In zona statiei de metrou Dristor sunt multicele buticuri. Dese ca ciupercile dupa ploaie, cam ca in orice alt colt de Bucuresti “modernizat”. Cobori din bloc, si daca nu chiar la parterul tau, atunci la parterul blocului vecin, sigur dai peste un “Mini Market”, butic cu de-ale gurii. Preturile de la unul la altul difera cu o mie-doua, ca doar tot de la Selgros/Metro/Cora se aprovizioneaza si ele..
Ieri am sters al doilea butic de cartier de pe lista celor in care pun piciorul. Ca si pentru primul, din motive de usi deschise..
Primul la care am renuntat e cel mai aproape de statia de metrou. Mereu cand intram era lume inauntru, stateam la o mica coada dar reuseam sa imi spun ghesul: o lamaie, o punga cu chipsuri sau un croissant. Vanzatoarele erau mai mereu intoarse pe dos, dar din inertie continuam sa cumpar. Intr-o buna zi ma grabeam tare, eram incarcat de bagaje, mergeam acasa si nu voiam sa pierd trenul. Mort de foame, am intrat in fuga sa imi iau un croissant sa-l halesc in metrou. Intru val-vartej, fac 3 pasi, sunt la ghiseu, iar vanzatorul(un baietas cu vreo 6 ani mai mic ca mine si cu toale de 5 ori mai scumpe) mi-o taie scurt: “Usa nu aveti?”; eu unul voiam doar un amarat de croissant si plecam, dura fix 3 secunde sa cer, sa pun banii si sa ies. Dar nu, tipul voia sa ma intorc 3 pasi, sa trag usa dupa mine(aveau aer conditionat si nu voiau sa-l iroseasca pe afara), sa ma intorc cei 3 pasi, sa imi cer cumparatura, sa iau croissantul si sa plec, din nou. Toate astea in timp ce ma grabeam sa nu pierd metroul.
M-am intors, l-am blagoslovit putin, am deschis usa mai larg si am plecat. De atunci nu mai cumpar din buticul respectiv.
Ieri am renuntat sa mai cumpar de la un al doilea butic. Nu ma grabeam chiar tare, dar tot m-a secat sa fiu intors dupa 5 metri facuti inauntru, cu acelasi politicos “da’ usa de ce nu o tragi dupa tine”? Era a n’spea data cand mi se zicea asta, si dintr-un imbold scurt mi-am zis ca nu mai vreau.
Nu mai vreau sa fiu pus sa ma intorc sa inchid usa dupa mine atunci cand INTRU intr-un butic. Nu e de datoria mea: un simplu arc pus la usa ar face-o mai bine. Cand intru intr-un butic sunt grabit sa iau o paine, inchid usa cand ies, dar gasesc stresant sa o fac cand intru.
Sa se ocupe altii de tras usi dupa ei, dar cata vreme am de unde alege, prefer sa intru in buticuri cu usile larg deschise. Ca de pilda cel de la 2 metri de precedentul.
orice altceva! Este gratis! :)
Ai dreptate! Ai mare dreptate : ar trebui niste arcuri puse la usile alea, asa cum am vazut prin Franta! Dar pana vor pune cei de la Ministerul Educatiei (!) niste arcuri, incearca sa inchizi usile de fiecare data cand le misti… nu numai la iesire! Sa presupunem ca esti la tine acasa si ai musafiri ; la un moment dat trebuie sa intri in propria ta baie pentru…stii tu… Ce faci? – lasi usa deschisa pana… iesi? * Prietene! Dupa ce a parasit pesterile in care locuia, omul si-a construit tot felul de locuinte si le-a echipat cu usi! Asadar, ti-as sugera sa te prefaci ca esti un tip bine crescut si plin de bun simt – si sa folosesti usile asa cum trebuie sa fie folosite ele. Cred ca arcurile de la usi au fost inventate pentru indivizii lenesi, sau pentru cei needucati! Tu ce crezi?
06/09/2006 @ 9:03 am
morala intamplarilor amintite este sa tragi usa dupa tine…altfel risti sa nu mai ai butic de unde sa-ti cumperi un croissant!!! cu ocazia asta iti conservi nervii si buna dispozitie…
plus ca pe mine ma enerveaza teribil arcurile la usi; sa ma lasa domnule sa-mi fac treaba…sa simt ca am control asupra faptelor, nu sa stau stresata: oare se tranteste sau nu…?! recunosc totusi ca le prefer pe cele cu senzori…:p
este vorba de un simplu butic, nu putem avea prea mari pretentii
06/09/2006 @ 9:37 am
HEI, gelu, you miss the point(ca si slaba-ti ironie despre usile din franta):
SUNT UN CLIENT . Nu un musafir, ci un client.
E normal sa trag usa dupa mine daca merg la un prieten in vizita.
Dar cand cel vizitat are de castigat o paine de pe urma mea, nu e de DATORIA mea sa ii servesc drept usier. Eu sunt clientul, clientul are dreptate, iar daca am ajuns sa ii intoarcem pe clienti din drum, doar-doar de om face economie la aerul conditionat, ceva e clar in neregula.
Acolo unde am de ales, unde preturile sunt aceleasi si produsele aceleasi, are de castigat buticarul care e politicos cu mine. Cand ma grabesc, cand vreau un amarat de croissant, voi ajunge sa cumpar de la chioscurile stradale si fara usi. Cine are de castigat de pe urma asta? Patronul care isi educa vanzatoarea sa nu urle la clienti.
