Despre mamaliga, malai si alte cateva

Cand eram mic si mergeam la tara mancam multa mamaliga. Imi placea cand era fierbinte, proaspat intoarsa din tuci pe fundul de lemn; o taiam felii cu un fir de ata, dar mai ales imi placea sa “fur” cate-o bucatica-doua si sa o infulec pe nerasuflate, cat sa imi ard cerul gurii.
Secretul mamaligii de la tara era in malai si tuci. Tuciul, pentru ca mamaliga in oala nu iese la fel cu cea din ceaun, dar si pentru ca dupa masa imi placea sa rontai mamaliga uscata de pe el, ce aducea cu fulgii de porumb gasiti azi prin supermarketuri.

Al doilea mare secret al unei mamaligi bune, cum o facea mamaie, era malaiul.

Malaiul cel marunt si grisat este in opinia mea exemplul clar al dementei supermarketurilor moderne. Lipsit de orice elemente nutritive si chiar si de fibre, importat de la americani care il folosesc pentru a face “corn bread” sau de la unguri pentru a face “polenta”, un fel de gris cu lapte fara gris si fara lapte.

Nu, malaiul pentru o mamaliga de succes trebuie sa fie grunjos, bogat in fibre; altfel ar ingrasa dar, mai ales, ar rezulta o mamaliga pe care doar gustul ar deosebi-o de budinca.

Ei… si iata ca am ajuns in sfarsit la of-ul meu: de cand strabat supermarketurile autohtone nu reusesc sa gasesc malai. Gasesc doar faina de malai, asa -numitul Malai extra sau Malai superior. Or, nu ca sa fiu mofturos, dar nu asta caut. Pentru mamaliga copilariei mele, imi doresc un malai normal. Fara extra, fara superior. Malai asa cum iese el din moara, si nu cernut de zeci de ori pana devine o pudra ca de zahar vanilat.

Supermarketurile moderne se intrec in a ne oferi extra-uri si calitati superioare. Dar poate ca, din cand in cand, dorim pur si simplu varianta regular. Si atunci? Ce fac atunci? Chiar trebuie sa astept pana ajung pe la tara, la casa bunicilor?

Sute de oameni citesc zilnic acest blog. Daca nu esti unul dintre ei, aboneaza-te prin email, Google Reader, Bloglines sau  orice altceva! Este gratis! :)