(Cea de a doua zi a aventurii mele de weekend, la volanul lui SSY Rexton)

Sambata ne-am aventurat spre saua Caprei, traseu de jumatate de ora de la Balea Lac; din pacate un nor mare si negru a urcat din vale pana ne-a invaluit. Ajunsi pe creasta am constatat ca: 1. nu se vedea nimic in nici o directie si 2. ne ploua din toate partile.

Am coborat asadar cu coada intre picioare, am mancat o ciorba calda la cabana Balea Lac, ne-am amuzat pe seama unui grup de indieni ce se bulgareau (probabil prin Bombay nu a mai nins de ceva vreme) si, intr-un final, am reintrat in Ssang Yong indreptandu-ne spre Sibiu. Vreo 20 de kilometri i-a sofat Violeta, incantata de servo directie si, evident, de cutia automata. Cred de altfel ca, in ciuda aparentelor de monstru pur masculin, masinile 4×4 mari si negre sunt indeosebi apreciate de femei – o fi ceva ce le inspira putere, forta, siguranta.
Sibiu este cel mai frumos oras din tara. Punct. Nu stiu cati bani a investit primaria sau UE in amenajarea centrului vechi, si nu imi pasa. Cert este ca centrul Sibiului mi s-a parut mai fain decat al Pragai, ba chiar asemanator cu al Vienei.
Sau poate doar m-a dat pe spate curatenia, atentia la detalii, aspectul occidental, numarul de turisti straini, multele terase cu mancare buna si ieftina, concertele de opera din piata centrala, dansatorii ce exersau Salsa si dansuri moderne, sau copiii ce se jucau in fantanile arteziene. Nu mai fusesem niciodata in centrul vechi al Sibiului asa ca am fost uimit.
Seara am revenit spre Transfagarasan dar de data asta am campat jos, intr-o lunca, langa corturile unor ciclisti cehi care explorau Europa de Est.

Duminica am traversat Transfagarasanul coborand catre Vidraru. Daca in sectiunea ardeleana a soselei (de la Balea Lac inspre Sibiu) soseaua fusese aproape perfecta, fara gropi sau petice, marcata proaspata si curatata de orice gunoaie, sectiunea argeseana m-a dezamagit enorm: peste tot doar gropi, bolovani in mijlocul soselei, gunoaie cat cuprinde. Noroc ca Rextonul a dovedit ca, desi masina de teren, este mai mult decat ideala pe soselele romanesti – garda inalta si suspensiile solide m-au ferit de emotii.
La Vidraru am asistat la o saritura de Bungee de la 166 metri. Costa cica vreo 100 euro, dar credeti-ma, chiar si de pe margine s-a dovedit o experienta super tare. Ma face sa imi doresc sa zbor cu parapanta de pe Vidraru. Oare as avea voie?
Restul drumului e deja clasic: oprire la cetatea Poienari unde am urcat cele peste 1400 de trepte ca sa admiram privelistea de care se bucurau soldatii lui Tzepes (apropo, peste tot semnele turistice mentionau ca este “fortress of Dracula” – si ne mai miram ca este primul lucru pe care il stiu turistii straini), apoi traversat sirul neintrerupt de sate din Arges (unul din momentele in care mi-am dat seama ca AM NEVOIE DE DETECTOR RADAR) – toate satele aveau limitare de 50 la ora, si toate amenintau cu existenta radarului. Curtea de Arges, pozele de rigoare, cautat in zadar oasele Anei sau macar ale lui Manole.
De-abia asteptam autostrada Pitesti Bucuresti. O asteptam ca pe painea calda. Era ocazia mult asteptata ca sa pot testa sistemul de Cruise Control, sa vad cat prinde maxim si sa gonesc si eu cu o medie de peste 140 km/h, o imbunatatire sensibila fata de viteza Daciei Break ‘98 pe care o conduc de obicei. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea de la drum, autostrada era arhiplina, toti cei cu mai mult de Dacie leneveau pe banda 2 cu 110 la ora, in timp ce pe banda 1 se mergea cu 90. Ideea de a folosi banda 2 doar pentru depasiri si a le lasa loc celor din spate sa te depaseasca parea de-a dreptul utopica.
Cu alte cuvinte, adio Cruise Control, adio vitezomanie. Am bagat maxim 160, din pacate nu am avut prea mult loc de desfasurare. Nici cu 130 nu prea aveam unde ma duce, desi masina torcea ca un pisic adormit ce voia sa fie trezit pentru joaca. Macar franele merg de minune, am coborat de la 140 la 0 in sub 50 de metri.
Aventura mea de weekend se incheia. In partea viitoare veti afla opiniile mele de sofer amator, despre Ssang Yong, Rexton si dotarile de varf de gama.
Pana atunci, daca vreti sa va plimbati cu masina pe care m-am plimbat si eu, n-aveti decat sa sunati la 9443, sa dati codul SSY008 si sa cereti un Test Drive. E, evident, GRATIS si, iarasi evident, nu trebuie nici macar sa pareti ca ati vrea sa o cumparati. Daca ar fi dupa mine, as cere-o in Test Drive dupa masa, cat sa-mi fac cumparaturile pana la Cora si inapoi. Dar nu cred ca merge asa..
