O seara in oras.

O seara in oras.

Aseara am iesit in oras, eu si Violeta. Ideea initiala era sa plecam pe la 5, sa profitam de ultimele raze ale soarelui, sa bantuim prin urbe descoperind colturi necunoscute si pitoresti…

De ce oare fetelor le trebuie o ora sa se gateasca? Pe la 5 m-am imbracat, incaltat, si am inceput sa astept sfarsitul gatitului, ce a durat vreme de o ora; cand in sfarsit ma pregateam sa ma ridic din fata calculatorului ca sa iesim din casa, hop, imi vine si mie randul: un telefon de la un potential client francez. Stai la discutii, sa imi explice ce face afacerea sa, cum e organizata, ce isi doreste de la proiectul respectiv, etc.. ; alte discutii apoi din partea mea, sa ii explic ca dorintele sale par tare complexe, ca inca nu stiu cat il va costa dar voi face o analiza, si mai ales ca deadline-ul propus de el este irealist. Dupa vreo jumate de ora de stat cu celularul in urechi, il opresc si ii zic sa continuam pe mail..

Plecam in oras, o luam pe jos incet incet, coboram pe Blv Decebal, Piata Alba Iulia si apoi incet, agale, tot inainte, cu Casa Poporului in fata, spre Unirii. Se lasa seara, se face frig, incep si dureri de picioare, poate si ceva foame. Ajunsi la Unirii imi dau seama ca habar nu am unde am putea merge sa mancam ceva. Clar ca nu la Mac, nu KFC (ca doar nu suntem in Occident, cu faze gen: am venit sa te scot la restaurant). Mai era Sherrifs, dar parca m-am cam saturat de el, nu ca ar fi cu ceva mai rasat… Din fericire Violeta isi aminteste ca cineva i-ar fi laudat “Trattoria” de pe la Piata Amzei. Ok, o luam incet pe Magheru, admirand luminile orasului. Care nu prea sunt; intre noi fie vorba, Bucurestiul arata destul de sinistru noaptea, inclusiv in centru.

Trattoria? Genial, un bistro maricel dar totusi intim, cu preturi maricele pentru .ro dar totusi mai mici decat in Cartierul Latin, cu mancare italieneasca facuta de un bucatar roman. Coada la intrare, am ajuns pe la 8 fara ceva, plin inauntru, dar dupa vreo 5-6 minute am gasit si masa. Mancarea delicioasa si multa. Pe pereti, decupaje din ziare unde se vorbeste despre acest restaurant cu profil microbist, sau poze cu personalitati care au cinat acolo. Singurul defect? nu mai aveau Tiramisu, se terminase, ceea ce ma oftica, de cand am plecat din Paris nu am mai mancat un Tiramisu de doamne’ajuta. La sfarsit, culmea relaxarii, am putut sa platesc cu cardul adus din Franta(spre dezamagirea chelneritei, credea ca nu-i mai dau baccis): prima data in ultimele 6 luni cand il folosesc offline.. Ah, iar cand am plecat, coada de asteptare la intrare se facuse de vreo 10 perechi.

Faza zilei de ieri? Overheard in Bucharest, metrou Victoriei: un baiet explica la telefon: “da, da, cu V, de la Vali. Vijelie.”

Sute de oameni citesc zilnic acest blog. Daca nu esti unul dintre ei, aboneaza-te prin email, Google Reader, Bloglines sau  orice altceva! Este gratis! :)