Ultima mea descoperire facuta cu ajutorul lui Google, si anume ca 3 din cele 4 paragrafe care alcatuiesc “Generatia de afara” au fost reproduse intr-un ziar local fara mentionarea numelui autorului, de unde ulterior au fost citate in Parlament (cinste mie, cinste ziarului, dar mai ales cinste deputatului care citeste si altceva decat Playboy), a produs oarece reactii cel putin din partea lui Stefan , bun prieten, nedumerit de oftica mea: de a fi fost plagiat.
Explicatii asupra lui “de ce l-am scris” sunt multe; a le povesti ar mai crea un eseu. Dar nu asta e important acum. Faptul ca am sensibilizat unele corzi in inimile celor plecati, faptul ca o tanara romanca din State l-a lipit pe perete, l-a tradus incercand, in zadar, sa le povesteasca si americanilor despre dorul sau, faptul ca am fost invitat de un necunoscut sa impartim sarmale si gogosari murati si faptul ca unii cititori au crezut ca Alex Brie este un pseudonim, asta conteaza. Pentru ca dovedesc ca, intr-adevar, acesta a fost un manifest. Un manifest al meu, al catorva din cei pe care ii cunosc aici si, dupa cum descopar din comentarii pe diverse forumuri sau liste de discutii unde a fost citat, un manifest al macar unei parti din cele cateva milioane de romani plecati din tara (anul trecut de alegeri se spunea ca ar fi vreo 3 milioane, mai nou se zice ca ar fi veo 12).
Sunt mandru ca am reusit sa fac sa vibreze cateva mii de corzi; in lumea de azi nu e greu sa razbati peste hotare; “o-zone” a dovedit-o. Dar a face sa vibreze niste inimi, a provoca indignare printre multi, melancolie sau dor de casa pentru cativa(am aflat acum cateva luni ca un roman din Paris, dupa ce a citit “generatia”, si-a cumparat imediat bilet de avion: chit ca pentru un weekend sau o saptamana, voia sa revada Casa. Ii era prea dor.), asta e ceva mai rar. Si, va jur, nu a fost nimic planuit; mi-am plans dorul. E doar o coincidenta ca e acelasi cu al altora.
Stefan ma intreba de ce eu, in general revoltat de legislatia si abuzurile in materie de drepturi de autor, sunt nemultumit pentru ca altora le-a placut ideea mea si au republicat-o, fara a-mi fi mentionat numele. I-am raspuns in comentarii (aici , aici si aici) . Una este sa impui copyrighturi(sau in general restrictii) abuzive, precum au facut cei care interzic fotografierea si publicarea de poze cu Turnul Eiffel , cei care au interzis fotografierea unei statui dintr-un parc american (Seattle?) sau politistii care confisca camerele fotografilor care pozeaza prin metroul din New York. Alta este sa fii un ziar care castiga bani de pe urma articolelor publicate, un jurnalist care este platit la numarul de randuri, sau televiziune. Intr-un cuvant, esti “media”, ai o deontologie, trebuie sa respecti niste legi. Iar, ghinion, in Romania legea dreptului de autor(8/96 – multumiri Google, din nou) zice ca:
Art. 10. Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;
b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;
E drept, tot ea mai zice si ca
Art. 33. (1) Sunt permise, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii […]
b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu sau critica ori cu titlu de exemplificare, in masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului;
Dar 3 sferturi dintr-un eseu reprezinta ceva mai mult decat “scurt citat”.
Da, Stefan, sunt in continuare unul din partizanii miscarii impotriva patentelor software. Le consider ingraditoare pentru inovatie (o firma japoneza a trebuit sa renunte la producerea unui soft de birotica, pentru ca folosea o iconita pentru “help” ca sa invoce functia de “help”).
La fel cum si copyrightul excesiv este daunator (ca de pilda faptul ca “Happy Birthday” este un cantec sub copyright si cantatul sau in cadru organizat are nevoie de aprobarea lui Times Warner (despre acesta si multe alte abuzuri, vezi cartea lui Kembrew McLeod ), si ca Girl Scouts platesc anual o taxa (simbolica), pentru a-l putea canta in tabere).
