Macabru

Se vand creioane facute din morti. Mai precis din carbonul din cenusa rezultata in urma incinerarii cadavrelor.

via svn (unde puteti citi mai multe detalii, de pilda cum cutia are si ascutitoare incorporata, recicland practic cenusa funebra in interiorul sau)..
Brr…

O idee a lui Nadine Jarvis. Care, banuiesc eu, vrea sa fie incinerata dupa deces. Ca sa fie utila societatii, nu?

Scamuri online cu licitatii

Postul lui Zoso mi-a amintit ca voiam sa ma defulez pe blog despre experienta avuta cu Megabid.

Principiul a tot fost comentat pe net: Megabid si PretBomba sunt doua situri facute dupa modelul unora de afara, unde cumperi puncte de licitatie cu cate 1 RON punctul; un punct iti da dreptul de a da click o data pe butonul cu “licitez”. Daca nimeni nu mai da click acolo in urmatoarele N secunde (unde N este 120, 60, 30 sau 15), ai luat potul.

Nu comentez ideea de afacere (mi se pare foarte tare), teoria jocului(ca, da, este un joc, tocmai aici este partea tare). Comentez in schimb faptul ca este o excrocherie. Ii avertizez pe cei care vor sa participe pe aceste situri ca “e smen”. Dupa cum am constatat-o singur:

Continue reading “Scamuri online cu licitatii”

Internetul de demult

Acum vreo 3 saptamani am primit o leapsa de la Iulian despre Internetul inainte de Google. Azi, motivat si de jucaria asta facuta de Google(recreerea motorului de cautare versiunea 2001) iata ca incerc sa-mi amintesc ce faceam eu pe net la inceputuri… 🙂

Inaintea erei web
In 1995, proaspat intrat la liceu (Sinaia) in clasa de informatica, dadeam cu ochii de un laborator nou, dotat parca de fundatia Soros. Erau pe acolo vreo doua AT 286, cateva 386 si majoritatea 486 la 66 megahertzi(wooow). Le foloseam din MS-DOS sau Windows 3.1 ca sa pornim Turbo Pascal. La sfarsitul orelor de laborator de programare, daca eram insistenti, reuseam uneori sa-l convingem pe laborant sa ne lase sa jucam Hearts in retea. Cativa descurcareti veneau dupa-amiezele si jucau jocuri(ascunse cat de bine se putea de ochii cerberilor); stiu ca cel mai dur mijloc de a ascunde directoarele de jocuri era editarea directa a hard-discului din nu-stiu-ce utilitar; schimbam numele in opt spatii si, gata, directorul devenea inaccesibil neofitilor.

Epoca de lemn a Webului
Din cate tin minte, prin vara 1996 liceul nostru a primit o noua donatie, si anume un modem cu care se conecta o data pe saptamana(?) la un server din Ploiesti. Primeam asadar emailuri, pe care le citeam din Pine, conectandu-ne prin Telnet la un server pe Linux. Ma abonasem la cateva liste de discutii de bancuri. Unul din primele emailuri pe care le-am dat era catre bill clinton @ whitehouse.gov, a carui adresa de mail o gasisem printr-un PC Report. A fost cel mai apreciat reply automat.

Continue reading “Internetul de demult”

Loteria Romana ascunde ceva?

Cine a mai intrat de-a lungul timpului pe loto.ro stie ca in coltul dreapta sus, linkul de “arhiva rezultate” ducea la o pagina html ce afisa formatat dragut lista ultimelor numere extrase la loto din 1998 incoace.
Este vorba de aceeasi lista pe care am folosit-o in programelul meu ce voia sa descopere cele mai probabile numere castigatoare la loto 6 din 49.
Nu mica mi-a fost surpriza azi sa descopar ca tabelul cel usor de accesat a fost transformat, adica ascuns, in spatele unui formular hidos de cautare particularizata pe an si luna. Cu alte cuvinte nu prea mai poti compara ultimele numere castigatoare la loto, ca sa descoperi, de pilda, anomalii statistice sau logice.
Ma intreb daca nu cumva le e frica sa fie luati la bani marunti de ceva institutii de control? PNA sau Garda Financiara, de pilda. Ca prea e ciudat cum la Loteria Romana nu se mai castiga decat din an in pasti, cat sa fie reportul mare si incasarile.. uriase.

