De-a lungul vietii mele, am avut o mare problema – nu am prea vrut sa ies cu o tipa daca nu imi placea, daca nu o gaseam atragatoare si interesanta. Initial au mai fost si exceptii, aventuri de vacanta in care niciunul din noi nu eram implicati, dar dupa ce se incheiau ma simteam cumva prost si putin murdar; asa ca incet incet am preferat ca, daca o tipa nu imi place cu adevarat, nici macar sa nu o invit la o intalnire. Stiu, chestia asta e o tampenie in general, de multe ori cineva care nu ti se pare deosebita la o prima intalnire poate sa se dovedeasca interesant si chiar foarte misto odata ce o cunosti mai bine; iar o relatie de amicitie se poate transforma in dragoste incet incet. Plus ca, deh, nu dragostea este totul, uneori e pur si simplu ok sa ai pe cineva alaturi. Dar pentru mine a functionat, iar de sotia mea m-am indragostit iremediabil din prima zi in care am cunoscut-o. Ea zice ca a fost reciproc, deci poate ca Cupidon a fost pe pozitii in cazul nostru.
Nu aveam pareri atat de exclusiviste in mod constient. De-abia acum, analizand retrospectiv, descopar ca, in tineretea mea, am avut doar prietene la care tineam adevarat. Cand o fata m-a invitat EA la o intalnire, ea placandu-ma iar eu nu neaparat, dupa amiaza s-a scurs incet si tacut, jenant si stangace, despartirea fiind marcata de o strangere de mana si un adio si nicidecum de un sarut pasional.
In rezumat – daca nu credeam in viitorul relatiei dintre noi, a iesi impreuna doar ca sa evit solitudinea mi se parea o mare minciuna, nu atat fata de ele cat fata de mine. Ma simteam murdar si ipocrit sa am intalniri cu o tipa care nu imi place.
Am votat din toata inima acum 5 ani; m-am trezit de la 4:30 dimineata pentru ele, am inghetat in frig in fata ambasadei din Paris pentru ele. Dar la alegerile de acum, a iesi la intalnire cu una din cele doua candidate, care nu imi plac dar sunt singurele alegeri posibile, mie mi se pare ca ma injoseste putin. Cum ziceam, asta e o tampenie in general, si sper din suflet sa nu va lasati influentati de ea.
