Cata vreme am fost mic si stateam la parinti, spalatul hainelor a fost o problema a “altora” (multumecs, Mami 
). Apoi am ajuns la facultate, si problema rufelor a inceput sa fie mai problematica: o data la doua saptamani trebuia, vrand nevrand, sa iau trenul ca sa merg acasa, la parinti, unde din nou Mami era cea care imi baga hainele la masina.
De-abia cand am plecat in Franta am devenit independent 
si am inceput sa ma lovesc de problema spalarii rufelor. Din fericire, la caminul lui Ecole Polytechnique erau sali dedicate, cu masini de spalat meseriase si storcatoare/uscatoare pe masura. Totul gratis, singura problema era sa “prinzi” masina libera. O problema suplimentara era ca in weekenduri trebuia sa iau trenul vreo 2 statii si apoi sa urc infamele scari de la Lozere, incarcat cu rucsaci de bulendre.
M-am mutat apoi la Paris, si din nou problema hainelor s-a rezolvat usor: la nici 20 de metri de locuinta mea din rue de l’Annonciation 38 era o spalatorie cu plata. De altfel, spalatoriile de rufe erau la tot pasul in Paris, iar costul spalatului era mic raportat la nivelul de trai: 2-3 euro spalatul, 0.5-1 euro uscatul. Atunci cand un sandvis costa 3 euro, parca merita sa platesti tot atat pentru a avea haine curate si uscate… (more…)
Am 185 de persoane in lista de prieteni de pe Yahoo Messenger(si Google Talk). Fix 185. Am avut mai multi, dar am mai sters, si am adaugat in schimb altii.
Promisesem ca nu mai bloghez nimic 