Dar pretentia de a fi mentionat drept autor al eseului meu nu tine de aceasta nebunie. Nimeni nu il acuza pe vreun pictor ca si-a semnat tabloul. Si doar pentru ca un reporter, facand copy-paste al unui eseu care i-a placut, a omis numele meu, nu inseamna ca dreptul fundamental de a fi recunoscut ca autor trebuie sa dispara. Mai ales acum, cand unul din ultimele puncte care fac Bruxelles-ul sa-si ridice sprancenele este aplicarea drepturilor de autor.
Pe vremea asta…
- 2006: Catacombele Bucurestiului…
- 2006: Getting Real book free online
- 2006: geo.yahoo.com and del.icio.us?
- 2005: Le petit Prince et le renard
- 2004: Ecouri
Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS 
. Iti multumesc pentru vizita!
Software engineer; master in cercetare algoritmica la Ecole Polytechnique Paris; a lucrat in Paris in software bursier.
October 28th, 2005 at 6:12 pm
Merci pentru linkul la cartea lui Kembrew McLeod. Am inceput sa o citesc. Alex, tu de fapt vrei ceea ce Eric Raymond numea “three pixels of fame”. Tu nu ceri bani pentru articolul ala, ceri reputatie; la fel cum fac si miile de oameni care scriu cod “liber”. Tot ce vor ei e sa fie recunoscuti ca au contribuit, vor sa aiba vizibilitate; implinirea lor consta in “recognition by the peers”. Insa pune-te in pielea celor de la ziar: au citit un articol pe un site public, l-au citat, au mentionat cine l-a scris, asa cum scria in josul articolului. Nu au facut pasul in plus sa caute numele de pe buletin al autorului. Si aici apare baiul
Oricum, ce vad fanii blogului tau e ca a disparut banerul cu “no patents” si a aparul unul cu “Reproduction of the author’s material must respect…”. Unii il iau ca pe un semn al trecerii de partea cealalta a baricadei, altii ca pe un semn de maturitate 
October 29th, 2005 at 12:24 am
Bannerul cu “No software” l-am scos cand cu redesignul sitului, acum vreo 2 saptamani. Nu prea isi mai avea rostul, se pare ca UE a votat pana la urma impotriva patentelor. Sau poate nu? Nu mai stiu, istoria e complicata.
Inscrisul cu “Reproduction..”, l-am adaugat in urma cu peste o saptamana pentru a accentua asupra semnificatiei logoului CC. Multi il treceau cu vederea, ca, deh, nu striga in fata.
Ai dreptate, ceea ce pretind sunt cei “three pixels”. Este un minimum de rasplata pentru a fi copiat niste cuvinte si ganduri. Nimeni nu face nimic pe gratis. Rasplata mea e cand oamenii imi viziteaza situl sau cand primesc emailuri de la necunoscuti. Eh, asta e, fiecare cu motivatiile sale.
Ma pun in pielea celor de la ziar, si probabil ca as fi facut gafe similare daca as fi fost redactor/jurnalist, la randul meu. Dar un ziar trebuie sa fie responsabil si sa isi corecteze greselile. Tot ce le-am pretins este o erata, dar pana acum nu am primit nici un raspuns. And it bugs me.
Inchipuie-ti un fapt absurd: un jurnalist a citit un eseu de-al lui Marquez, Kundera, Patapievici sau Cartarescu(de pilda pe niste pagini rupte din Playboy sau xeroxat de un coleg de birou); i-a placut ca, deh, cui nu i-ar placea, si l-a reprodus pe trei sferturi in articolul sau. Dar pagina de Playboy era rupta, sau foaia se xeroxase incomplet. Jurnalistul ar scrie “iata ce idei frumoase are tanarul necunoscut, Mircea, Horia sau Gabriel.”
Nu e chiar acelasi lucru? Desigur: o armata de avocati s-ar fi repezit sa-i puna la respect pe copiatori, sa-i invete minte sa mai publice chestii fara acordul implicit sau explicit al autorilor, si sa pretinda daune morale.
Scrisul meu nu are aceeasi valoare; am scris niste sute de cuvinte care au fost citite de mai mult de 10 oameni. Nu am nici o milionime din faima marilor scriitori, iar articolul incomplet m-a privat de cele “3 seconds of fame”. Dar un plagiat (fie si al unui cvasi-anonim) tot plagiat ramane, deci si mini-revolta mea ramane justificata.
