La aeroport, Otopeni, coada mare. Stau la coada la ghiseul cu AirFrance – Economy class, ca doar asta imi era biletul(electronic). Un nene de-al aeroportului ne face un bine si ne zice ca putem sta si la celelalte cozi, ca e acelasi zbor. Fug la ghiseul Tarom, unde coada e mica, mai sunt 2 tipi in fata. Mare greseala. Tipii se dovedesc a vrea sa faca nu’s cate schimburi si escale, pana or ajunge pe undeva prin America Latina. Tipa de la ghiseu se foieste, vorbeste, intreaba, se mai gandeste, si pleaca. Merge sa discute cu mai marii. Apoi xeroxeaza ceva documente de-ale tipilor respectivi. Apoi mai sta putin. In total vreo 20 de minute. Imi vine randul. Imi cantareste bagajele de cala(geanta si rucsacul), si-mi tranteste bomba: aveti cu vreo 8 kile peste greutatea admisa. Va trebui sa mai lasati din bagaje, sau sa platiti. Intreb cat se plateste pe kil, imi raspunde: 12-13 euro, intrebati-i pe cei de la ghiseul airfrance, ei stiu exact. Innebunesc. Dau telefon la tata, care ma adusese la aeroport. Aflu ca cei 2 parinti plecasera deja din Otopeni, dar dau sa se intoarca auzindu-mi patania. Estimeaza ca ajung in juma’ de ora. Avionul decoleaza in 40 de minute, deci timp nu e. Incep sa ma intreb ce si unde sa arunc din continutul bagajelor, si las tipului-de-serviciu-aka-maturatorul urmatoarele: o sticla feteasca neagra; o sticla riesling premiat; 2 conserve din Metro, cu ciorba de burta; un borcan de ghebe la otet(ultimul care era in beci), si juma’ de kil de malai de-ala de la tara, de face mamaliga buna. Reasez bagaje, scot geaca din geanta si ma imbrac cu ea, ii indes in buzunare carti si incarcatorul de laptop, scot un rucsacel din geanta si pun in el cateva de-ale gurii. Ma duc la ghiseul de check-in, nu mai e nimeni la coada, cantaresc, fix 28 de kile, cica e ok, nu trebuie sa platesc nimic. Problema: sunt overbooked, si “din nefericire” va “trebui” sa stau la clasa 1, business class. Urlu in gand “Youpie!!!” si imi amintesc de altii care au trecut prin asta . Sunt bucuros, am scapat basma curata si am “primit” loc la categoria de lux in “schimbul” celor 2 sticle de vin si celorlalte bunatati. Ma impac cu gandul ca vin pot cumpara din duty free; ma insel amarnic, descopar ca vinurile acolo sunt la 6 euro minim. Si nici macar nu sunt extraordinare. Asta e…
Pe avion aveam locul 1C, adica primul, de la culoar, am putut sa ma mai chiorasc in cabina pilotilor din cand in cand; am baut sampanie “Champagne” Gauthier Brut, am citit reviste “straine” si am mancat prajituri bune. Pretty cool.
La sosire, de iesit din avion, sunt primul. Fug repede la control pasapoarte, sperand sa scap rapid si sa prind un tren mai devreme. Dezastru: e o coada de o suta de oameni, de la avionul din Oman(sau Oran? sau Onan? cine naiba mai stie… 
); pana ma dumiresc, ma regasesc spre urma cozii nou-formate cu cei de la zborul de Bucuresti; coada dureaza o ora, un singur vames; un francez palavrageste, ingamfat si critic, despre cat de “inapoiata” i s-a parut Romania. Mai rau ca in Magreb, se jura el. Cica nici macar autostrazi nu avem, cand puteam sa fi facut si noi ceva mai multe. Ofticat foarte ca sunt o groaza de cladiri/institutii unde nu i s-a dat voie sa faca poze. Cat de absurd… ce tara inapoiata…
Dupa ce se cara, cei ramasi in coada ne uitam ciudat. O frantuzoaica zice ca-i e rusine cu asemenea compatrioti, si ca impreuna cu sotul sau tocmai au parcurs Romania, o vacanta de 15 zile. I s-a parut extraordinara, si ca oameni, si ca peisaje. Inca o data isi cere scuze. Ma simt ceva mai bine…
(aici ar trebui sa descifrati un ranjet)