Poveste citadina de 1 mai

Am coborat din metrou la Izvor, candva pe la 5 jumatate. O multime de oameni insirati la coada la chioscul de la gura metroului. “S-o fi dand ceva gratis”, mi-am zis, dar nu m-am incolonat. Ochii mi se intorsesera deja in directia Casei Poporului. Zic “directia” pentru ca, asemeni vreunui experiment al lui David Copperfield, Casa Poporului disparuse din campul vizual(macar dac-ar fi fost adevarat), invaluita de o ceata groasa. Ceata? Pardon, fum. Fum albicios, o duhoare grea de carne carbonizata si jar.

Entuziasmat ca, poate de data asta, oi fi in sfarsit martorul uneia din celebrele pomeni pesediste cu mici, bere si tricouri rosii pe gratis, am tras-o pe Vio dupa mine catre mijlocul parcului, acolo unde parea sa fie sursa fumului, concentratia maxima de oameni si punct extrem al decibelilor.

Ghicisem aproape bine. Fumalaul nu venea de la o pomana, nici de la vreun rug funerar. Nu era nici incendiu, nici vreun efect de scena de la concertele Madonnei. Doar tarabe improvizate, vanzand Golden Brau si mici arsi. Si multi, multi, enorm de multi bucuresteni, unii tuciurii(probabil de la fum), altii “de-ai nostri”, inghesuiti unii intr-altii pentru a-si achizitiona apetisantele bucatele de carne calcinata la preturi de 1.5 roni bucata.

Nu am ramas, tricourile si parul incepeau deja sa capete arome fumigene. Ne-am dus agale spre Cismigiu unde ne-am intalnit cu niste prieteni. Am petrecut restul serii cu ei, departe de fumul din Izvor… asta pana dupa ora 10 a serii cand, iesiti dintr-un restaurant, coborand agale pe Victoriei inspre Unirii, am descoperit ca fuga noastra fusese inutila. Fumul cu arome de mici invadase tot centrul capitalei. Omniprezenta, ceata aromata invaluise strazile si cladirile. Mai ceva ca in Mist, te asteptai din clipa in clipa ca fantome de mici sa apara plutind prin ea incercand sa ne devoreze.

Credeam ca nu mai scapam. Metroul a venit insa la timp. In Dristor aerul era transparent si nu purta decat arome clasice, de sezon.

« home