Paralele

Stateam in fata ta si mintea imi zbura spre lumi paralele; tu imi zambeai si imi spuneai ca ma cunosti de undeva; eu raspundeam ca e posibil, nu reusisem sa ascund presei noul meu premiu Nobel.

Radeam cu pofta si imi spuneai ca am un umor contagios. Ca iti vine usor sa-mi vorbesti, lucru straniu care nu ti se mai intamplase decat prin nori de halucinogene; imi propuneai niste mirodenie, si ne duceam sa mulgem viermi din Arakis. Ca sa o fumam ne trebuia insa pipa, pe care o imprumutam din Hobbiton.

Calaream apoi elefantii lui Al Tuin si gustam cate o felie din planeta in forma de pizza. Cand incepeam sa ne plictisim, te luam in brate si zburam pe orbita, ca sa iti arat ca si eu pot intoarce timpul. Apoi coboram ca sa bem niste licoare de vasc din micul sat galez. Cand eram pe cale sa ne sarutam, holospatiul se bloca datorita unor virusi de origine nepamanteana, nascuti prin calculatoarele irationale neperiene.

Ma dezintegram si reintegram, uluit ca normalitatea-si pierdea din consecventa. Incercam atunci sa-mi reamintesc de lumea din care venisem; o lume in care stateam in fata ta, necutezand sa te privesc lung, simuland studiul hartii metroului. O lume unde ma chinuiam sa pun fraie imaginatiei si sa activez centrii realului, dorindu-mi totusi sa te fi cunoscut altcandva, altundeva, unde mi-ar fi fost usor sa-ti vorbesc altfel decat prin nori de halucinogene.

« home