Sfarsitul lumii si ceea ce conteaza in viata

Mama mea, invatatoare, are acum clasa a 4-a. Zilele trecute, copiii au intrebat-o: “Doamna, e adevarat ca vine sfarsitul lumii?” – aflasera copiii de la “doamna de religie” cum ca sfarsitul e aproape, si ca a venit timpul caintei si al penitentei. Mama a ramas o clipa blocata, s-a fastacit si nu prea a stiut ce sa le raspunda.

Daca as fi fost in locul ei, le-as fi raspuns copiilor ceva de genul:

La fiecare cativa ani de cand ma stiu, cate un nou profet de ocazie a aparut la TV anuntand un iminent sfarsit al lumii. Daca imi amintesc eu bine, era un sfarsit prevazut chiar in ’90, apoi un altul cand cu eclipsa din ’99, apoi cel cu virusul anului 2000 cand ar fi trebuit sa se declanseze toate rachetele nucleare simultan, apoi in 2001 (noul mileniu), in 2006, 2008 cu generatorul de hadroni. Urmatorul sfarsit programat e cel din 2012(sau poate mai devreme), iar eu unul sper ca nu va fi ultimul.

Ca orice alt om de pe pamant, habar n-am daca si cand anume va veni sfarsitul lumii; nu stiu daca nu va izbucni chiar maine vreun razboi nuclear, un efect de sera devastator, un virus ucigas sau o invazie extraterestra(fie ea si una in scopul creerii unei noi autostrazi intergalactice). Chiar faptul ca nu stiu macar daca EU voi supravietui zilei de maine face lucrurile la fel de dificile – pana la urma, presupunand ca lumea este visul meu(Schopenhauer feat. Eminescu in Sarmanul Dionis din a 10-a), sfarsitul lumii ar putea veni odata cu cel al meu; chiar daca bayesian vorbind sansele mele de a supravietui zilei de maine sunt totusi substantiale, exista mereu o posibilitate minuscula ca viata mea sau chiar intreg universul sa se sfarseasca in orice clipa.

Gospodarul intelept isi face iarna car si vara sanie; comisul Manole Par-Negru Jder si-a cumparat din vreme cosciug, din care le dadea cailor sa manance fan(sau oare confund eu povestile?). Asemeni stoicilor antici poate ar fi bine sa ne concentram atentia spre lucrurile pe care le putem, efectiv, controla.

Si, in general, nu putem controla decat ceea ce gandim si ceea ce facem noi insine.

Cred asadar ca ceea ce conteaza cu adevarat in viata (ca sa raspund lepsei lui Emi) este ce gandim si ce facem; cred in Karma sau in formele moderne ale acesteia – “ce tie nu-ti place altuia nu-i face”, “don’t do evil” sau, prafrazandu-l pe Francesco de Assisi, “daca nu-i poti ajuta pe altii, macar nu face rau”.

In fine, ca de obicei ma abat de la subiect. In rezumat, cred ca ce conteaza in viata este ceea ce gandesti si ceea ce faci, si anume ca conteaza sa nu doresti si sa nu faci rau altcuiva; iar, daca poti ajuta, cu atat mai bine. Daca sfarsitul lumii ar veni maine, important este ca nu am regrete – mi-am trait si imi traiesc viata exact cat sa fiu multumit.

« home