Category: Scrieri

The only chance Microsoft and Yahoo have against Google

… is by harnessing the social web

Kids, bare in mind, no essay should ever start with the conclusion. But maybe if I do so this message could get to the ears of the so-called corporate strategists of M&Y. Maybe the good friend of mine who works for Yahoo or the other guys I know who work for Microsoft will forward it to those in charge.


[image source : Laptop-top.com]

Microsoft just announced they once again rebrand their search page. It used to be MSN search, then they rebranded it as Live.com like a year ago or so. And now they want to change it again, to Kumo (whf? Kumo? sounds like Cum-Oh to me…). But the name is not important – even if the rebranding works and people will go to Kumo instead of Live.com, it’s still going to be just 2 people doing this – Bill Gates and Steve Ballmer. The rest of the world will use Google, because it’s really more useful. No way Microsoft(of Yahoo; I’ll just use M&Y for these two throughout this rant) can ever be able to compete with Google on this front. It’s like nazi Germany going through Siberia to conquer Russia. Won’t work – Russia is too damn big, it has a strong foothold, is on its home-ground, has bigger and better infrastructure.

But guess what: it doesn’t matter. Because there’s another way M&Y can strike back and have a standing chance: Social Web, you got this? Harnessing; exploiting it. Making use of it.

The web is changing. The REAL Web is changing.

There are two World Wide Webs out there: the first one is made of web pages. The second one is made of useful web pages. Web pages that people actually use(or find useful) are a lot fewer than those in the first one. The first web is owned by Google – they claimed at one point an index size of 1 trillion pages. But it’s a moot point – like saying that Google knows all the planets in the galaxy. For astronomy fans this could be useful, but most of humankind would appreciate knowing really well just one: Earth.

(more…)

Sapte lectii invatate cand iesi la cumparaturi cu o fata

Inveti sa fii rabdator.

Batzaitul de pe un picior pe altul miorlaind de la usa magazinului “beeebee, mai staai muult?” nu te va ajuta. Fetele sunt imune la asa ceva. Asa ca mai bine tratezi experienta ca pe un antrenament de-al lui Karate Kid, plictisitor si monoton dar care te va face mai rezistent si mai agil pe viitor.

Inveti sa fii rezistent.

Pentru ca dupa primele 20 de minute de mers sacadat cu opriri dese, razgandiri radicale si multe sperante naruite (da’ aia de-ai probat-o adineauri ce avea? mie mi se parea ca iti vine bine… bine, daca vrei tu, mai cautam… ), descoperi ca, mai presus de un test de rabdare, shoppingul este un test de rezistenta fizica. Muschii picioarelor vor ceda, spatele anchilozat de orele la birou va ceda si el, si te vei trezi inaintand sacadat, aplecat din mijloc mai ceva decat bunicul.

Inveti sa fii sincer.

Tu esti cea mai frumoasa, iubire. Haina iti vine perfect. Nu, nu este prea scumpa, nimic nu e prea scump pentru tine.

Inveti sa faci conversatie, ba uneori chiar monoloage.

Asadar, movul e culoarea de sezon? Ah, chiar asa, magazinele sunt pline de mov. Weird…

Inveti sa apreciezi bucuriile simple.

Inca un etaj si gata? Doar un etaj? Ah, nu o sa dureze mai mult de o ora? Youpie…!!!

Inveti sa renunti la placerile materiale.

Aidoma calugarilor zen, descoperi ca fericirea nu are de a face cu volumul portofelului. Nu, iubire, nu sunt suparat, mai vine un salariu peste 25 de zile, ne-om descurca noi cumva pana atunci… Tu sa fii multumita!

Inveti compasiunea.

Pentru ca atunci cand iesi din magazin, victorios, vezi noi novici trasi in interior de catre perechile semnificative. Si nu te poti abtine sa nu le arunci priviri triste – “Saracii, nu stiu ce-i asteapta…”

Acest articol este fictiv. Orice legatura cu fapte si persoane reale este o pura intamplare. In caz de efecte contrare trebuie ceruta parerea medicului specialist.

Aia cu evantaiul

V-am povestit-o p’aia cu evantaiul?

Asta vara eram la Napoli, mergeam sa vizitam Pompeiul. Ne urcasem in tren, un fel de RER(metrou de suprafata), doar ca la ei se cheama Circumvesuviana.

Caldura mare, trenul cam rablagit(adica te cam coceai), soare puternic. Coafura rezista(drywetertaft). In fata noastra, un cuplu de… italieni.

Vorbeam de-ale noastre, despre Pompei si alte alea. La un moment dat Violeta incepe sa vanture harta pe post de evantai.

