Din nou despre Second Life, cu replici cu tot

Clement Rosher, cel care a avut o initiativa de toata stima in legatura cu referendumul virtual din Second Life, s-a simtit putin jignit ca “nu m-am prins” de farmecul lui Second Life, asa ca a adus un drept la replica sub forma unei Scrisori deschise catre realisti. Acolo explica, de pilda, ce anume poti face in Second Life – cursuri online, participari la evenimente la care nu poti fi prezent real, etc.
Clement, nu ti-am criticat initiativa(geniala, de altfel), nici nu am criticat Second Life de dragul de a fi “la moda”, cu nasul pe sus. Nu. Pur si simplu nu inteleg acest mediu virtual.

Ador mediile virtuale, le prefer oricand celor reale. Dovada sta faptul ca am fost captivat de jocuri pe calculator inca din liceu, ca am fost addicted dupa Utopia (unul din primele MMORTS browser-based games) si ca am reusit sa renunt la dependenta doar pentru a cadea in alta, tot dupa un mediu virtual – blogosfera.

Dar, vezi tu, scopul unui mediu virtual nu trebuie sa fie virtualitatea in sine. In Utopia am intrat de dragul jocului, de dragul competitiei, al luptelor;  am ramas acolo de dragul colegilor de regat, al strategiilor planuite pe forum si al razboaielor sincronizate pe messenger. De altfel, messengerul in sine este un mediu virtual, dar al carui scop primar este comunicarea instantanee cu prietenii. Mircul este ceva similar, cu comunicare instantanee catre necunoscuti. Forumul are o comunicare persistenta; blogul, una persistenta si branduita. Etc.

Second Life, in opinia mea umila, este un mediu virtual de dragul virtualitatii. Stiu, in SL poti face orice. Dar tocmai asta este o piedica in calea distractiei. Iti dau niste cartoane decupate si iti zic sa desenezi din ele un cocos; ai putea face un desen cu creionul pe hartie, dar nu e nici pe departe la fel de fun ca tangramul, unul din cele mai vechi jocuri. Vrei sa castigi bani? Am putea da cu banul, dar nu e nici pe departe la fel de distractiv ca un joc de pocker. Oamenii adora povestile, regulile, obstacolele, pentru ca oamenii vor sa le depaseasca. Vrei sa faci o serenada? A canta pe viu nu e la fel de amuzant cu un emoticoncert. Etc.

Ei, iata de-aia nu imi place mie Second Life. Sa faci orice poti si in lumea reala. In aia virtuala, vreau un scop, vreau un joc, vreau incercari ce trebuie depasite. Dar bine, e doar parerea mea. Parol.


Similar Posts:

0 thoughts on “Din nou despre Second Life, cu replici cu tot”

  1. Multumesc mult pentru publicare.

    Alexandru. In nici un caz nu este vorba despre o reactie la textul tau cu privire la Second Life. Cu atat mai mult nu este vorba despre faptul ca m-am simtit jignit.

    Singurul motiv pentru care am scris acea “scrisoare deschisa” este incercarea de a promova si alte fatete ale simularii tridimensionale decat clasicul “joc” si de a determina exprimarea parerilor argumentate (de orice fel).

    Argumentele tale sunt perfect valabile pentru mine !!!!

    Cu stima,
    Clement

  2. Second life este reactia la societatea de cacat in care foarte putini au sanse de reusita ; si mai putini sunt fericiti !

    Money is pyramiding.
    Religion is pyramiding.
    Education is pyramiding.
    The environment is pyramiding.
    The pyramid of progress has destroyed the marbles circle, it’s destroyed the family circle.
    Gene Ray

    Editor’s cut (13 Mai 2007):
    Draga Schimbarea, am fost nevoit sa sterg restul comentariului tau, nu obisnuiesc sa las publicate pe blogul meu texte preluate de la altii – principalul motiv este ca ma penalizeaza domnul Google; daca publici articolul respectiv pe blogul tau, esti invitatul meu sa pui link si pe aici, dar numai in masura in care nu este un spam comment…

  3. Pingback: catalinar

Leave a Reply