarziu. Cand blazarea va lua locul credulitatii.
Ca sa ii iei cuiva speranta, fa-l sa creada ca poate schimba ceva. Apoi demonstreaza-i contrariul.
Clateste.
Repeta procedeul daca e necesar. Pana la anihilare. Pana cand oamenii se vor complace in rolul lor de victime. Vor sti atunci ca nici in cer, si nici pe pamant, nu mai au salvatori.

Pentru a alunga speranta, trebuie sa alungi mai intai verticalitatea si moralitatea.

Trebuie sa arati taranului ca boierul isi face dreptatea sa. Ca nu exista adevar absolut, nici dreptate absoluta. Ca nimeni, nici chiar popa, nu mai e integru. Ca e normal ca “politica e o curva”, si ca e normal ca “cine-mparte, parte-si face”.
Sa-l corupi pe om de mic: e frumos sa dai o floare secretarei, o cutie de bomboane casierei, un parfum functionarei. Asa “e frumos”, asa e bine, asa e drept. O mana se spala pe alta.
Daca cineva iti da o palma pe un obraz, intoarce-l si pe celalalt. Nu pentru ca asa scrie in Biblie, ci pentru ca acel cineva poate e sus-pus. Poate are rude, prieteni, gasca, pile.

Ca sa pui cu botul pe labe un popor intreg, trebuie sa ai grija mare. Trebuie sa incepi prin a le baga praf in ochi.
Apoi prin a le astupa gura. Pana apuca sa se dezmeticeasca e cazul sa le legi limba si sa le pui ochelari de cal.
Sa le incovoi spinarea si sa le dai sperante desarte. Sa-i duci de nas, dar sa le si dai palme peste obraz.
Sa le dai bombonele cand sunt cuminti. Sa ii tii in frig cand nu sunt.

Sa ii DRESEZI vreme de 15 ani. Munca multa, e drept. Dar la sfarsit iti vei da seama ca a meritat. Ai castigat marele premiu: o tara a ta, numai a ta. Iar ca bonus, 20 de milioane de sclavi.

Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS . Iti multumesc pentru vizita!