Crima Printării – de Cory Doctorow


For my English readers – this is a Romanian translation of Cory Doctorow’s short story “Printcrime” that was published in Nature Magazine, January 2006. I’ve translated this into Romanian this morning, to benefit all my Romanian readers. My translation might be inaccurate at places – this is because I tried to retain mostly the meaning, rhythm and pace of the narration, at the expense of some particular words. Find more of Cory Doctorow’s fiction work over at his blog, Crap Hound or his blogging work at Boing Boing

Crima Printării – Cory Doctorow

(publicată în Nature Magazine, Ianuarie 2006)

Polițaii au zdrobit imprimanta tatalui meu când aveam opt ani. Îmi amintesc mirosul fierbinte de film topit la microunde și privirea feroce, concentrată, a lui tati pe când o umplea cu material, ca și mirosul de obiecte proaspăt coapte ieșite din ea.

Polițaii au intrat cu bastoanele în mână, unul din ei recita ordinul de arestare printr-un megafon. Unul din clientii lui tati îl denunțase. Poliția info răsplătea cu produse farmaceutice de top – suplimente de memorie, acceleratoare metabolice, amelioratoare de performanță. Genul de chestii care costau o avere în magazine; genul de chestii pe care le puteai printa acasă, dacă nu te speria riscul de a te trezi cândva cu bucătăria invadată brusc de namile cu bastoane în aer spărgând orice și pe oricine le stătea în cale.


Au distrus cufărul bunicii, cel pe care-l adusese cu ea din țara veche. Au distrus frigiderul mic și purificatorul de la fereastră. Canarul meu a scapat cu viață vârându-se în colțul coliviei atunci când cizma cea mare i-a zdrobit-o intr-un morman inform de sârme printate.

Tati. Ce i-au mai făcut… Când terminaseră cu el arăta de parca și-ar fi încasat-o de la o întreagă echipă de rugby. L-au târât pe ușă și au lăsat presarii sa-l pozeze bine pe când il îndesau în mașina. În timpul ăsta un purtator de cuvânt anunța lumii că afacerea de crimă organizată și falsificare a lui tati era răspunzatoare pentru contrabandă de cel puțin 20 de milioane, și ca tata, criminalul disperat, se opusese arestării.

Am vazut totul pe mobil, în ruinele sufrageriei, ma uitam la ecran și nu înțelegeam cum ar putea cineva să se uite la mica noastră casă și la curtea amarâtă și să o confunde cu sediul unui șef al crimei organizate. Au luat imprimanta, evident, și au prezentat-o presarilor ca pe o captură de razboi. Micul ei locas din bucătărie parea acum un gol oribil. Am pus acolo un blender când m-am dus să-mi salvez canarul înfricoșat. Era făcut din componente printate, așa că piesele ar mai fi rezistat doar vreo lună, apoi trebuia să printez alte componente și accesorii. Pe vremea aia puteam demonta și monta la loc cam orice se putea printa.

Când am împlinit 18 ani l-au eliberat pe tati din inchisoare. Îl vizitasem de trei ori – de ziua mea când am făcut 10 ani, de a lui când a făcut 50 și apoi când a murit mama. Nu-l mai văzusem de doi ani și arăta rău. Rămăsese șchiop după o incăierare în inchisoare, și se tot uita peste umăr mereu, ca un tic nervos. Mi-era rușine când taxiul ne-a lasat în fata casei și am incercat să mă țin cât mai la distanță de acest schelet ambulant, distrus și schiop, pe când am intrat în casa și am urcat pe scari.

“Lanie”, mi-a zis, când se așeza. “Esti o fată deșteaptă, știu asta. Ai idee de unde ar putea tati să facă rost de o imprimantă și niste material pentru ea?”

Pumnii mi s-au strâns atât de adânc că unghiile îmi intrau în carne. Am închis ochii. “Ai fost la închisoare zece ani, tati. Zece. Ani. Vrei să mai faci zece ani de pârnaie pentru că printezi roboți de bucătărie, medicamente, laptopuri și pălării de firmă?”

A rânjit. “Nu-s prost, Lanie. Mi-am învățat lecția. Nu există pălărie sau laptop pe lumea asta să merite să merg la închisoare pentru ele. Nu o să mai printez asemenea prostii niciodată.” Și-a turnat niște ceai, a băut din el de parcă era whisky, cu înghițituri mici și exhaltând satisfăcut. A închis ochii și s-a lăsat pe spătarul scaunului.

“Vino aici, Lanie, să-ți șoptesc la ureche. Hai să-ți zic ce m-am hotărât în aștia zece ani de pârnaie. Vino să-l ascuți pe prostu de tati.”

Ma simțeam vinovată că îl supărasem. Era clar, era sărit de pe fix. Doar Dumnezeu știe prin ce trecuse în puscarie. “Ce anume, tati?” am zis, aplecându-mă către el.

“Lanie, o să printez imprimante. Multe imprimante. Câte una pentru fiecare. Pentru asta merită să merg la inchisoare. Asta merită orice.”


Similar Posts:

0 thoughts on “Crima Printării – de Cory Doctorow”

Leave a Reply