De ce NU voi vota

La invitatia lui Dorin si a lui Alex mi-am spus si eu parerea despre alegerile ce or sa vina peste o luna. Mi-am varsat asadar oful si naduful intr-un post kilometric pentru votezi.ro.

Pentru articolul intreg, va invit sa dati o fuga si sa-l cititi(ba chiar sa-l comentati/criticati) chiar acolo. Aici voi reproduce doar cateva pasaje:


Tare mi-ar placea sa votez. Exista un sentiment de putere in votare, in a sti ca “le-ai tras-o”, ca votul tau conteaza, ca in sfarsit “ii ai la mana” pe ei, pe cei putini si rai, cei care au salarii de zeci de mii de euro lunar in timp ce tu nu reusesti macar sa-ti platesti chiria; pe ei, cei care promit cu o mana si iau cu alte zeci, care voteaza legi dar nu vor sa le aplice, care voteaza dupa cum le dicteaza sefii si nicidecum intelectul. Da, e minunat sa-i ai la mana, sa crezi ca, in sfarsit, poti sa ii sanctionezi – sa nu le mai dai salarii de parlamentar. De parca asta i-ar durea pe ei – oameni care au ajuns deja multi-milionari pe spinarile noastre, care au corupt tot ce era de corupt in tara asta. Oameni care si-au pierdut constiinta si sufletul candva demult, acum vreo 3 mandate. Iar eu, in naivitatea mea, cred ca votul meu i-ar putea afecta in vreun fel. Nu o va face.

Sa nu deviez: am asadar trei posibilitati, daca ar fi sa votez:
1. As putea sa votez cu omul dar, dupa cum ziceam, nu ii cunosc. Nu stiu ce a facut fiecare, nu stiu cate funduri a pupat si cui si-a vandut sufletul ca sa ajunga pe buletinul de vot. Nestiind aceste mici amanunte, votul meu s-ar transforma in complicitate; si-asa ma strange inima cand ii vad la TV pe ministri si parlamentari pe care i-am votat si eu; nu vreau ca strangerea asta de inima sa devina o stare generala – sa nu cumva sa degenereze in infarct.

2.As putea sa votez cu sigla partidului; dar stiu ca traseismul politic nu e o exceptie ci litera de lege in Romania, si mai ales ca interesul poarta fesul – nu voi vedea niciodata vreun parlamentar votand impotriva interesului personal, doar pentru ca e “lucrul corect”. Asa ca sigla partidului devine irelevanta si nu ma pot ghida dupa ea, mai ales ca nu exista partid care sa fi fost consecvent in actiuni si ireprosabil in conduita – toti sunt o apa si un pamant. As fi un mare prost daca m-as astepta la respectarea platformelor si promisiunilor: pentru ca daca nu inveti o lectie in 20 de ani si prea multe votari, asta esti – un prost.

3. As putea sa votez cu cel mai putin rau, dupa cum incearca toti sa ne motiveze. Dar ar fi o minciuna, o complicitate involuntara. A vota doar de dragul stampilei este o uriasa ipocrizie. Cred ca trebuie sa votezi doar daca sustii cu adevarat pe candidatul respectiv, daca iti doresti ca el sa iasa. Daca il intalnesti pe strada ulterior, sa poti fie sa-l feliciti(“v-am votat, stiam eu ca fac bine!”) sau sa-i arati obrazul dojenitor(“sa va fie rusine, domnule X, eu v-am votat, mi-am pus sperantele in dumneata”). Pentru ca votul trebuie sa implice pasiune, speranta, motivatie. In lipsa lor, votul devine un act mecanic, joc de putere, o strategie in timp real pe care sefii de partide o joaca pe harta Romaniei.


Restul articolului il gasiti acolo unde v-am zis. Pana una alta insa, cititorule, raspunde-mi si mie: Tu de ce (nu) votezi?


Similar Posts:

0 thoughts on “De ce NU voi vota”

  1. Sistemele democratice se bazeaza pe vot, cred ca de-aia ar trebui sa votezi. Daca nu, este ca si cum le-ai da dreptate dictatorilor care zic ca ei stiu mai bine ;). Fa un efort si incearca sa afli cate ceva despre candidati. Sunt de acord, este mai greu decat sa zici din start “toti sunt la fel”.

  2. @Bogdan Nedelcu: sa vezi tu ce o sa se uite politicienii pe statistici pentru a vedea cine a votat la misto .. oricum ii doare’n cot de noi.

  3. Ma intristeaz de fiecare data cand aud de oameni care nu au nici macar o minima curiozitate sa stie macar un pic despre cei care vor sa ne conduca, astfel incat sa poata sa aiba o parere cat de cat. Mai ales cand e vorba de oameni cu inteligenti, cu stutii, umblati, etc. Mi se pare foarte stupid sa nu mergi sa votezi dintr-un milion de motive. Cred ca sunt tone de articole pertinente despre asta pe net si nu cred ca mai are nici un sens sa ma apuc eu aici sa dau argumente. Uite un clip dragut facut de americani pe tema asta. Fireste se refera la alegerile lor dar se poate aplica si la noi in oarece masura: http://www.youtube.com/5friendsvote

  4. Ce se poate castiga:
    1. In valoare absoluta (nu procentual) EBA , GIGI,VADIM au nevoie de mai multe voturi pentru a accede in PE.
    2. Ma prezint la vot si sunt cu constiinta impacata ca nu am votat cu dinozaurii PSD PDL PNL..
    3. Nu putem fi acuzati de lipsa de interes…
    4. Daca mesajul scris pe buletinul de vot ar fi coerent (cam acelasi) la toti cei care isi anuleaza votul, ar conta.
    5 Mai spuneti si voi ca sigur mai sunt si alte consecinte

Leave a Reply