Thailanda - Ziua 7 lacul Khao Sok

Descoperind ca planul meu initial de a scrie o fila de jurnal pe zi se dovedeste din ce in ce mai prost(pe zi ce trece), voi povesti, de acum incolo, ceva mai succint aventurile lunii de vacanta:

Citisem ca dintre excursiile organizate ce se pot face in regiune, turul pe lacul aflat la vreo 40km de intrarea oficiala in parc ar fi unul dintre cele mai spectaculoase, in principal pentru ca poti vedea maimute venite sa se adape dimineata din apa lacului. Turul a fost foarte frumos - am fost dusi cu masina pana la lacul Khao Sok, apoi cu barca pana la un mic sat lacustru, apoi ne-am dat cu hidrobicicleta si am inotat in apa calda(avea cel putin 30 grade) cautand din priviri maimute ce ar fi iesit din jungla inconjuratoare. Nu am vazut(atunci) maimute, dar oricum a meritat. Dupa pranzul copios ne-am suit din nou in barca ‘long tail’ cu care am fost dusi mult mai departe, catre Coral(sau Cristal ?) Cave, o pestera foarte simpatica. In drum spre aceasta am facut un pic de trekking prin jungla si, intr-un final apoteotic, am vazut si maimute - giboni negri cu ‘ochelari’ galbeni, foarte timide de altfel. La intoarcere ne-a prins ploaia, torentiala, calda, tropicala. La observatiile mele, ghidul thai sugubatz si cu cunostinte minimale de engleza mi-a raspuns – ‘what you want, my friend - Rainforest. Rains. Weather in Thailand like smile on woman - never know. Now smile, now angry, 10 minutes after smile again.’ Daca vreti sa-l cunoasteti cand ajungeti pe acolo, intrebati de Sexy Man. Asa ni s-a prezentat, Sexy Man. For the ladies.

IMG_0690

P1040284 P1040314 IMG_0900-1

« home