Cand eram mic ma tot miram de superficialitatea americancelor din filme pentru care “going shopping” reprezenta un mod de distractie, de umplut timpul sau pur si simplu de iesit in oras(va amintiti de beverly hills, sau de tipele de prin salvati de clopotel).
Imi ziceam ca sunt exemple de consumerism si superficialitate tipic americane (desigur, la varsta aia foloseam alte cuvinte).

Ma intrebam de ce oamenii aia, ca sa-si umple timpul, nu mergeau pur si simplu in vizite la prieteni, de ce nu faceau plimbari prin oras sau pe munte, de ce nu ieseau sa faca ceva miscare, eventual sa bata mingea in spatele blocului.

Pe nesimtite, crescand, am inceput sa cad in aceeasi plasa: a consumerismului; a cumparaturilor ca scop in sine. Ieseam din casa, ca sa mai imi misc picioarele; aveam nevoie insa de un motiv pentru a cobora in oras; de cele mai multe, asta insemna ceva de genul “hai sa merg pana la libraria mica, sa vad daca a mai aparut vreo carte din seria “Dune” sau alt SF interesant; mai tarziu, librariei mici i-a luat locul un magazin de casete, unde mergeam sa vad daca a mai aparut vreun album Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Bug Mafia, Parazitii, Racla, Vama Veche; etc..; cand si acesta a dat faliment, a fost inlocuit de un chiosc de ziare, unde mergeam cautand ultimul numar din Chip sau PCWorld.

Prin Bucuresti obiceiul de a colinda librariile a continuat, la alt nivel; de data asta cautam alaturi de Mihaela, Harry Potter, Terry Pratchet, Milan Kundera, orice alta carte interesanta, sau, mai apoi, beri straine ale caror etichete sa le adaugam la colectie.

Venirea mea in Franta a insemnat o schimbare a lucrurilor de cumparat. Locul cartilor a fost luat de mancare, de data asta fiind eu, nu parintii, raspunzator cu ale gurii. Banii de cheltuiala nemaivenind, ca inainte, bisaptamanal, ci lunar sau anual, contul in banca si cartea de credit devenind accesorii zilnice, cumparaturile au inceput sa capete si ele amploare.

Probabil e o faza prin care trecem cu totii, mai devreme sau mai tarziu: vazand chitantele de cumparaturi saptamanale de acum nu pot sa nu regret vremurile in care cumparaturile in ale mancarii insemnau circa 25 de mii pe zi, acoperind paine, oua, spaghete, ketchup “Tommy”, completate eventual cu cate o bere “Noroc”. Venind azi de la supermarketurile de unde am facut cumparaturile saptamanale platind cateva zeci de euro, nu pot sa nu imi amintesc nostalgic de primele zile din Franta, in care cumparaturi de 6 euro mi se pareau gigantice.

Ma numesc Alex si sunt si eu, acum, un compulsive buyer. Just like the rest of the civilized world.

Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS . Iti multumesc pentru vizita!