Exista, probabil, oameni care isi amintesc. Oameni pentru care a-si aminti inseamna a retrai; pentru care nimic nu e pierdut, nu cu adevarat.

Si apoi exista oameni ca mine. Care nu reusesc sa traiasca decat acum. Pentru care trecutul e invaluit, aproape instantaneu, de o ceata densa si denaturanta.

In seara asta am baut vin. Aproape un litru, daca am calcula. Prin urmare, o urmare fireasca de fapt, m-a cuprins nostalgia. Dorul. Dorinta. Cum ar fi fost daca ar fi fost altfel decat a fost?
Incerc sa-mi amintesc despre anul doi de facultate; anul cel mai .. fericit al vietii mele. Anul in care aveam alaturi una din cele mai interesante fiinte. Anul in care aveam alaturi nenumarati prieteni; in care tineretea isi spunea cuvantul, un cuvant vesel si lipsit de alte griji decat cele ale sesiunilor.

Incerc sa retraiesc clipele in care aveam cui sa ma destainui; in care fugeam de la cursurile de DCE, pentru a ne ghemui sub patura; eu ca sa citesc “intoarcerea regelui” de Tolkien; ea, ca sa dormiteze putin cu capul pe pieptul meu. Incerc sa retraiesc momentele in care, veniti de la cursuri, ne fofilam sub patura; ii spuneam lui Bogdan, bunul si intelegatorul meu prieten si coleg de camera, ca dormim; de fapt.. ne jucam, ne alintam, ne mangaiam si ne sarutam sub patura aspra de camin.

Incerc zadarnic sa imi amintesc chipul, senzatia, gustul ei, atunci cand ne sarutam sub pasajul de la iesirea din cinematograful Corso. Sa imi amintesc senzatia mainii sale reci si subtiri; mangaierea maiastra si blanda; gustul ei, probabil acrisor; zambetul, probabil sagalnic. Incerc sa imi amintesc ceea ce traiam atunci; despre ce vorbeam oare? Care erau visele care ne framanatau mintile? Care erau vorbele care ne umpleau buzele? Cine si ce gandea in perioadele acelea ascunse in uitare?
Sa retraiesc senzatile petrecerilor alaturi de prieteni; gandurile revolutionare care navaleau peste noi in miez de noapte. Urarile incantatoare pe care ni le faceam in vartejuri de betii adolescente.
Multe nopti, multe morti, multe schimbari au trecut peste noi.
Au murit mai intai iubirile; in cele mai fericite cazuri au fost inlocuite cu altele.

Apoi.. amintirile; in cele mai fericite cazuri, au fost salvate in format magnetic.
La urma de tot au murit dorintele; ideile; gandurile; dorurile. Au fost ingropate in mormane de normalitate; de griji inutile si planuri aiurea. In cele mai norocoase cazuri, rar, prea rar, cate un pahar in plus de vin le mai dezgroapa pe lasat de seara. E vremea cand dau iama in colectia de poze de demult; vremea cand ma apuca melancolia si ma destainui voua, cititori necunoscuti.

Pe curand voua, si … buna seara

Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS . Iti multumesc pentru vizita!