Adolescentul cel miop

Adolescentul acela, cu cosuri si timid, care tanjeste sa intalneasca marea iubire, sufletul geaman, perechea cea desprinsa in doua particule elementare ratacind pe Pamant in cautarea reintalnirii. Cel care a citit “Adam si Eva” de Rebreanu sau “Sarmanul Dionis” a lui Eminescu si a ramas cu speranta ca, undeva, poate chiar pe strada alaturata, ea il asteapta.

Adolescentul acela intelectual si visator, care viseaza cu ochii deschisi la ea, perechea sa, dansatoarea blonda si populara din a 10-a A, cea careia ii dedica scurte si pieritoare poeme, scrijelite pe bilete de metrou.

Adolescentul acela miop si chior, care nu are ochi sa vada ca, de la o vreme, colega din banca din spate e mereu fastacita si timida atunci cand ii vorbeste. Ca e parca mai fardata si rujata (strident, pentru ca nu are cine sa o invete tainele dichiselii feminite), ca rade parca mai tare si putin fals cand el se apropie de banca. Colega de clasa care i-a adus cartea de Nietzche pe care el o cauta de mult, zicand ca a gasit-o zacand prin casa si ca, daca vrea, poate sa o pastreze; fara sa-i spuna ca de fapt o cumparase din cel cel de-al 25-lea anticariat in care o cautase.

Adolescentul acela romantic si uneori de-a dreptul prost, care asteapta friguros si incapatanat ca fericirea sa vina, candva, si pe strada sa. O strada cu lumini stinse si porti incuiate. Strada a asteptarilor irosite.

« home