Before Sunrise, Before Sunset

Am vazut? (nu, nu cred ca am vazut..) poate vreo bucata-doua, poate vreun inceput, ceva… In fine, cred ca am vazut cateva secvente din filmul initial, Before Sunrise, candva, demult, pe Tvr sau pe Antena..(Pe vremea aia nu aveam Protv, si eram frustrat cand colegii din alte orase ^norocosii.. isi povesteau reciproc de ultimul episod de prin Familia Bundy sau Xfiles); anyway.. cred deci ca am vazut vreo secventa de inceput din filmul original. Nu urmarisem filmul, parintii or fi fost prin bucatarie, punand tara la cale cu o tigara, iar eu poate faceam teme la trigonometrie sau geometrie.

Ideea este ca atunci cand, mult mai tarziu, M, innebunita dupa Ethan Hawke, mi-a povestit despre film(il avea chiar tras pe caseta), mi s-a parut un subiect interesant si poate cunoscut; doi tineri, necunoscuti, care petrec o noapte plimbandu-se pe strazile Vienei, despartindu-se la rasarit, pentru a-si continua drumurile spre tari diferite, dandu-si intalnire peste 6 luni, in acelasi loc. Cert e ca am fost curios, visator si vesnic indragostit(de mereu altcineva) sa aflu mai multe despre povestea lor. Am cautat deci in anii urmatori acest film, prin retelele locale; fara succes, evident. L-am vazut intr-un final in septembrie trecut, prin P16, intors de la nunta lui C. Simpatic, nu insa pe masura asteptarilor mele care crescusera progresiv. Speram ceva mai dens, mai.. alert, mai romantic; nu ma asteptam la lentoarea si banalitatea noptii vieneze sus-mentionate.

Am aflat insa atunci, tot de pe la M, de potentiala aparitie a unui sequel; iar B mi-a spus mai apoi chiar ca l-a vazut(?), tocmai se lansase in State. Tarziu, tarziu(adica acu vreo saptamana), am pus mana in sfarsit pe acesta, Before Sunset si l-am si tras pe CD(rog RIAA sa nu ma creada). Iar astazi o sa ma uit la el; promit. Ca doar e weekend.

Am vazut deja primele 14 minutzele: simpatice si naturale; ca viata adevarata. Pentru ca, nu-i asa, nu poti sa te astepti la altceva; nu poti sa te astepti ca fata simpatica si interesanta cu care ti-ai dat intalnire peste 6 luni intr-o tara straina sa si fie prezenta. Poti doar sa speri, sa apreciezi si sa impartasesti lumii povestea ta banala si naturala, poti doar sa visezi la un happy end si poate la un sequel. Viata nu bate filmul, pentru ca povestile de dragoste nu vin peste tine dintr-o simpla intalnire trecatoare in tren. Dar suntem oameni si visarea e naturala, iar filmele astea de amor sunt cu atat mai frumoase cu cat sunt mai adevarate, mai neimplinite, mai crude. Nu pot atunci decat sa visez si eu la intalniri interesante prin trenuri straine, la plimbari aventuroase si la promisiuni implinite.

Gata, cad in melancolie, nejustificata. Ma intorc la film. Sper sa merite.

---

Update
.. a meritat. pentru cele 5 minute in care cei doi se cearta in limuzina. nu si pentru ultimele 5 minute, dar .. tot a meritat. Daca n-ar fi fost ultimele 5 minute, as fi zis ca e cel mai tulburator (pentru mine) film vazut candva. asa.. ramane totusi un film fain si tulburator.