Daca de-a lungul vietii ati alege sa cititi doar o biografie a unui mare om, eu v-as recomanda sa fie cea a lui Steve Jobs. Walter Isaacson, autorul, a reusit sa faca ceea ce se doreste de la un  Vorbitor in Numele Mortilor: sa prezinte o imagine corecta a unei personalitati extrem de complexe, cu nazuintele, viziunile, defectele, angoasele, esecurile si reusitele sale. Este o carte despre un om, cu partile bune(tenacitatea, pasiunea, gustul) si rele(manipularea, obsesia, lipsa empatiei). 

Dar adevaratul motivul pentru care ar trebui sa o cititi este ca, printre franturi de conversatie, cartea reuseste sa explice niste lucruri foarte utile: de pilda cum sa pui pasiune in ceea ce faci; cum sa nu stai in banca ta ci sa aspiri la mai mult; cum sa incerci sa fii mai bun; si mai ales, sa intelegi ca designul nu este doar vopseaua si cutia de la suprafata, ci ca adevaratul design inseamna si cum interactionezi cu produsul, cum arata el prin interior si, fundamental, cum ar trebui sa functioneze.

Mi-am amintit de partea asta cu designul vazand noua interfata a aplicatiei web pe care o foloseam(pana azi) cel mai des: Google Reader. Este groaznica.

Facuta de cineva care a citit ca designul web bun trebuie sa contina mult spatiu alb, si a trecut la fapte. Peste 25% din inaltimea paginii este ocupata cu zona fixa continand: bara de navigare in produsele Google(o chestie creata pentru acei 0.0000001% din populatia globului care nu au mai folosit Google niciodata), o zona URIASA DE CAUTARE in interiorul feedurilor (pentru ca, nu-i asa, daca era mai mica si mai discreta nu ne-am fi prins ca o putem folosi), o zona SI MAI URIASA cu padding de cca 10px cu butoane comune gen "subscribe", "refresh", "mark all as read", etc. Li se mai adauga inca o zona fixa continand titlul folderului sau feed-ului, padding maricel si acolo, si nimic altceva. Mai mult, degeaba ai monitor larg: articolele sunt inghesuite pe verticala, lasand aproape jumatate orizontala din ecran libera.

Rezultatul este un site pe care teoretic ai vrea sa-l folosesti ca sa citesti lucruri de pe web. In realitate peste un sfert din inaltimea paginii (la o rezolutie de 990px inaltime) este fix si nescrolabil, dedicat unor functii de care as avea nevoie in mai putin de 5% din durata utilizarii. Iar functionalitatea principala, de citit de bloguri, este inghesuita in josul paginii, labartata cat de vertical se poate, fortandu-te sa dai scroll de multiple ori doar ca sa reusesti citi fie si un singur articolas.

Revenind la design: stilul general incearca sa fie acelasi ca in alte aplicatii Google (Docs, de pilda), dar reuseste sa blocheze un spatiu urias din ecran(barele fixe cu butoane si titluri ocupa mai mult loc decat in Google Docs) de pomana. Produsul efectiv (cititul de articole de pe net) este pus in plan secund, ca un musafir nepoftit sau un intrus inorportun; simti priviri reci in ceafa si soapte cum ca "uite care-i treaba, noi te lasam sa-ti citesti feed-urile, ca prea insisti dar... cum sa-ti zic.. poate data viitoare gasesti sa o faci de prin alta parte ca ne cam deranjezi".

Cu riscul de a fi acuzat de conservatorism, cred ca vechea forma i se potrivea mai bine - crescuse simultan cu produsul, il ghidase si fusese ghidata de el. Ziceam ca una din lectiile invatate din cartea pomenita este despre design si cum acesta ar trebui sa fie fundamental inglobat in produs si nu o spoiala peste partea de functionalitate. In cazul noii interfete Google Reader, noua forma este in conflict cu fondul; atunci cand la un produs de citit articole pe net textul articolului este inghesuit in sub 25% din pagina, iar peste 50% din aceasta este "de umplutura", exista o problema grava.