Mobilele de acum 10 ani…

V-am povestit(cred) cu alta ocazie despre primul meu calculator. Va povestesc acum despre primul meu mobil.

Spre deosebire de copiii de acum, eu am crescut cu cheia de gat, nu cu mobilul. De altfel nici chiar cu fixul nu ma impacam si inca se vede – sunt un telefonofob declarat, prefer emailul telefonului si intalnirile directe emailului.

Primul meu mobil l-am primit cadou in ’99 cand am inceput facultatea. Era un Motorola la pachetul Dialog, vreo 34 dolari cu abonament. Cadou de admitere de la ai mei. Il am si acum pe undeva pe acasa, cred ca inca mai merge. Desigur, bateria nu il mai tine decat cateva minute(secunde?). Am renuntat la el prin 2002 cand, exasperat ca desi aveam mobil niciodata nu eram de gasit pe motiv de baterie moarta, patronul firmei unde lucram pe atunci mi-a daruit un altul. Tot un Motorola, aproape din aceeasi generatie, dar cu baterie ceva mai buna.

Si pe asta il am pe undeva acasa.

Jocuri? Duh, evident ca nu aveau. Nici wap, nici ecran color, nici sonerie polifonica(de fapt nici acum nu prea stiu ce inseamna polifonica). Avea agenda telefonica de vreo 30 de numere, memorie de vreo 20 de sms-uri. Cand ma plictiseam si m-as fi jucat pe telefon ca sa imi umplu vremea, dadeam telefon la serviciul clienti si puneam intrebari stupide.

Avea si avantaje. Nu imi era frica sa il pierd. L-am si uitat prin sala de curs de cateva ori, dar l-am regasit repede – nimeni nu dorise sa si-l insuseasca. Era un telefon rezistent. Si greu. Daca mergeai noaptea printr-un gang intunecat, il strangeai strans in mana. Nu am avut ocazia sa-l incerc, dar banuiesc ca la nevoie ar fi fost bun de maciuca.

Mai ca m-a cuprins nostalgia. Vina e doar a lui Cristi Manafu, cel de la care am aflat de un sit concurs sponsorizat de Vodafone si dezvoltat se pare de Kinecto: anume MuzeulGSM. Nu gasesc pe acolo poza primului meu mobil, dar cel de al doilea, ala cu baterie ceva mai buna, e ca asta.

Tu stii ce mai fac Olimpicii tai?

Ca tot ne era rusine cu hotii si cersetorii ce ne fac reclama pe afara si ne bateam cu pumnii in piept ca “da’ de olimpici de ce nu ne intreaba nimeni?“, iata ca presa ne dovedeste ca nici cu olimpicii nu ne mai putem mandri. Ca in povestea acestui fost olimpic la informatica arestat pentru phishing, in cadrul unei bande organizate ce actiona in Italia.

Ce uita unii ziaristi este ca personalitatea si caracterul nu au nimic de a face cu IQ-ul. Poti fi om de incredere si de cuvant chiar si codas la invatatura, si viceversa. Haina nu face pe om, nici meseria, nici notele de la olimpiade. E drept ca sansele sunt mari ca un elev studios sa devina un adult cinstit si onorabil, dar ca oriunde in viata exista si exceptii. Cu atat mai mult cu cat, om mare devenind, lucrurile nu mai sunt mereu clare si cararile albe sau negre.

Pana la urma viata e plina de carari, de anturaje, de tentatii, de decizii. Oricine poate gresi, oricine poate fi corupt intr-o masura mai mica sau mai mare. Conteaza totusi sa ai taria sa te ridici si sa o iei pe calea cea buna.

Best of Craigslist

Unul din multele motive pentru care Craigslist e atat de cool este si faptul ca nu e doar un site de anunturi gratuite.
Best of Craigslist este locul unde mai aterizez din cand in cand ca sa ma tavalesc pe jos de ras.
Ca de pilda cu aceasta “scrisoare catre soacra-mea“; sau aceasta tipa care si-a dat seama ca are puteri paranormale – toti tipii cu care se intalneste o parasesc ca sa se recombine cu fostele; sau aceasta scrisoare catre pisica.
Mai sunt si alte chestii cool pe Craigslist, ca de pilda pagina de “missed encounters” – un fel de “scrisori catre necunoscuta aia misto care statea in fatza mea in metroul 6“.

