Hai noroc

Ieri, pe la pranz, iesisem sa cumpar paine cand, asteptand-o pe Violeta sa iasa dintr-un minimarket de cartier, m-am trezit blagoslovit din inaltul cerului cu o binecuvantare pasareasca pe pantalonii mei cei noi.
Am petrecut urmatoarele minute boscorodind si binecuvantand cat de bine puteam neamul pasaresc cel neinzestrat cu bude sau minima decenta a defecatului in spatii intime.
Asa m-a gasit Vio, care a tresaltat de bucurie:
“Ai noroc! E semn bun! Trebuie sa faci ceva! Fugi si joaca la Loto”
Semnele cerului se aliniau favorabil: Loto era chiar vis-a-vis, am traversat in fuga, mi-am exprimat dorinta de a juca ceva, orice, la primul ghiseu. Mi s-a inmanat un tichet de Joker, 5 din 45. Whatever.
Am asteptat ieri seara cu sufletul la gura sa aflu daca gainatul de vrabie de pe pantalonii mei a insemnat mai mult decat o indigestie.
Nu am avut nici un numar castigator. Macar unul. Nope. Nada. Niente.
In schimb am primit un mail care ma intreba daca as fi interesat de un job afara, la o mare multinationala.
Nu prea ma intereseaza, dar… gainatul ala trebuie sa insemne ceva, nu? Asa ca am raspuns ca mi-e oarecum egal, nu zic nu, dar ca trebuie sa mai discutam.
Si mi-am amintit de bancul povestit de copilul lui Will Smith din “Pursuit of Happyness” :

“Cica era un tip, picase din vapor, dadea din maini pe punctul de a se ineca.
Apare o barca, si barcagiul ii zice sa urce. Tipul nostru raspunde “no, thanks, God will save me”.
Mai trece timp, tipul oboseste mai mult, iar apare o barca. Tipul raspunde “no thanks, God will save me”.
Mai trece un timp, la limita puterilor, apare inca o barca, tipul da acelasi raspuns.
Tipul se ineaca, ajunge in cer, Dumnezeu era si el pe acolo, inecatul se duce cu o plangere:

Doamne, de ce nu m-ai salvat?”

“Omule, ti-am trimis trei barci de salvare. Ce vrei mai mult?”

Poate ca pur si simplu nu stim sa recunoastem norocul..


Similar Posts:

0 thoughts on “Hai noroc”

Leave a Reply