Ultimul sarut

De obicei nu erai frumoasa. Interesanta, desigur; simpatica, poate. Dar nu frumoasa. Poate de-aia te si parasisem prima oara, fara explicatii.

De obicei nu erai frumoasa. Interesanta, desigur; simpatica, poate. Dar nu frumoasa. Poate de-aia te si parasisem prima oara, fara explicatii.

In seara aceea, a ultimului bal, aratai insa grozav. Aveai parul ciufulit cochet, iar fardul discret accentua adancimile de origini hunice ale ochilor.

Inima imi era stransa la gandul ca demult fusesei a mea. Nu tu erai partenera mea de dans; altcineva te invitase primul. Te-am rugat sa dansam impreuna, o a treia oara. Cea dintai fusese in prima luna de liceu; a doua la doi ani dupa. Stiam pasii, profesoara de dans ne invatase coregrafia, dansasem acel vals de nenumarate ori. Cu toate acestea, dansul nostru a fost deosebit; singurul de care imi amintesc.

Ne-am reintalnit dupa cateva ore, la petrecerea claselor noastre, in vila inchiriata din timp de colegi. Tu dansai, singura, urcata pe un scaun. Eram vechi prieteni si fosti iubiti.

Ne-am sarutat in intunericul ce cuprinsese camera. In fata noastra focul din soba pocnea infundat. Pe fundal se auzeau cantece triste, despre adolescenti ce se iubesc pe malul marii. Erai subtire si mica, te ghemuisei in bratele mele si iti miroseam parul proaspat samponat. Eu aveam remuscari pentru ca venisem la tine de-abia cand ultima mea pasiune ma ignorase. Tu imi spuneai in soapta ca ma iubesti si ca m-ai iubit mereu, inca de cand am dansat, prima oara, la balul bobocilor si te salvasem din bratele unui elev mai mare pe care nu il placeai. Inca de cand discutam domol despre Tao si intelepciune, despre scopul existentei sau temele la engleza. Imi spuneai ca ma vei iubi mereu, chiar si cand vom fi batrani, vom termina facultatea si vom avea servici. Chiar si cand vom avea copii si ii vom invata cum sa se poarte cu cei mari.
Am stat tinandu-te in brate pana in zori. Fotoliul era neincapator, dar tu erai usurica. Era iarna, spre dimineata se facuse frig si iti pusesei hainuta de blana alba cu pete cenusii. Imi infundam fata in gulerul tau si iti inspiram parfumul. Am plecat impreuna. Ne tineam de maini sa nu alunecam pe gheata proaspata. Ne-am despartit, crezand ca va fi doar un “la revedere”. Nu stiam ca tot ce imi ramane era caldura sobei si a stransorii tale, ultimul sarut si dulceata parfumului.


Similar Posts:

0 thoughts on “Ultimul sarut”

  1. dar de ce s-a terminat?

    in fine, nu e treaba mea, dar m-a mirat ca un post atat de nice nu are niciun comentariu…

  2. Pentru ca e trist, prea trist. Si pentru ca ne regasim, cred, mare parte dintre noi in tristetea asta, iar ideile sunt atat de bine cristalizate incat dor.
    Foarte misto scris, m-ai luat de client.

  3. Tocmai am vizionat filmul The Notebook. Sunt baiat, am 19 ani si nu ma consider slab de inger. Dar citindu-ţi articolul mă gândeam că e prea mult pentru ziua de azi. Foarte frumos scris şi înduioşător. Nu stiu daca a fost un exercitiu literar sau chiar realitate, dar daca e realitate pacat…

  4. Azi am citit pentru prima oara articolele tale, Alex! Imi place la nebunie cum scrii! Te voi urmari de acum, in mod sigur.Am dat adresa ta de blog si prietenilor.
    …si mie mi-a placut mult filmul ” The Notebook”…

  5. ok, e blogul täu si bineinteles iti alegi temele si scrii ce vrei. Nu-mi aduc aminte sä fi trollat pe la tine vreodatä (dar poate mä luminezi cu niste exemple). Vroiam sä zic doar cä e personal prefer temele mai sociale cu un pic de research in spate (care poate mie mi-ar lua ceva timp) nu chestiile “cheap” personale. Live long and prosper pinä mai vin pe aici .
    Poate chestia asta puteam s-o scriu pe email cä de fapt era doar o discutie privatä intre noi .

  6. @tom – scuze, se pare ca te-am confundat cu un altul din comentatorii acizi pe care i-am avut in tineretea blogului meu.

    Doar asa, ca idee, uita-te la data cand am scris povestirea de mai sus – Ii numarai pe degete pe cei care stiau ce sunt acelea “bloguri”. Mi se pare aberant sa te plangi ca o povestire din 2004 nu e pe placul unuia dintre cititorii mei din 2009. Initial am facut blogul asta ca sa am un loc unde sa-mi pot pune incercarile literare, si acum nu numai ca nu o mai pot face(pentru ca, deh, am niste cititori ce poate nu ar aprecia) ci, mai mult, ar trebui sa-mi para rau ca am scris cum am scris acum 5 ani?

    Think about it..

  7. Ai dreptate, se pare cä a fost o evolutie . Nu mä uitasem cä postul e din 04/04/2004 . De fapt mie-mi place tot ce scrii, dar unele chestii mai mult decit altele ;-)) .

Leave a Reply