Toamna blanda si exercitiu de memorie

Pe aici toamna s-a mai domolit; i-au trecut ifosele de acum o saptamana, cand burnita mocaneste si indiferenta. Acum toamna a devenit o alinare blanda, cu soare cald si domol, ce face ochii sa mijeasca si zambetele sa infloreasca involuntar. E o vreme de plimbare; de plimbari lungi, de sport, stat in parc.. e o vreme de iesit din casa, cu orice motiv.

Imi amintesc de timpurile trecute, cand viata era simpla, adapostita in dormitorul mic al apartamentului alor mei. Pe vremuri ca asta, cu soare bland de toamna, imi luam bicla si coboram spre oras. Daca mama intreba, pretindeam ca nu stiu unde ma duc, oricum pe undeva prin imprejurimi si ca nu o sa intarzii la masa.
De fapt drumul mi-era sapat adanc in minte: traversam calea ferata pe la bariera de vizavi de primarie. Apoi spre Zamora, printre vilele noi ale bucurestenilor. Era aproape pustiu; ici-colo, copii se alergau pe ulite. Zgomotele orasului se auzeau infundat, indepartate. Coboram pe langa pastravarie si urcam mai departe pe ulitele din preajma cimitirului. Cand casele incepeau sa se rareasca si ulitele sa se infunde, o luam spre stanga, spre padure. Traversam un podet de lemn si ma infundam pe un drum forestier ce merge mult, foarte mult, paralel cu Valea Prahovei.

Soarele era inca puternic printre crengi. Si drumul.. drumul acela.. era grozav. Arar dadeam peste cupluri iesite la plimbare, cu cate un caine care alerga liber pe drumeag. Eu pedalam in continuare. Visam ca drumul nu se va sfarsi. Ca voi merge tot mai departe; ca voi depasi Poiana Tapului, ca voi depasi Piatra Arsa, ca voi depasi Sinaia; ca voi nimeri undeva, departe; si mai departe; tot mai departe. Nu imi pasa de nimic. Voiam sa pedalez, mangaiat de soarele bland.

Mi-e dor de bicicleta mea. Mi-e dor de muntii mei. Si mai ales mi-e dor de vremurile cand mama si tata ma asteptau acasa.
Cand muntii si padurile din jur ma imbiau la iesiri tomnatice, si nu aveam nici o grija; absolut nici una. Sau poate una mica: la festivalul toamnei, oare aveam sa ma reintalnesc cu ea? Si daca da, oare ce i-as fi putut spune?

« home