06/09/2006 @ 10:01 am
mi-ai amintit de unul din motivele pentru care m-am carat; multam 10x!
06/09/2006 @ 10:42 am
Si eu cred ca e bine sa zici ‘nu, asta e prea de tot’. Sau ‘nu, e timpul pentru ceva mai bun’. Managerii micurilor magazine (patron, boss, etc), daca vor sa supravietuiasca, ar trebui sa observe numarul de clienti care lasa usa deschisa si sa faca ceva. Cel putin eu asta as face.
De exemplu cand vad anunturi penibile de genul ‘Marfa vanduta nu se returneaza’ ii intreb ‘Dar ce are marfa, de ce sa se returneze? Sunt multi cei care returneaza marfa daca ati pus anuntul acolo? Mai cumpar de la voi doar daca-mi dati marfa buna’
Dupa care sunt servit exemplar
Odata voiam sa cumpar apa minerala la jumatate de litru ‘O apa minerala la jumatate va rog’, si mi se da o apa la 1,5 litri. Dupa ce repet, ‘la jumatate de litru’, imi zice ‘daca erau 1000 de clienti la coada care ar fi la fel de nehotarati…’ am continuat pentru vanzator, chiar daca am zis clar ce vreau de la inceput: ’… daca erau 1000 de clienti ai fi facut o vanzare f. mare’
Totusi, uneori devine obositor sa trebuiasca atat efort pentru ca sa fiu tratat bine, ceva ce ar trebui sa vina de la sine. Cumparaturile sunt o experienta pozitiva, pentru ca intotdeauna gasesc mijloace de amuzament
06/09/2006 @ 12:30 pm
Hi Hi..comica faza.
P.S. Aici e interzis sa mananci la metrou, sta politia pe tine si chiar de curand au arestat o tipa ( de culoare) pentru ca refuzase sa arunce acadeaua din care se infrupta..lume lume.
06/09/2006 @ 1:39 pm
Dragos Ionita : “Totusi, uneori devine obositor sa trebuiasca atat efort pentru ca sa fiu tratat bine, ceva ce ar trebui sa vina de la sine.”
…si uite asa ajungem la zicala aluia care zise: “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”
07/09/2006 @ 5:30 am
[...] Am intrat sambata in La Fourmi din Dristor. Cearta mare la intrare. Nu am urmarit-o de la inceput, dar din franturi am reasamblat povestea: un client a cumparat o conserva de pate. A platit-o si, pe cand sa o puna in punga si sa plece, a descoperit ca era expirata(sau deteriorata, ceva de genul asta). S-a infuriat, a cerut explicatii. Personalul magazinului sustinea cu nesimtire ca: trebuia sa se uite cand a cumparat-o si ca, in orice caz, vina nu e a lor ci a furnizorilor lor. Clientul exasperat cerea sa i se dea numarul de la OPC pentru a reclama magazinul, iar personalul magazinului il privea condescendent insistand ca : nu au numarul OPC si ca nu e vina lor(aviz amatorilor, nu strica sa va bagati in memoria mobilului numarul OPC Bucuresti: 9660 sau 021 310 63 75). Acum, chiar daca circul era jenant si o persoana obisnuita(inclusiv eu) ar evita scandalul si ar pleca, povestea ramane, si imi aminteste de unele patanii de mai demult de la Carrefour(nimic grav, doar un kil de orez inacceptabil calitativ - plin de neghina si gunoaie). Parerea mea, partinitoare probabil: responsabilitatea asupra calitatii produselor vandute ii apartine comerciantului. Si acesta cumpara marfa, la randul sau, de la furnizori, asa ca si acestia sunt raspunzatori fata de el. Asta nu inseamna ca eu, client, am vreo dauna de reclamat lui “Pateu Ardealul” ca furnizor al “La Fourmi”; nu e problema mea ce s-a intamplat intre cei doi; eu interactionez cu magazinul si acesta trebuie sa imi dea mie socoteala. Pe langa asta, ce s-a intamplat cu clientul nostru, stapanul nostru? De unde atata nesimtire incat sa il ignori pe un client nemultumit, si sa astepti sa oboseasca de urlat si sa plece? Ce s-a intamplat cu bunul simt, cu grija fata de brand, cu decenta, pana la urma? Omul ala nu voia decat sa fie ascultat, sa fie despagubit pentru pateul expirat sau stricat, si sa i se promita ca asa ceva nu se va mai intampla. Pe managerii La Fourmi Dristor i-ar fi costat maxim 5 minute si 2 Roni, si i-ar fi scutit de o scena patetica si de proasta publicitate. Apropo de “clientul nostru stapanul nostru“, Zoso imi povestea ieri despre o casiera de supermarket care se obfuscase ca “nu aveti nici un drept sa-mi vorbiti asa, am avut o viata grea si nu sunteti stapanul meu” - omul se ofticase pe buna dreptate ca respectiva tastase 2 in loc de 1; nici macar nu o insultase, doar ii atrasese atentia ca nu stie sa numere. Dragi vanzatori, am vandut si eu la chioscuri, stiu ce inseamna sa fii sictirit si obosit, si stiu ca greseli se intampla. Cere-ti-va scuze si taceti naibii din gura, sau alta data poate nu mai cumpar de la voi. [...]
10/10/2007 @ 5:19 pm
si asa s-au inventat usile cu senzori … (scuze dar nu m-am putut abtine
)
13/10/2007 @ 1:41 am