Italianca din fata noastra sare ca pe arcuri, isi ia geanta de voiaj si… scoate din ea vreo 3 evantaie chinezesti:
“solo un euro, prego, molto bono”(ma rog, ea a zis mai multe, eu atat am inteles si asta am retinut)
“gratie, no” i-am raspuns

In fine; tipa a tot insistat, noi am tot refuzat. Intr-un final, vazand ca nu o scoate la capat cu noi, femeia schimba tactica:
“Hai mai copii, 3 lei bucata…”. “Da si mie un banut”

M-am uitat mai bine, ala nu era chiar bronz mediteranean. I-am multumit politicos, am refuzat oferta si ne-am mutat. Femeia si-a luat geanta si a inceput sa umble prin tren: “solo un euro, molto bono”

Crima Printării – de Cory Doctorow


For my English readers – this is a Romanian translation of Cory Doctorow’s short story “Printcrime” that was published in Nature Magazine, January 2006. I’ve translated this into Romanian this morning, to benefit all my Romanian readers. My translation might be inaccurate at places – this is because I tried to retain mostly the meaning, rhythm and pace of the narration, at the expense of some particular words. Find more of Cory Doctorow’s fiction work over at his blog, Crap Hound or his blogging work at Boing Boing

Crima Printării – Cory Doctorow

(publicată în Nature Magazine, Ianuarie 2006)

Polițaii au zdrobit imprimanta tatalui meu când aveam opt ani. Îmi amintesc mirosul fierbinte de film topit la microunde și privirea feroce, concentrată, a lui tati pe când o umplea cu material, ca și mirosul de obiecte proaspăt coapte ieșite din ea.

Polițaii au intrat cu bastoanele în mână, unul din ei recita ordinul de arestare printr-un megafon. Unul din clientii lui tati îl denunțase. Poliția info răsplătea cu produse farmaceutice de top – suplimente de memorie, acceleratoare metabolice, amelioratoare de performanță. Genul de chestii care costau o avere în magazine; genul de chestii pe care le puteai printa acasă, dacă nu te speria riscul de a te trezi cândva cu bucătăria invadată brusc de namile cu bastoane în aer spărgând orice și pe oricine le stătea în cale.

(more…)

Reverie de iulie dimineata

Stau pe balcon, sorb agale din nesul facut cu apa rece (Bucovina) si privesc in zare. Zarea e limitata la vreo 30 de metri, pana in blocul vecin.

Sunete molatice imi incanta auzul: pickamere si baroase rasuna cu ecou de undeva de pe Camil Ressu; claxoane si scrasnete de frane pe Mihai Bravu; alarme de masini din parcarile blocurilor vecine. Noroc cu ciripitul vrabiilor, ce aduce un ton idilic acestei existente pastorale.

Printre blocuri se strecoara uneori tigani urland “sticle goale, fiare vechi” – ceva de genul asta, oricum nu-i intelege nimeni. Din cand in cand un vecin de sub noi prajeste ceapa. Din fericire nu si in dimineata asta.

Poate ca sa-mi dea mie subiect de scris, un gugustiuc a inceput sa se tanguie in nucul bisericii iar vantul a inceput sa fosneasca printre frunzele plopului din fata balconului.
O punga s-a apucat sa zboare pe langa blocul vecin, purtata de curentii ascendenti. A ajuns pe la etajul 11, a depasit blocul si acum a luat-o razna peste parcare. Mai ceva ca in American Beauty.

Poate ca totusi viata este o reiterare perpetua a povestii cu raiul, marul si alea alea. Am da oricand fericirea placida si fada a prezentului pe incertitudine, visare si mai ales speranta. Schimbam cu ochii inchisi huzurul inconstient cu tumultul lucid. Cred ca asta inseamna sa traiesti.

Biroul ideal

Citesc azi in fuga articolul lui Dick Costolo, founder of FeedBurner, despre cum biroul ideal pentru un startup ar trebui sa fie cat mai “open space” cu putinta:

My opinion for technology startups is totally open space with some large conference rooms, some very small conference rooms which double as phone rooms for personal/private phone calls, and no private offices, and if that’s not possible (no such rental space in a neighborhood, etc.) then make your existing space as open as possible and turn private offices into rooms with 2-3 desks.

Imi amintesc cu ocazia asta despre doua alte lucrari care comentau biroul ideal:

  • articolul lui Joel on Software despre “Bionic Office” :

    There’s a lot of evidence that the right kind of office space can improve programmer productivity, especially private offices.

  • Peopleware, de Tom DeMarco si Timothy Lister, cea mai tare carte pe care ar trebui sa o citeasca team liderii din IT – povesteste, printre multe altele, cum unul din principalele obstacole in calea productivitatii in cateva sute de mari companii si proiecte IT din state, o reprezentau spatiile deschise si, implicit, intreruperile continue.

