Visul unei zile de toamna

Decor: Bucuresti, o zi obisnuita(ieri), o persoana obisnuita(nu excesiv de norocoasa, dar nici ghinionista). Doar o zi ordinara pe plaiurile autohtone.

Actul 1, Scena 1
Eroul nostru se trezeste. Alarma mobilului suna. E ora 7 jumate. Tarziu pentru unii, foarte devreme pentru eroul nostru culcat la 1 jumate. Eroul se dezmeticeste, insfaca laptopul sau alb si se pregateste sa inceapa ziua de munca. O zi de munca inceputa la 7 jumate devine, probabil, o premiera pe meleagurile mioritice care decid asadar sa-l pedepseasca pentru a fi incalcat porunca suprema a decalogului autohton – Sa nu lucrezi! (ever).

Scena 2
S-a auzit un mare POC! Daca ne-am uita atenti am putea poate vedea si putin fum, iesind din terminatia cablului de alimentare a laptopului. Este intuneric, sigurantele au sarit. Eroul nostru injura ca nu poate lucra si incepe sa mestereasca la sigurantele din panoul de electricitate.
Il regasim acolo dupa o ora de incercari desarte, litze inlocuite si alte alea. Pana la urma eroul nostru se decide sa mearga la magazin, sa cumpere sigurante. De-alea bune si scumpe, poate nu or sa mai sara ca nebunele.
Scena 3
Vizita la magazin a fost rodnica. Cu 50 de lei mai putin in buzunar, dar cu 2 sigurante fusibile, 2 mecanice si o surubelnita cu led pentru detectarea problemelor electrice. Acum depanarea poate incepe.
Scena 4
Il regasim pe eroul nostru pe hol; surubelnita a descoperit ca nu sigurantele din casa fusesera problema (cele vechi erau mai mult decat ok), ci cea de pe scara blocului. Dupa inca un sfert de ora de desurubat, desfacut, schimbat litze, reinsurubat, curentul revine. Eroul nostru poate in sfarsit sa lucreze. Este ora 10 jumate.
Actul 2 – Scena 5
Au trecut deja aproape 2 ore de lucru. Pe agenda zilei mai este inclusa si o vizita la Metro. Este ziua cand eroul nostru vrea sa-si caute placa si bocanci de snowboard, ca sa invete si el sa se dea cu placa; sa se poata integra printre miile de urbani care fac deja asta, cu stil si emfaza. N-ar fi o idee rea sa plece de pe acum – in maxim 4 ore ar trebui sa fie inapoi, sa-si continue munca de pe la 16 pana la 20.
6
Cei doi(eroul si partenera sa) se dau in sfarsit jos din masina. Este ora 14; a trecut 1 ora jumate de la plecarea din casa; jumatate din timp a fost petrecuta in viteza 1, tarandu-se cu 0.05m/s (adica cca 1 metru la fiecare 20 de secunde) in spatele unor camioane declarate arme anti persoana si interzise prin conventia de la Geneva. Nu-i nimic, acum stim: Colentina+Pipera nu e o alegere buna pe asemenea vreme; la intoarcere o vom lua pe centura, isi zice optimist eroul.
7
Ora este 16; eroul a achizitionat o placa de snowboard; ultima de felul ei, nu prea smechera dar nici prea naspa; la cat de putin se pricepe, nu ar fi facut mare diferenta. A mai achizitionat si bocanci speciali pentru acest sport; pretul de pe raft era de 279 de roni; pe factura i s-a trecut 404 roni; probabil ca nu a vazut el bine produsul, nu? Eh, dar chiar ii plac bocancii astia, sunt singurii care i s-au potrivit. In plus, este deja al naibii de tarziu; asta este, ii luam asa.
8
16:30 – se pare ca mai erau unele cumparaturi de facut in Carrefour; eroul si partenera au intrat repede; ocazie cu care… soc – descopera ca bocanci identici cu cei ce-l asteapta in masina se vand, aici, cu 345 roni; nu e 279, dar sigur nu e nici 404. Talk about a shitty choice.
Actul 3 – Scena 9
17 – in sfarsit in masina, directia “soseaua de centura” – ar trebui sa ajungem repede, isi spune eroul; nu are cum sa fie aglomeratie, si in total sunt sub 30 de km; in jumatate de ora – 45 minute suntem acasa.
10
ora 18 – 12 km mai tarziu, se inainteaza in medie cu 0.03m/s; mai mult se stationeaza; noroc ca din Carrefour eroul a cumparat seminte de dovleac; asteptarea pare mai suportabila cand rozi bomboane agricole.
Ultima scena
Cortina se inchide peste erou, care a reusit performanta de a ajunge, la ora 7, inapoi acasa. Calculatorul este greu si scrie cuneiform; pleoapele i se inchid eroului, care are, totusi, de lucru. Nu-i nimic, maine pune ceasul sa sune tot la 7:30

« home