De martisor

Mama mea e invatatoare.
In fiecare serie, inevitabil apare cate un invatzacel mai aparte – mai mucalit, mai haios, mai Bula. In seria asta (clasa 2-a, cred) pe dumnealui il cheama, parca, Angel.

De 1 martie copiii au adus martisoare. La pauza toti s-au repezit la catedra cu ele in mana sa le inmaneze invatatoarei(adica lu’ mama mea). Angel s-a oprit cu el in mana, in fata catedrei. Tot cantarind din priviri ba pe doamna, ba pe martisor, a asteptat baiatul vreo 5 minute.
“Ei, ce faci, stai acolo?”
“Ma gandesc!”
“Ce te gandesti?”
“Daca meriti!”
“??”
“Stii tu, insuficientul ala de saptamana trecuta… hm… Sa iti dau martisorul… sa nu ti-l dau…”

Pana la urma nu i l-a dat. Si uite asa maica-mea a avut ce sa povesteasca in cancelarie, si eu acum
Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea sa. Ca daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti.