Descoperisem aceasta putere intr-o zi de april. Fusese vina lui Markus, copilul vecinilor, care castiga cu nerusinare la ping-pong; i-am suras prefacut, disimulandu-mi ura si invidia. A doua zi Markus s-a imbolnavit de rujeola, inexplicabil, unicul caz din oras. M-am mirat si m-am bucurat putin, in sinea mea; ce-l durea daca mai pierdea si el un joc-doua? Asa-i trebuie!
A doua oara am inceput sa suspectez ceva; eram la scoala, iar Andreas isi adusese noul celular primit cadou de la unchiul din America; avea de toate, Java, Bluetooth, super jocuri; i-am suras fortat, dorindu-mi in sine sa nu aiba parte de el; cateva ore mai tarziu, lui Andreas i-a picat celularul din buzunar, facandu-i-se bucatele. Asa i-a trebuit! Auzi, sa se laude el atata…
Cred ca a treia sau a patra data am inceput sa imi dau seama de adevar. Candva, peste noapte, capatasem talentul de a aduce ghinionul asupra cui voiam. Era suficient sa ma incrunt putin, zambind in coltul gurii, rautacios, si sa imi imaginez un nor intunecat coborand peste tinta mea. Eram rasfatatul sortii, o curbam dupa vointa mea. Eram un �sorcier�, maestru al destinului, facator si desfacator de �sortituri�. Eram atat de mandru de puterile mele..
Intr-o zi insa, s-a intamplat tragedia. Nu dormisem indeajuns in noaptea precedenta, iar dis-de-dimineata, vecinul de deasupra m-a trezit cand a inceput sa mestereasca prin casa; m-am enervat si i-am zambit. La fel cum i-am zambit vecinei cea �preabinevoitoare�, mereu cu nasul bagat in viata oamenilor; parintilor care ma cicaleau sa nu imi uit pachetul cu mancare; soferului de autobuz, care nu ma bagase in seama cand l-am rugat sa opreasca, fiindca imi era putin rau.
Si mai ales, la fel cum i-am zambit, intr-un sfarsit, tuturor din jur si chiar intregii omeniri, care ma ignora complet, nepasatoare la chinul si durerea de cap singuratica de sortitor atotputernic.
Acum sunt singur; sunt singurul; ieri am implinit 12 ani si nu am avut pe nimeni in jur sa-mi ureze multi ani. Am vrut sa imi surad mie insumi, in oglinda, dar oglinda s-a spart in mii de cioburi; lacul in oglinda caruia am vrut sa-mi surad s-a poluat si a devenit tulbure. Incerc sa imi surad in gand, dar tare ma tem ca deja mi-am suras prea mult. Ce singur sunt..
Pe vremea asta…
Daca esti nou pe aici, nu uita sa te abonezi la feedul meu RSS 
. Iti multumesc pentru vizita!
Software engineer; master in cercetare algoritmica la Ecole Polytechnique Paris; a lucrat in Paris in software bursier.
May 4th, 2006 at 8:12 am
intamplarea nu trebuie sa-ti para un fenomen supranatural