Cam atat aveam de zis. Cand va plictisiti puteti sa va uitati si pe aici. De cele mai multe ori merita.

Biroul ideal

Citesc azi in fuga articolul lui Dick Costolo, founder of FeedBurner, despre cum biroul ideal pentru un startup ar trebui sa fie cat mai “open space” cu putinta:

My opinion for technology startups is totally open space with some large conference rooms, some very small conference rooms which double as phone rooms for personal/private phone calls, and no private offices, and if that’s not possible (no such rental space in a neighborhood, etc.) then make your existing space as open as possible and turn private offices into rooms with 2-3 desks.

Imi amintesc cu ocazia asta despre doua alte lucrari care comentau biroul ideal:

  • articolul lui Joel on Software despre “Bionic Office” :

    There’s a lot of evidence that the right kind of office space can improve programmer productivity, especially private offices.

  • Peopleware, de Tom DeMarco si Timothy Lister, cea mai tare carte pe care ar trebui sa o citeasca team liderii din IT – povesteste, printre multe altele, cum unul din principalele obstacole in calea productivitatii in cateva sute de mari companii si proiecte IT din state, o reprezentau spatiile deschise si, implicit, intreruperile continue.

Carevasazica doua opinii ce se bat cap in cap: Continue reading “Biroul ideal”

Interviuri la Google – de data asta, Povesti Adevarate

Vad ca Dragos se entuziasmeaza despre un hoax privitor la intrebari de angajare de la Google. Bine, hoax poate e cam mult spus, dar minciuna sfruntata este – un articol “bun de digg”, si mai ales, uite, un ditamai linkbait – i-a adus blogului o sumedenie de linkuri de calitate. Dar e mincinos.

Nu, dragi Google wannabees, nu acestea sunt intrebarile pe care le pune Google. Sunt, pe de alta parte, intrebari de angajare din ce in ce mai comune in companiile IT – vezi articolul asta.

Nu m-am laudat pana acum cu asta, dar am refuzat in ultima vreme doua invitatii din partea Google de a ii vizita; le trimisesem CV candva, demult, inainte de a ma hotari ce vreau sa fac si mai ales ce nu  vreau sa fac in viata, si apoi am sustinut vreo 2-3 interviuri telefonice. Cand m-am gandit mai serios la ce vreau de la viata, mi-am dat seama ca, in momentul actual, munca la Google nu m-ar incalzi cu multe, asa ca m-am retras din cursa.

Nu stiu cum ar fi decurs interviul on-site. Evident, habar n-am daca as fi fost acceptat – cert e insa ca m-am ales cu o invitatie pentru zbor si interviu on-site la Zurich(careia nu i-am mai dat insa curs). Dar, pentru acei Google wannabees din audienta, iata cateva ponturi despre cum am ajuns sa fiu curtat de Google San Francisco si apoi de Google Zurich. Continue reading “Interviuri la Google – de data asta, Povesti Adevarate”

Vin apele!

Violeta, prietena mea, e din Tecuci si, in vacanta fiind, a plecat intr-acolo alaltaieri.

Azi, pe la 6 jumate, pe cand sorbeam dintr-o bere scumpa, la intalnirea de Web programmers bucuresteni – wurbe.ro, Violeta ma suna speriata/amuzata – Tecuciul era inundat, dintr-odata se revarsasera peste oras torente venite din paraiele invecinate. Apa ajungea pana la genunchi, si nu stia cum va mai ajunge acasa – era blocata in oras.

Am sunat adineauri – reteaua e inca picata, dar am prins fixul parintilor – inca nu reusise sa ajunga acasa; apa intre timp a urcat pana la brau.

Ma uit la stiri si vad ca vor veni ploi torentiale si peste Bucuresti. Incep sa regret ca nu sunt, alaturi de Violeta, acasa la ai mei – la Busteni stau pe deal, la circa 1000 de metri altitudine – sansele de inundatie sunt, asadar, nule…