October 29th, 2005 at 8:27 am
Din punct de vedere jurnalistic, trebuie citate sursele. Este insa o responsabilitate morala, nu juridica, din moment ce nu exista o lege a presei. Legea dreptului de autor se refera la texte care au aparut institutionalizat (ISBN, ISSN, film etc.). Blogul tau nu intra sub incidenta dreptului de autor. Creative Commons este o jucarie pentru utilizatorii de Net, un contract romantic asemanator cu certificatele de casatorie eliberate in joaca de Valentine’s Day.
Stiu ca te doare ca nu ai fost recunoscut, dar, din punct de vedere juridic, nu ai ce face. nu este vorba de plagiat, pentru ca ceea ce ai scris tu nu e protejat de nici o lege din Romanea. Si nu poti da in judecata ziarul pentru ca nu te-a insultat, calomniat etc.
October 29th, 2005 at 12:33 pm
Interesant de stiut; asta inseamna ca orice text de pe Internet care nu a aparut si la o editura din tara poate fi copiat, plagiat, uzurpat si redifuzat dupa vrere? De pilda orice material publicat de cei de la RevistaPresei aka Hotnews? Sau chiar Cyberculture.ro? Hmm, ar cam trebui sa se faca ceva ordine in debandada proprietatii intelectuale. Cand spuneai ca o sa apara legea asta a presei?
Foarte interesant si ce spui in ceea ce priveste Creative Commons. Inseamna ca acelasi lucru se aplica si notitelor din seria John Doe©2005 all rights reserved , nu?
Oare la fel de inutile sunt si celelalte licente folosite pe net? (de exemplu cele software: Open Source, Shared Source sau EULA) ?
De judecata nu se punea oricum problema; dar uite, macar mai aflu niste lucruri utile pe viitor(dreptul de autor si aparenta sa inexistenta online). Exista si alte metode de a ma refula: in cazul de fata, bloguri, posturi si comentarii.
October 31st, 2005 at 2:07 pm
Sper ca nu esti ironic… Dar asa este. Daca citesti cu atentie Legea dr. de autor in Romanea, o sa vezi ca “informatiile de presa nu sunt protejate”.
Materialele publicate de hotnews.ro respecta dr. de autor pentru ca citeaza sursa si ei au intelegeri cu unele ziare (au renuntat la unele surse care nu au fost de acord sa le fie preluate articolele).
Creative Commons o fi avind valoare in alte tari, dar in Romanea no way. Si da, e acelasi lucru si cu Open Source, pina in momentul in care softwareul este brevetat si marcat.
Codul-sursa in sine este protejat daca este stocat in vreo varianta.
Daca site-ul este sub forma unei publicatii si are ISSN (se poate asta, chiar si in Romanea), atunci esti in regula si-i poti trage la raspundere.
Pe astea le stiu si eu din cercetari proprii si discutii cu oamenii, nu am studiat dreptul, in afara de legislatia mass-media din facultate.
October 31st, 2005 at 4:56 pm
Nu, nu eram deloc ironic, ci chiar iti multumesc mult pentru informatii.
Se pare ca trebuie sa ma interesez si eu cu privire la Open Source in Romania(brevetare & co), e un domeniu care-mi va fi de mare interes peste vreo 3 luni. Dar mai multe detalii la momentul potrivit
Macar acum am un punct de start pentru cautarile legate de legislatie…
November 3rd, 2005 at 1:59 pm
Interesant, venerabile domn George. In competenta dvs. opinie asadar, un jurnalist poate plagia in voie materiale gasite pe web, fiindca website-urile nu au ISSN, iar presarii nu sunt obligaĊ£i cu nimic prin Legea nr. 8/1996, fiindca lor le trebuie o lege, speciala, a PRESEI. Doar n-o sa se supuna dansii unei legi ordinare, ca restul norodului.
Doua nelamuriri vis-a-vis de cele doua concluzii intelepte de mai sus as avea si eu: unde scrie in L 8/1996 ca drepturile de autor sunt protejate doar in cazul operelor inregistrate ISSN si ISBN, si unde scrie in aceeasi lege ca presarii sunt exceptati de la rigorile sale? Fiindca, stiti, in drept, exceptiile sunt de stricta interpretare. Adica nu exista decat daca sunt expres si explicit stipulate de actul normativ.