Istoria bauturilor matinale ale lui Alex

Pana sa intru la facultate imi luam micul dejun in fuga, alergand catre scoala/liceu – in maxim 5 minute dadeam pe gat o felie de paine cu salam, pe care o faceam sa alunece cu o cana de ceai – sunatoare sau tei, indulcite cu zahar. In vacante il savuram, cand stateam la bunici beam laptic caldut, proaspat muls de la vaca; nefiert, neindulcit, ci pur si simplu cum era.

La facultate micul dejun era compus dintr-o Eugenia sau doua, pe care, cand aveam timp, le udam in ceai de granule (il stiti, ala la cutii de plastic, chimic 100%, cu arome de strawberry sau lemon/orange) sau, cand era nevoie mare de minte limpede, un ness cu o lingurita de zahar. In momentele de mare ananghie, cand era *vital* sa fiu treaz la examene sau cursuri, in drum spre facultate imi cumparam o sticla de jumate de Pepsi clasic. Din motive bizare, Coca Cola nu avea efect nici cat o zecime de Pepsi. Pepsi FTW.

In Franta am inceput sa mai schimb din obiceiuri. Cand eram grabit, dimineata imi bagam cana cu apa in microundele din bucataria comuna; peste 50 de secunde apa era fierbinte, numai buna de ceai negru indulcit cu zahar maro de trestie. In lungile weekenduri lancede venea insa timpul tabieturilor: un ness in pahar de vin cu picior, savurat alaturi de o tigara rulata, de Amsterdamer sau Django, privind agale soarele oglindit in lacul Orsay si parcul orasenesc.

La Murex eram deja angajat – nu mai era loc de lancezit prea mult. Inainte de slujba, desigur; pentru ca in timpul programului, everything goes. Am renuntat asadar la cafeluta de dimineata de acasa, o luam in schimb la munca (faceam pe jos 6 minute de acasa pana la birou, deci nu era mare calamitate). Din pacate, cafeluta de la dozator este infecta, zaharul excesiv fiind singurul lucru care ii dadea un gust acceptabil. Cu timpul insa am descoperit ca zaharul ingrasa, asa ca am incercat sa-l reduc; implicit si numarul cafelelor, care lipsite de principalul ingredient deveneau niste potiuni distrugatoare de papile.

De un an jumate, din nou acasa, imi redescopar tabieturi. In weekenduri, o cafea instant sau nu, fara zahar, pura sau, cand ma simt nastrujnic, imbunatatita cu un praf de scortisoara si o picatura de esenta de rom. In timpul saptamanii, ceai negru sau verde, fara extra adaosuri. Pentru zilele deosebite, in schimb, am un ritual de ceai in toata puterea cuvantului: ceai chinezesc cu aroma de vanilie, cocos si alte ciudatenii. Genial.

« home