Carevasazica doua opinii ce se bat cap in cap: (more…)

Cum voi castiga eu la loto :D

Azi dimineata am jucat si eu la loto, acum astept cu berea in mana sa devin multimilonar 🙂
Stiu, stiu, loto este trucat, dupa cum scria si Cotidianul. Dar tocmai pentru ca este trucat sper eu sa existe, macar de data asta, un castigator. Preferabil unul care are blog si il cheama Alex. Sperand eu asadar ca baietii de la Loto imi citesc blogul iata ca va dezvalui cum am descoperit urmatoarele numere castigatoare 😉

Am lucrat matematic: am scris in circa 10 minutele un mic script Ruby care mi-a parsat si organizat listele ultimelor extrageri(disponibila pentru download de pe situl loto.ro), obtinand eu patru liste:

1. lista celor mai frecvente 6 numere extrase din 1998 pana in prezent – asta pentru a “detecta” anomalii de genul numere preferate de aparatele celor de la loto
2. lista celor mai putin frecvente 6 numere din 1998 pana in prezent – asta pentru a urma legea lui Bernoulli – intr-o secventa de variabile aleatoare independente si uniform distribuite, pe termen lung, toate numerele ar trebui sa iasa cam de acelasi numar de ori. Asa ca, zic eu, daca 2 nu a iesit de mult, poate poate iese acum, sa compenseze 😀

3. si 4. sunt listele similare obtinute doar pe anul 2007: asta pentru ca, mi-am zis eu, masinile de la Loto se mai schimba, oamenii la fel, asa ca ar fi bine sa ne uitam la rezultatele recente, nu?

Bun, bun, si pana la urma care au fost aceste liste de numere? Si mai ales… ce combinatii am jucat?

(more…)

Cartea sfarsitului lumii

Cartea e.. ca orice carte. Nimic extraordinar in privinta ei. Nu pagini intarite invelite in piele, nu legaturi otelite, nu ornamente cu animale mitologice. Nimic nu ar fi putut-o trada. O carte obisnuita, coperti de carton neintarit, prafuit si decolorat, cu cercuri de cafea din vremurile cand servea drept suport de cesti prin bucataria lui tanti Marieta. Ici si colo se vedeau relicve de muste zdrobite de apriga mana a matusii, sau inscriptii ermetice cu creionul chimic – “Costel 23 iulie 65” sau “Viorica, tel 261653”.
(more…)

Hai noroc

Ieri, pe la pranz, iesisem sa cumpar paine cand, asteptand-o pe Violeta sa iasa dintr-un minimarket de cartier, m-am trezit blagoslovit din inaltul cerului cu o binecuvantare pasareasca pe pantalonii mei cei noi.
Am petrecut urmatoarele minute boscorodind si binecuvantand cat de bine puteam neamul pasaresc cel neinzestrat cu bude sau minima decenta a defecatului in spatii intime.
Asa m-a gasit Vio, care a tresaltat de bucurie:
“Ai noroc! E semn bun! Trebuie sa faci ceva! Fugi si joaca la Loto”
Semnele cerului se aliniau favorabil: Loto era chiar vis-a-vis, am traversat in fuga, mi-am exprimat dorinta de a juca ceva, orice, la primul ghiseu. Mi s-a inmanat un tichet de Joker, 5 din 45. Whatever.
Am asteptat ieri seara cu sufletul la gura sa aflu daca gainatul de vrabie de pe pantalonii mei a insemnat mai mult decat o indigestie.
Nu am avut nici un numar castigator. Macar unul. Nope. Nada. Niente.
In schimb am primit un mail care ma intreba daca as fi interesat de un job afara, la o mare multinationala.
Nu prea ma intereseaza, dar… gainatul ala trebuie sa insemne ceva, nu? Asa ca am raspuns ca mi-e oarecum egal, nu zic nu, dar ca trebuie sa mai discutam.
Si mi-am amintit de bancul povestit de copilul lui Will Smith din “Pursuit of Happyness” :

“Cica era un tip, picase din vapor, dadea din maini pe punctul de a se ineca.
Apare o barca, si barcagiul ii zice sa urce. Tipul nostru raspunde “no, thanks, God will save me”.
Mai trece timp, tipul oboseste mai mult, iar apare o barca. Tipul raspunde “no thanks, God will save me”.
Mai trece un timp, la limita puterilor, apare inca o barca, tipul da acelasi raspuns.
Tipul se ineaca, ajunge in cer, Dumnezeu era si el pe acolo, inecatul se duce cu o plangere:

Doamne, de ce nu m-ai salvat?”

“Omule, ti-am trimis trei barci de salvare. Ce vrei mai mult?”

Poate ca pur si simplu nu stim sa recunoastem norocul..