Pentru partidele politice din Romania

Voi toti, senatori, parlamentari, ministri si prim ministri, cei ce va ascundeti cu lasitate in spatele unor acronime(PNL?PSD?UDMR?PC?). Nu pe voi v-am votat. Am votat un om, eu si alti 5 milioane de romani. Iar azi am aflat ca nu conteaza. Azi mi-ati aratat ca sistemul este ticalosit de sus.

Astazi, si cu siguranta in zilele ce vor urma, parlamentul Romaniei a dovedit ca pestele se impute de la cap.

Pentru alegerile din 2004 m-am trezit la 6 dimineata ca sa fiu printre primii ce votau la ambasada Romaniei din Paris. L-am votat pe Basescu, sperand intr-un miracol: acela de a pune sula-n coastele celor din PSD si PC. E ok, miracolul a izbandit, sula a fost pusa. Nu imi imaginam ca miracolul va tine doar trei zile. Ce sa zic.. e bine si atat.

O tara in care vointa a 5 milioane este mai prejos decat cea a 400 de oameni este o tara putreda. Nu va pot dori decat sa aveti parte de un cancer cat mai rapid si mai dureros, chit ca pentru Romania este prea tarziu.

Ii inteleg in sfarsit pe cei care au vrut si inca vor sa plece din tara asta. Nu, nu mai putem schimba ceva. E prea tarziu. Ori inveti sa taci, ori pleci. Dar eu, eu ce aleg?

[tags]PNL, PSD, PC, UDMR, PRM[/tags]


Similar Posts:

0 thoughts on “Pentru partidele politice din Romania”

  1. Da, imi amintesc si eu votul din 2004 de la Paris. PSD stia ca diaspora voteaza puternic anti-psd si nu a facut nici un efort sa organizeze alegerile cat de cat rezonabil in strainatate. Au incercat pe cat posibil sa-i descurajeze pe oameni sa mearga la vot.

    Mai precis, la primul tur, cred ca am stat la coada mai bine de patru ore, pentru ca erau 6 cabine la mii de oameni. Nu mai stiu acum cifrele dar facusem atunci un calcul, estimasem numarul de romani din paris si era absurd. Era imposibil ca toti sa voteze, nu existau conditii. trebuia ca fiecare sa voteze in cateva secunde si nu era posibil. Si parca mai mult m-am ambitionat si am stat la coada, desi era frig si tot am votat.

    La turul doi m-am trezit la 5 dimineata ca sa fiu la prima ora la vot ca sa nu mai stau 5 ore pe la coada. Si tot asa ca mine au mai facut multi prieteni de ai mei si de ai tai.

    Asa e, azi parlamentul ne-a demonstrat ca nu a contat votul nostru. Ca ce vor ei, e mai important decat ce a votat populatia. Nu a contat ca ne-am trezit noi cu noaptea in cap si am venit de la mama naibii la ambasada sa votam.

    Oricum, imi pare ca acum (sau macar sper) lucrurile s-au radicalizat, si deci e ori la bal ori la spital. Cred ca demers mai eficient pentru a convinge populatia de importanta votului uninominal nu se putea, daca cineva mai avea rezerve. Cum spuneam, acum e ori la bal, ori la spital…

  2. !!! LOVITURA DE PALAT !!!
    Asistam la uciderea Democratiei in Romania prin pargii chipurile legale… de etica nu-si pune nimeni problema. PNL-ul infesteaza forumurile si blogurile cu indivizi pro-sistem, pro PNL, pur si simple PRO mainstream-media (antea 1, 2 si 3) !

    Il sustin pe Basescu pentru ca este primul om in statul roman de dupa 1989 care spune lucrurilor verde in fata ! Basescu este primul om care a adus o schimbare reala in Romania !

    Este primul om care a avut curajul sa se lupte cu leviatanii coruptiei din Romania, primul om care a vrut sa implementeze reforme reale anti-coruptie (vot uninimonial ,verificarile averilor, a sustinut-o pe Monica Macovei, a expus fraudele lui Patriciu and Company).

    PS pe http://www.basescu.ro exista un cod html care afiseaza un banner de solidaritate cu presedintele… va sugerez sa-l integrati in blogurile voastre

  3. Şi eu l-am votat pe Băsescu, m-am dus la Otopeni fiindcă la gară era prea mare coada. What I mean is, I made an effort.

    DAR omul a înnnebunit între timp şi m-a pierdut pe drum. Nu cred că România anului 2007 are nevoie de încă un beţiv, un afemeiat, un mincinos, un bădăran, un demagog, un om fără onoare la şefia ţării.

    Nu ştiu care e mai bun, dar el sigur nu e. Ducă-se.

  4. problema de fond este asta – demiterea lui Basescu reprezinta o incalcare a democratiei deoarece el a fost ales prin vot popular, de majoritatea celor prezenti la vot. Astfel, el reprezinta vointa majoritatii, si nu ar trebui sa poata fi schimbat de o mana de oameni anonimi aservita corporatiilor.

    Demiterea sa poate fi un precedent periculos, prin care legitimam o mana de hemoroizi anonimi sa treaca peste vointa populara, lucru care anuleaza jumate din definitia democratiei.

