Intotdeauna mi-au placut cladirile vechi, poate pentru ca au o poveste a lor,poate pentru ca sunt “altfel”, poate pentru ca te duc cu gandul departe in trecut…sau poate sunt de multe ori invaluite de-o aura de mister.Lumina, sau mai bine spus firava lumina care abia atinge cladirea asta veche imi aminteste de diminetile intunecate si reci de toamna, cu potop de frunze lipite de strazile umede…
E o cladire-fantoma; un pensionar heptagenar asteaptandu-si obstescul sfarsit. A trait si vazut lucruri uimitoare; numai de-ar putea sa le povesteasca..
Dar zilele ii sunt numarate. Nu va mai dura mult pana cand buldozerul o va demola, o va transforma in moloz si praf. Din ea nu vor mai ramane decat amintiri si cateva poze.
Care la randul lor stiu ca intr-o zi o pana a hard discului sau lipsa de spatiu le va transforma in biti demagnetizati. Si ca din ele nu vor mai ramane decat niste amintiri. Care si ele stiu ca intr-o zi vor fi uitate. Din care nu va mai ramane nimic. Chiar nimic.
chiar semana cu o cladire-fantoma, asa imi inchipuiam despre o alta cladire veche, aflata pe undeva pe langa Gradina Icoanei..de fiecare data cand treceam pe langa ea ramanea la fel de tacuta, de lipsita de viata, de cenusie…si ma tot intrebam care-i este povestea, ce s-a petrecut candva in spatele zidurilor cenusii, imbatranite de vreme..Pana cand, intr-o zi, cand treceam pe-acolo, am zarit oameni, o fereastra deschisa…si-atunci vraja s-a rupt.
Cat despre amintiri, depinde cat de intens au fost traite momentele care au generat respectivele amimtiri..chiar si-n lipsa unor poze sau a unor lucruri “palpabile”, sunt unele care raman undeva in unghere nebanuite ale sufletului. Si apar atunci cand te astepti mai putin…
Lasa un comentariu
Alex este programator, antreprenor, entuziast, blogger, early adopter si in general un digerati obsedat de internet, tehnologie si software.
Aboneaza-te prin RSS
3 comentarii
Intotdeauna mi-au placut cladirile vechi, poate pentru ca au o poveste a lor,poate pentru ca sunt “altfel”, poate pentru ca te duc cu gandul departe in trecut…sau poate sunt de multe ori invaluite de-o aura de mister.Lumina, sau mai bine spus firava lumina care abia atinge cladirea asta veche imi aminteste de diminetile intunecate si reci de toamna, cu potop de frunze lipite de strazile umede…
E o cladire-fantoma; un pensionar heptagenar asteaptandu-si obstescul sfarsit. A trait si vazut lucruri uimitoare; numai de-ar putea sa le povesteasca..
Dar zilele ii sunt numarate. Nu va mai dura mult pana cand buldozerul o va demola, o va transforma in moloz si praf. Din ea nu vor mai ramane decat amintiri si cateva poze.
Care la randul lor stiu ca intr-o zi o pana a hard discului sau lipsa de spatiu le va transforma in biti demagnetizati. Si ca din ele nu vor mai ramane decat niste amintiri. Care si ele stiu ca intr-o zi vor fi uitate. Din care nu va mai ramane nimic. Chiar nimic.
chiar semana cu o cladire-fantoma, asa imi inchipuiam despre o alta cladire veche, aflata pe undeva pe langa Gradina Icoanei..de fiecare data cand treceam pe langa ea ramanea la fel de tacuta, de lipsita de viata, de cenusie…si ma tot intrebam care-i este povestea, ce s-a petrecut candva in spatele zidurilor cenusii, imbatranite de vreme..Pana cand, intr-o zi, cand treceam pe-acolo, am zarit oameni, o fereastra deschisa…si-atunci vraja s-a rupt.
Cat despre amintiri, depinde cat de intens au fost traite momentele care au generat respectivele amimtiri..chiar si-n lipsa unor poze sau a unor lucruri “palpabile”, sunt unele care raman undeva in unghere nebanuite ale sufletului. Si apar atunci cand te astepti mai putin…