Intrebat de un trecator cum de are in fata casei un gazon atat de frumos, englezul ar fi raspuns cu nonsalanta “Easy, o data pe saptamana tai iarba, mai arunc niste seminte, o stropesc, pun putin ingrasamant…”. “Cum? doar atat?” s-ar fi mirat trecatorul “Sure… just keep doing this for 200 years and you’ll get there.”.
Cei care isi amintesc de revolutie retin poate ca, undeva prin in vara ‘90, intr-o emisiune cu Silviu Brucan, acesta si-ar fi exprimat temerile; zicea el ca ne vor lua 15 ani ca sa-i prindem din urma pe vestici. Indignarea a strabatut atunci natiunea - Romanul este harnic, muncitor si extraordinar de destept. Cu elan patriotic parintii mei, prietenii lor si probabil toti cei care au vazut emisiunea au sarit ca arsi - in 5 ani, maxim 10, o sa fim mai ceva ca americanii.
Ar trebui sa trunchez articolul aici - ca intr-un Haiku japonez echilibrul ar fi perfect. Dar un articol atat de scurt risca sa treaca neobservat.
In 1989 strigam in cor - acum ca am scapat de Ceausescu o sa ajungem Occidentul din urma. - dar a venit Iliescu si au ramas tot ei…
In 1996 strigam in cor - acum ca am votat Conventia o sa ajungem Occidentul din urma. - dar au venit incapabili si au ramas mafiotii…
In 2004 strigam in cor - acum ca am votat pe Base si Tari si am scapat de Nastase o sa ajungem Occidentul din urma…
In 2007 strigam in cor - acum ca am intrat in UE o sa ajungem Occidentul din urma…
Ne uitam acum in jur. Noroaie, mizerie, lene, nesimtire, hotie, mafie, superficialitate, fandoseala, fitze.
Periodic ne redeschidem inima si ne infierbantam cu speranta ca, poate acum?, o schimbare radicala va matura tara si, dintr-o data, ne vom trezi intr-o lume mai buna. Ne dam repede seama ca ne-am amagit si ne reinchidem sufletul, intr-o platosa menita sa ne apere de lumea de afara. Ne adancim in munca, ne concentram atentia in prezent, cu dedicatia calugarilor budisti, autohipnotizandu-ne sa nu ne mai pese atat de tare. Unii nu reusesc decat fugind aiurea, unde este mai bine - mai nou, nu pentru bani pleaca capsunarii sau italienii - acesta a fost motivul la inceput; acum ei pleaca pentru ca le e dor de o viata mai… frumoasa.
Povestea gazonului englezesc este cheia destinului nostru. Suntem trecatori ce ne uitam la frumusetile altora si speram sa ajungem si noi la fel peste noapte. Nu putem intelege ca ne trebuie sute de ani pentru a ne schimba fundamental solul si radacinile - este mult prea dureros, vrem o viata mai buna acum.
Problema formelor fara fond a lui Maiorescu este mai mult ca oricand prezenta - imprumutam forma, produse si obiceiuri de afara - dar fondul ne este altul, si pentru a-l schimba ne trebuie inca multi ani.
Ca un organism mutilat, Romania rejecteaza organe artificiale grevate de Europa, creand puroaie de infectie in jurul acestora. Dar pentru a le integra cu adevarat pacientului ii trebuie schimbat ADN-ul. Iar daca mutatia genetica a inceput de 18 ani, cand oare se va termina? Si care va fi rezultatul?
Republicarea integrala doar cu acceptul autorului. Publicarea de scurte fragmente este incurajata cu mentiunea sursei si linkului. Raspandirea prin email este incurajata cu mentiunea sursei si linkului.
Pe vremea asta…
- 2006: Ma uit la film
Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS 
. Iti multumesc pentru vizita!
Software engineer; master in cercetare algoritmica la Ecole Polytechnique Paris; a lucrat in Paris in software bursier.
February 2nd, 2008 at 11:49 am
Se va termina când vom tăia noi iarba noastră, când vom presăra noi seminţe, apă şi îngrăşăminte.
Era o anectodă cu un călugăr budist (deh, unii cu englezii, alţii cu chinezii) care urma să parcurgă un drum foarte lung. Când a fost întrebat cum va reuşi să străbată distanţa imensă, el a răspuns:
(citatul e aproximativ, cartea în care am citit povestioara a fost împrumutată şi nu s-a mai întors.)
Stiu, suna un pic aiurea, dar cred că lucrurile se vor schimba atunci când awareness-ul va fi suficient de mare ca să nu se mai arunce gunoiul pe geam, când lumea va începe să recicleze şi aşa mai departe. Paşi mici, unul câte unul, dar spre un ţel îndepărtat.
February 2nd, 2008 at 6:35 pm
@andreimaxim As vrea sa cred ca awarnessul ala va veni de la sine (si repede), dar cateodata cred ca avem contrariul in sange. Poate ca sutele de ani in care am fost asupriti de altii ne-au schimbat prea tare - acum asta e pentru noi starea “de echilibru”, ceea ce ar insemna ca avem nevoie de alte cateva sute de ani pentru a ne “civiliza”…
February 2nd, 2008 at 11:58 pm
Well you’re damn right and stuff, but how do you propose we should get started on acquiring the basics and start rooting the grass?
How about the “fake it till you make it” strategy? How about get your ass down there and be an example. The whole “blame the old generations” or “blame our history” or even “blame our genes” is cowardly in my opinion. I like to believe that we are defined by our current state rather than by our past, but that’s just my opinion.
I look around me and yes, I see “Noroaie, mizerie, lene, nesimtire, hotie, mafie, superficialitate, fandoseala, fitze”, but there’s also hope I can see, there are also the streets being cleaned that I see; people working, enthusiasm, empathy and care that I see. Although shadowed by many other things, I know it’s there.
February 12th, 2008 at 9:15 am
[…] pe bune, mi se pare şi mie câteodată că degeaba a fost Revoluţie. Sau dacă n-a fost degeaba, ne facem iluzii c-o să ne trezim mai devreme de 2200, aşa cum zicea şi Alex într-un articol poate prea puţin băgat în seamă faţă de cât […]
June 14th, 2008 at 6:20 am
[…] Daca politicienii vor o mai multa prezenta la urne, n-au decat sa ne mai lase sa uitam putin cum e cu alegerile. Sa ne lase sa uitam putin ca degeaba noi votam, aia rai si tari tot ies; ca doar de-aia exista listele de candidati ai partidului. Sa uitam putin ca an dupa an bogatii devin mai bogati si saracii tot mai neputinciosi in fata lor. Speram ca macar UE sa ii mai poata tine sub control; macar de ochii comisarilor europeni sa nu se mai faca magarii pe fatza. Din pacate insa nici UE nu e de ajuns. Ce e al nostru e al nostru, ce e al lor e al lor. Ca in povestea cu gazonul. […]