  5. Nu-l voi mai vota niciodata pe Basescu! Am facut o data greseala si nu o voi repeta. Nu voi misca nici un deget pentru el si ramane sa ma hotarasc daca nu merg la referendum sau chiar ma duc si votez pentru demitere.
    Din pacate nici nu ai cu cine sa votezi ..tot ce ai reusi ar fi sa inlocuiesti clica PSD cu clica Patriciu-Voiculescu sau clica de la Golden Shpritz. Variantele Vadim sau Jiji de fapt nici nu sunt variante 🙂 . Pentru mine e tot un drac si sincer mi s-a cam facut scarba sa aleg mereu raul cel mai mic …

  6. Schimbarea: Băsescu a fost suspendat – şi nu demis – tot de oameni aleşi de popor. El reprezenta voinţa majorităţii acum 3 ani. Între timp, părerile s-au mai schimbat. Move on.

    Şi sunt de acord cu Dragoş.

  7. Poate ca blogul lui Alex nu e cel mai potrivit loc pentru a discuta despre asta, dar nu ma pot abtine.

    stingo, ce spui tu cu Basescu suspendat de oameni alesi de popor nu e chiar 100% adevarat. Chestia e ca am votat niste liste cu nume ascunse in spatele unor nume de partide. Si listele alea au fost trase in sus doar de cateva personalitati. De pilda, imaginea PNL era puternic legata de Stolojan la vremea aia, si lumea cand vota PNL (Aliata in cazul asta) se gandea si la el. Dar acum lucrurile nu mai stau asa, nu Stolojan l-a suspendat pe Base, nu-i asa? Basescu a fost suspendat de niste anonimi. De pilda, cate nume de parlamentari stii tu in clipa asta? Pariez ca maxim 15 (ca si mine si multi altii) din vreo 600 cat sunt cu totii.
    Asa e, votul asta avea mai multa legitimitate daca era dat de un parlament rezultat in urma unui vot uninominal. Atunci stiam si noi pe cine trimisesem in parlament si stiam ce face si poate catadicsea sa ne spuna si de ce. Asa, baietii aia acolo fac ce le tuna capu’, ca de, la urmatoarele alegeri, o sa fie tot asa, cine cotizeaza mai mult e mai sus pe lista. Nu conteaza cine si ce face exact in parlament.
    Una peste alta, dincolo de simpatiile/antipatiile noastre pentru Basescu, gasesc normal sa ne revolte ca institutia aia de 600 de anonimi poate calca in picioare votul a milioane de oameni. Iar o stare de sictir generalizata fata de subiect, iar nu este o solutie intrucat din asta numai extremele au de castigat (PRM, PNG).

  8. “beţiv, un afemeiat, un mincinos, un bădăran, un demagog, un om fără onoare”

    stingo: Astea sunt niste acuzatii mizerabile, ieftine si fara acoperire.

  9. Alex, salutare! Matei sunt (te-am contactat acum ceva vreme sa imi dai un interviu pentru lucrarea de licenta despre blog-uri). Long time no see! :pp te-am mai citit asa, am stat cu ochii pe tine. Si zilele astea ma gandeam sa mai aud ce faci. De blogging vad ca te tii si asta e ok. Poate tragi un ochi si la mine pe blog (www.memoriesbox.blogspot.com). As vrea un feedback de la cineva mai `greu`.hehe.
    spor! o zi buna!
    M.

  10. “Era imposibil ca toti sa voteze, nu existau conditii. trebuia ca fiecare sa voteze in cateva secunde si nu era posibil.”

    Ma gandeam, si daca am da in judecata statul roman pentru ca nu ne asigura un drept fundamental din constitutie? Demonstram ca era imposibil ca toti sa voteze, si ii ardem… Veti zice, nu exista justitie in Romania — insa din fericire exista curti mai inalte chiar si decat cea mai inalta curte din Romania.

  11. Voi toti inca nu v-ati dat seama ca este vorbe despre controlul mafiei? Base saracul credea ca-i pe vapor…Vina lui este ca in loc sa starpeasca mafia, vrea sa o conduca. Rusine voua, celor care il sustineti!

  12. J.C.
    betiv — ce sa mai zici cand s-a urcat baut la volan sub ochii politistului si in fata camerelor tv
    afemeiat — vezi “nutzi” .. ma rog .. aici nu baga nimeni mana in foc ..
    badaran — comportamentul lui lasa deseori de dorit
    om fara onoare — cand cineva spune ca la 5 minute dupa suspendare isi da demisia si pe urma aduna 500 de activisti la universitate sa aiba motiv sa renunte la demisie “la cererea poporului” nu cred ca se mai poate vorbi de onoare.

    Ca sa nu mai discutam de afacerea casei, de afacerea flotei (hotul neprins e negustor cinstit nu-i asa? dar atunci toata clica de alde Patriciu, Vantu si Voiculescu sunt si ei tot negustori cinstiti), de afacerea cu Luxten din perioada primariei cand fiica-sa primea lunar mii de euro pentru consultanta de la firma respectiva care avea contracte babane la primarie, de afacerea contractelor de astfaltare acordate grupului de la golden Shpritz (saraca autostrada spre Pitesti in fiecare an este refacuta si tot plina de gropi ramane).
    Iar intelectualii care inca il mai sprijina ar fi bine sa se intrebe de ce toti consilierii mai de soi in frunte cu Plesu au preferat sa plece de la Cotroceni.
    Nu exista momentan in Romania politician care sa merite votat. Parerea mea.(ca sa fiu in ton cu actualul rezident la Cotroceni)

  13. @Dragose fara link – las-o ca macane… situatia actuala nu permite alt presedinte… pe cine ? Patriciu, Vadim, Tariceanu cel Mason, sau Vocilescu securist ? maybe Becali ?

Leave a Reply